23 aug. 2017

Unde eşti, copilărie?!...


Traian Socea, august 2017, Pensiunea Măieruş,
Tarcău - Neamţ
Vali, versurile tale îmi amintesc de acelaşi teritoriu, al copilăriei tale şi, deopotrivă, a mea, chiar dacă la puţin ani distanţă. O bucurie mare, cît un sîn plin cu mere dăruite de ţața Aneta lui Ababii, pe furiș, exact cînd ieșeam smochiniți din știoalna de la cotul dealului lui Decebal, ițită numai de Domnul tocmai acolo, înspre capătul livezii îngrijită măiestru de stăpînul fructelor, bădia Neculai, soțul Anetei, Domnul să-i odihnească!...
 Era semnalul că cei vreo 10 ştrengari ai cotunei trebuie să adunăm cele 10 -12 vite de pe pășune, să le mînăm către acasă, într-o gălăgie de parcă pe uliță intra cireada Gostatului. Erau anii copilăriei mele, deceniul al șaptelea al veacului trecut, veac ce nu mai seamănă decît "parțial color" cu actualul...
Știoalna de la Decebal mai trăiește doar în conturul minții mele, "piscină" inundată de apa pîrîului Iapa, lăcrimat de Munții Tarcăului, pilduitor de limpede în fertilele veri ale prunciei mele inimitabile, asemenea cum şi Soarele-și făcea cuib tocmai pe creștetul meu, de la 15 iunie pînă la 15 septembrie, cît dura vacanţa mare, negreșit!...(Traian SOCEA)


 


Copilărie
Autor, Vali MEREUŢĂ

Vali Mereuţă, la reîntoarcerea din vacanţă
Trecut-au ani ca clipe
Dar mintea îmi stă trează,
Amintiri ne-nvechite
Lăuntrul mi-l vibrează.

Ca o mireasmă ruptă
Din timp trecut, dar viu,
Dorinţe mă inundă
Copil azi să mai fiu.

Livezile din coastă
Mă strigă şi mă cheamă
Să le uit nu mă lasă,
Mi-e dor de orice creangă.

Cărări prin iarba mare
Veneau din megieşi
Şi din deal către vale,
Se-ntâlneau la cireşi.

Şi mărul cel domnesc,
Mesteacănul cărunt,
Bătrânul rafalesc,
Ei, astăzi, nu mai sunt.

Căsuţa văruită
Cu prispă şi cerdac,
Livada înverzită,
De suflet s-au legat.

Copii ne adunam,
Ca să ne hârjonim
Şi râdeam şi cântam,
În podul plin cu fân.

Să stau noaptea pe baltă
Acum, din nou mi-e dor,
S-ascund coşu-ntr-o ştioalnă
Şi leasa într-un şfor.

Tepşanul drept din luncă
De ce nu mai e, Doamne?
În minte îl am încă,
Dar l-au luat puhoaie.

Din crengi de-arin şi lozii,
Pătuli în lunca deasă
Le împleteam cu toţii,
Uitam să merg acasă.

Nu voiam masa caldă,
Simţeam că am de toate,
Agudul de la baltă
Şi-un sân de mere acre.

Nu uit o viaţă-ntreagă
Ce fericit eram,
Copilărie dragă
Ce-aş vrea să te mai am!

- 2017 -



15 iul. 2017

Poveşti adevărate, de prin sate adunate...

                               
            EURO DISCOUNT, blazon pentru Piatra Şoimului

                                Vasilică & Ciprian, fii ai comunei
Traian SOCEA

Vineri, 14 iulie, obşteştile cumpărături...
În urmă cu aproape 20 de ani, din comuna Piatra Şoimului, deja mulă lume luase calea străinătăţii. Se ştie, Săvineştiul gîfîia a pieire, pe la Roznov cele cîteva unităţi de producţie îşi dădeau duhul, iar oraşul Piatra Neamţ intrase şi el în moarte clinică, tot în privinţa sucombării întreprinderilor ce odinioară prosperau. Mii şi mii de salariaţi îşi pierdeau locurile de muncă, trimişi fiind în şomaj, primind pomană compensaţii meschine, anume calculate de diriguitorii vremii. Prin 2010, se ajunsese ca aproape 40% din cei 9.000 de locuitori ai comunei, marea majoritate fiind tinerii, să fi fost plecaţi în Italia, Spania, Germania, Franţa, Anglia, Grecia, precum şi-n alte zări.
Aşadar, în urmă cu aproximativ 20 de ani, de la Piatra Şoimului, tinerii Vasilică ALBAŢĂ şi Ciprian PAISA( verişori, după mame) luau drumul Italiei. Învăţaţi de acasă, de la părinţi, cu munca, evident că, deşi de nu le-a fost uşor,  încet-încet, cu hărnicie şi devotament, au convins, devenind oameni de bază pentru angajatorii lor. Prin urmare, Vasilică şi Ciprian au furat meserie, lucrînd mai mult de cît trebuia pentru a-şi însuşi toate cunoştinţele şi rigorile în domeniul măcelăriei, carmangeriei, etalării şi comercializării produselor. În cîţiva ani, cei doi şoimari au cutezat să-şi deschidă propriile afaceri în Italia, pe care le-au şi extins, cu tenacitate şi profesionalism. Alături au atras români de la Piatra Şoimului, consăteni sau rude, care, în bună parte, s-au folosit de exemplul lor şi şi-au croit, la rîndul lor, propriile afaceri, deschizînd măcelării, laboratoare de carmangerie, magazine. Evident că Vasilică şi Ciprian şi-au dezvoltat afacerea, impresionînd prin seriozitate, calitate şi fermitate, de parcă s-ar fi născut în Italia şi ar fi respirat capitalism din pruncie. De bună seamă, cînd în august, luna vacanţei pentru „stranieri”, mulţi dintre consăteni se-ntorceau acasă, aflai despre cum se descurcă unul-altul.
Mărturisesc că mă bucuram de succesul lor, pentru că mulţi dintre ei deja se ancoraseră semnificativ în realitatea societăţii italiene, spaniole etc., semnul prosperităţii lor fiind, în principal, casele şi vilele ce prindeau semeţie în bătătura părintească. Evident că auzisem lucruri generoase, frumoase şi însufleţitoare, şi despre Vasilică şi Ciprian, îndeosebi de la Adrian Socea, care, înainte de a deveni veritabilul fermier şi constructor de astăzi, şi el a acumulat capital în Italia. Nu-i cunoşteam personal, ei fiind mai tineri decît mine şi locuind peste deal, în satul Piatra Şoimului. Sigur că m-am bucurat de povestea lor de succes, din patriotism şi din orgoliul că românii Vasilică şi Ciprian, de la Calu Iapa – numele de odinioară al comunei Piatra Şoimului – sînt oameni vrednici şi s-au impus într-o Italie nu mereu prietenoasă...
Vestea cum că Vasilică şi Ciprian vin acasă, să pornească o investiţie fără egal pentru comuna noastră, m-a entuziasmat. Cînd la ieşirea din Săvineşti, pe partea stîngă a şoselei ce duce la Piatra Neamţ, vis-a-vis de defuncta platformă chimică, se-ntrupa supermarketul lor, Euro Discount, mărturisesc că am trăit parcă propria-mi bucurie.

                       Salariaţii, aproape toţi de la Piatra Şoimului...

Imagine, aproape frontală, a ctitoriei V & C
Au trecut, iată, 9 ani de atunci, şi Euro Discount este un nume de referinţă în domeniu, dezvoltarea susţinîndu-se pe raportul rezonabil calitate/preţ al produselor de carmangerie, preparate în laboratorul propriu, după reţete tradiţionale, meşteşugite chiar de Vasilică şi Ciprian. La Eurodiscount, vin zilnic în jur de o mie de oameni, după inegalabilele preparate din carne de porc, de vită şi de pasăre, dar şi după fripturi, cefe şi cotlete... Apoi, păstrămuri de oaie, mezeluri şi cîrnaţuri care-ţi smintesc nasul de la locul său şi-ţi îneacă gura de salivă, într-atîta poftă provocîndu-ţi, văzîndu-le etalate în vitrine şi rafturi, atunci scoase din afumători sau din cuptoare.
La Euro Discount se lucrează în două schimburi şase zile din săptămînă, duminica programul fiind de la 7,00 la 14,00. Ei bine, un fapt ce-mi sporeşte patriotismul local: cei mai mulţi dintre salariaţi - aproape 100 - sînt de la Piatra Şoimului. Marea lor majoritate tineri, care fac naveta, cale de 6-10 kilometri pînă la Săvineşti, din toate satele comunei: Neguleşti, Luminiş, Piatra Şoimului, Poieni. De navetă, ca şi de masă( la cantina proprie) se îngrijesc Vasilică şi Ciprian. Tot de asemenea, patronii au grijă ca oamenii să aibă salarii şi stimulente adecvate, pe potriva prestaţiei fiecăruia.   

                               În ajutor celor care au nevoie

Aşa cum, mai de mult, am reţinut de la primarul comunei, domnul Neculai Nicorescu, Euro Discount, care îşi are sediul social în Piatra Şoimului, contează pentru administraţia locală, fiind întîiul agent economic contribuitor şi sub aspectul numărului de angajaţi, şi al cifrei de afaceri. Apoi, cu discreţie şi modestie, Vasilică Albaţă şi Ciprian Paisa sînt alături şi de şcoală, şi de biserică, şi de oamenii nevoiaşi.
Părintele Lucian Mocănaşu îşi exprimă mereu recunoştinţa pentru ajutorul celor doi, oferit şi pentru biserica din Neguleşti, şi pentru anasmblul „Datina străbună” de aici. La fel, familia Euro Discount a ajutat şi biserica de la Poieni, la construcţie şi la sfinţirea sa de către Î.P.S. Teofan, în toamna anului trecut. Tot fără tam-tam, cei doi patroni îşi arată solidaritatea cu cei aflaţi în necaz, suferinţa semenilor nelăsîndu-i indiferenţi; construirea unui adăpost deasupra capului unor nevoiaşi însemnînd alt gest de frăţietate omenoasă...

Ca persoană fizică, depun mărturie că marea majoritate a cumpărăturilor, inclusiv mărfuri industriale, le fac la Euro Discount, cam o dată pe săptămînă. Mai tot timpul, îi văd pe Vasilică şi Ciprian în echipamentul de serviciu, servind cumpărătorii alături de slariaţi, sau stînd de vorbă cu clienţii în chipul cel mai firesc, cu solicitudine, bun-simţ, bună-purtare. Cu Vasilică, ne salutăm cu amabilitate, cu demnitatea apartenenţei comune, a locului de baştină. Parcă tot timpul mă simt dator să-i spun că sînt foarte mulţumit de serviciile eleganţilor şi amabililor oameni ai familiei Euro Discount. Ciprian nu mă cunoaşte, însă ştiu că şi el e un om aparte, altfel n-ar face echipă cu Vasilică, n-aşa?!...

Ieri, vineri, a fost ziua mea de cumpărături. Azi, sîmbătă, scriu aceste rînduri. Cu bucurie şi cu nădejdea că precum Vasilică şi Ciprian vor fi cît mai mulţi. Şi la Piatra Şoimului, şi în România!... 
P.S.:  De bună seamă,Vasilică şi Ciprian desfăşoară afaceri de succes în continuare, în Italia.  La fel, şi alţi români de la Piatra Şoimului. Şi lor, şi tuturor, succes!





2 iul. 2017

Trubadurul Ispitei


      "Inspiraţíe caniculară" la Vali, întîmplată exact pe 1 iulie 2017, cînd mercurul se oprea la 38 grade Celsius, fix, la noi, la Calu Iapa. Mărturisesc că sînt invidios pe umbra inspiraţiei sale şi mă gîndesc pe unde-a găsit-o, dac-o fi şi căutat-o... 
      Sau că pe domeniile Mereuţă, peste care stăpîneşte, îl seduc Ispite imune la indicatorii temperatură-umiditate şi, respectiv, ultra-violete, fapt care, iată, îl fac şi "proprietar de inspiraţie-creaţie"...
      Frumos, Valentin, trubadur al Ispitei, frumos !... Ne ia şi pe noi "prozaicii" în incursiunile tale! Poate-poate...(Traian Socea) 


Seară de vară

Autor, Vali MEREUŢĂ

Vali MEREUŢĂ
Trudit, măreţul Soare,
După o zi prea lungă,
O rază, pe sub gene,
Din dos de deal aruncă.

Un orizont de sânge
Atinge, ca o plită,
Cerul stropit cu stele
Şi luna gârbovită.

O bufniţă ţâşneşte,
Se-ndreaptă către luncă,
Concert rural de broaşte
Răsună dinspre gârlă.

Simţirea îmi stă trează,
E ca-ntr-un paradis.
Un fluturaş dansează
Şi nu, nu e un vis.

Copacii iar respiră,
Îşi mai revin un pic,
Doar lilieci agită
Decorul obosit.

Văzduhul cerne viaţă
Şi-aşterne până-n zori,
Precum un ten de faţă,
O rouă peste flori.
-     2017 -


14 iun. 2017

Un om pilduitor,


Mihăiţă PANAINTE



Mihăiţă PANAINTE, cotropit de muzică,
 de tinereţe...
Trecuseră cîţiva anişori din deceniul al optulea, al secolului trecut. În „arealul” copilăriei mele, viaţa avea reguli aparte, sigur. Adică, pe uliţe sau pe drumul principal, populate cu belşug de colb şi bolovani, cei mici îi respectau pe cei mai mari, fie şi cu un an. Nu mai vorbesc de cei mai în vîrstă, cărora trebuia să le dai „Bună ziua!” de la distanţă, altfel mintenaş aflau părinţii, de la care o luai pe coajă sănătos, încît să-ţi intre bine minţile-n cap, să nu mai păcătuieşti.
 Ei bine, datoram respect celor mai mari ca mine şi fireşte, pretindeam, la rîndu-mi, de la cei mai mici. Aşa încît, ca revanşă, monitorizam puştimea din cotună, obligată să mă bage-n seamă cu noua adresare, recent intrată-n vocabular, „nenea Traian!”. Moştenita „ Bună ziua, bădie Neculai sau leliţă Grăpină!”, de pildă, îmi displăcea, părîndu-mi demodată. Recunosc că răposaţilor, de-acum, Neculai şi Grăpina nu le convenea deloc să-i strigi „Nene...!” sau „Tanti...!”. Mulţişori ani le-au trebuit celor din generaţia lor să priceapă că formula asta de adresare nu-i luare-n batjocură.
Aşadar, pretindeam respect. Premeditat, îi pîndeam pe cei mici să-mi umple traista orgoliului, aşteptînd ocazia ca doar eu să fiu cel mai mare, printre ei. Ei bine, între ei, Mihăiţă Panainte. Un pumn de om, care să fi avut vreo 5-6 ani, se evidenţia în gaşcă prin energia cu care se implica în toate jocurile, prin talentul de a impune regulile şi tenacitatea sa inovativă. Cu bunicul său, regretatul Costică Tărcăoanu, eram văr bun, fapt ştiut de Mihăiţă. Pe atunci, asemenea legături erau mult mai responsabile. Prin urmare, eram dator să-l ocrotesc, aşa cum şi eu eram, proporţional, pe ramura neamurilor. Şi o şi făceam, cu simpatie pentru omuleţul „iute ca brînza de 9 lei kilul”, din acele vremuri. Vremuri în care copchilaraia te-mpiedica peste tot, indiferent de anotimp. Vara, explorînd Movila, dealul Roznovanu, lunca şi gîrla Iepii - la chitici, cules de fragi şi multe plante, sau la păzit animalele din gospodăriile părinţilor... Iarna, mai ales la săniuş, pe dealurile şi pe dîmburile din apropiere: „Butură”, „Turnea”, „Biţu” şi „Tărcăoanu”, pe care puştimea se dădea în adevărate convoaie, într-un iureş şi-o hărmălaie de scotea lumea din hibernarea diurnă. Mihăiţă, cap-convoi, indiferent de incidente şi accidente, coordonîndu-i pe Titi Socea, Mihai Turnea, Ţica Ilie, Petrea Pomană ş.a. ....
(Traian SOCEA)


Continuare, pe www.crantanitori-de-ambe-sexe.com


2 iun. 2017

MAMA MEA


Autor, Vali MEREUŢĂ


Mama mea, suflet de aur
Eşti cel mai de preţ tezaur,
Cu drag ne-ai adus pe lume,
Ne-ai învăţat fapte bune.

Sinceră, cu faţa blândă,
Palme bătute de muncă,
Mamă, tu ai fost, să ştii,
Exemplu pentru-ai tăi fii.

Şi mamă şi profesoară
Ne-ai fost reală comoară,
Tatei, o bună nevastă,
Pentru toţi furnică-n casă.

Ne-ai făcut să înţelegem
Ce-i bun în viaţă s-alegem,
S-ajutăm, să fim mereu
Cu credinţă-n Dumnezeu.

Ne-ai vegheat copilăria,
Ne-ai învăţat ce-i frăţia,
Ne-ai spus vorbe dulci ca mierea
Şi-ai sădit în noi puterea.

Pe nepoţi şi pe nepoate
I-ai îndrăgit zi şi noapte,
Mamă, poate nu ţi-am spus
Că nimic nu-i mai presus.

Tu ai o inimă mare,
Pe copii n-ai supărare,
Chiar de-ţi greşesc uneori
Tu mereu îi ierţi uşor. 

Când îi ştii printre străini,
Ochii de lacrimi ţi-s plini,
Te gândeşti că-i greu afară
Şi-ai vrea să îi ai în ţară.

Pentru toţi te rogi mereu
Să n-aibă parte de greu,
De rău să fie feriţi,
Sănătoşi şi fericiţi.

Tot timpul grija ne-ai dus
Ţi-ai şters ochii pe ascuns,
De suferi sau ai nevoi
Nu te-araţi, să nu ştim noi.

Eşti surâs, iubire, floare,
Rază de vis şi de soare,
Să trăieşti mulţi ani, să fii
Fericită-ntre copii.

 Cu respect şi recunoştinţă, mamei mele!


                     Preţuire, doamnă profesoară!

      Lenuţa Mereuţă este profesor de matematică. A predat la Şcoala Luminiş cîteva decenii, de pe mîna domniei sale ieşind zeci de promoţii de elevi, acum ajunşi la rosturile lor, în ţară şi afară. Distinsa doamnă are doi băieţi, pe Vali, care are doi flăcăi( Valeriu - plecat în Anglia, şi Leonard - încă elev) şi pe Adrian, care, împreună cu soţia şi cele două fiice, sînt stabiliţi în Anglia de mai multă vreme.
    Imaginile de la nunta doamnei profesoare îmi sînt vii în minte şi-acum , după vreo 50 de ani de la eveniment, care s-a petrecut la casa părinţilor mirelui, Vasile, un bărbat deştept, frumos şi voinic, care s-a dus la Domnul nemeritat şi prea-timpuriu. Acum. nenea Vasile Mereuţă, care ocrotea şi alinta toată puştimea din cotună, sigur se află în dreapta Domnului. Prin urmare, toţi copchiii eram fermecaţi de cît de frumoşi erau mirii, iar faptul că mireasa abia terminase facultatea şi avea să ne fie profesoară ne sporea şi mai tare curiozitatea. În acele vremuri, doamna Lenuţa era printre primii fii ai satului care absolviseră o facultate. Evident, media mare i-a permis ca, la repartiţíe, i-a permis să aleagă a sluji chiar şcoala din comuna natală.
      Doamna Lenuţa este pensionară, locuieşte împreună cu fiul său, Vali, cu nora sa, Liliana, şi cu singurul nepot rămas acasă, Leonard. În inimă, fireşte, poartă dorul celor două nepoate, nepotului, fiului şi nurori sale, care-şi împlinesc destinul în Anglia.
      De bună seamă, împăcată că toţi, fii şi nepoţi, sînt bine şi fac lucruri temeinice, care o onorează. La fel e şi de miile de elevi pe care i-a învăţat cartea matematicii. 
      Săru' mîna, cu drag şi preţuire, doamnă profesoară. Mulţumim!(Traian SOCEA)






Copyright

Protected by Copyscape Duplicate Content Detector