24 mai 2017

Ultima oră!


Potabilitatea apei „Izvorului de ochi” de la Neguleşti-Luţescu

Raport de încercare din  16 mai 2017
Coadă la "Izvorul de ochi"...

Traian SOCEA


La începutul lunii februarie 2017, doamna Roxana Şneider a prelevat probele de apă necesare analizării parametrilor săi fizico-chimici şi bacteriologici. Analizele au fost efectuate la DSP Iaşi, confirmînd potabilitatea acestei ape. Lucru pe care-l puteţi vedea în articolul „Potabilitate garantată”, publicat în revista noastră, în 6 martie 2017. Evident, acest fapt a bucurat multă lume care foloseşte apa de aici. Au fost, aşadar, „analizele de iarnă”.
Acum, prietenul şi consăteanul Petrică Ailenei, şef de divizie la Compania Apaserv Neamţ, ne-a oferit „analizele de vară” ale apei, ale cărei probe domnia sa le-a prelevat în data 16 mai 2017. Evident, şi acestea confirmă potabilitatea, chiar dacă unii parametri înregistrează valori sensibil-diferite faţă de cele din buletinul anterior. Prin urmare, acestea din urmă ilustrează relativitatea condiţiilor prelevării probelor, în sensul diferenţelor iarnă-primăvară-vară( prezenţa precipitaţiilor şi infiltrarea solului, pînă la vîna izvorului).
Aşadar, aşa cum şi oamenii locului spun, folosirea apei este optimă cîteva zile după ploaie sau după ce dezgheţul de primăvară s-a isprăvit. Indiciul este tocmai limpezimea apei pîrăului Iapa, a cărui albie se află la 60 de metri de izvor.
Mulţumesc, şi în numele cititorilor revistei Calu-Iapa, domnului inginer Petrică Ailenei! 

În facsimil, ultimul buletin:
Pentru lizibilitate, măriţi imaginea!
P.S.: Am fost întrebat de istoria "Izvorului de ochi" sau, cum îi mai spun unii, "Izvorul lu' Grasu", precum şi despre calităţile curative ale apei sale. Sigur, în revista"Calu-Iapa" am mai scris anumite lucruri. 
Cu mic, cu mare  către izvor, pe cărare...
Aşadar, de la oamenii locului, am înţeles că izvorul a fost descoperit de către muncitorii nemţi de la Fabrica de sticlărie, care a funcţionat în imediata apropiere pînă în 1913, cînd a fost mistuită de un incendiu. La fel, mi s-a spus că în zonă, acum peste o sută de ani, a existat o colonie muncitorească, locuitorii săi folosind apa pentru băut şi gătit. Calităţile curative ale acestei ape nu sînt o legendă, localnicii constatînd că, spălîndu-şi proprii ochi, văd mai bine. Ochii mei depun mărturie: văd mai bine, mai curat, mai limpede... Adevărat, în fiecare dimineaţă "risipesc" o cană de 250 ml. pe ochii mei. La fel fac mulţi contemporani din zonă. Prin urmare, pînă acum, apa n-a fost analizată şi din perspectiva proprietăţilor sale terapeutice. Inutil să vă mai spun că, ţinută în beci, de pildă, această apă nu se strică vreme îndelungată. Se pare că viţa izvorului traversează un zăcămînt de argint. Şi nu numai. Iată un posibil motiv al existenţei acestei APE VII de la Neguleşti.



17 apr. 2017

De-acolo-s eu...


Autor, Vali MEREUŢĂ
 
De-o coastă de Carpaţi
Frumoasă ca niciunde,
De locuri şi de fraţi,
Un dor sfânt mă cuprinde.

Hoinar mă poartă gândul
Prin ani şi nu mă lasă,
Să uit cum trecea timpul
Copil fiind, acasă.

Un verde nesfârşit
Contopit cu azurul,
E locul meu iubit
De-acolo-s eu, şoimarul.

De-acolo-s şi rămân
Sub plete de pădure,
În parfum de salcâm,
De zmeură şi mure.

De pe Rantău, din munţi
Şi din Cojoc, la vale,
Se-adună dintre stânci
O salbă de pâraie.

Din codri, printre maluri,
În două curge apa,
Prin coturi şi prin vaduri
Tărâm de Calu-Iapa.
  
Din Breahna-n Horodişte
Dealuri scăldate-n soare,
Peisaje de poveste
Cu vii, livezi, ogoare.

De-acolo-s eu şi-s mândru,
E-un loc ca un altar.
La el mă poartă gândul,
Trofeu de chihlimbar.

Case mari, colorate,
De oameni curajoşi,
Plecaţi prin alte state,
Oameni buni şi frumoşi.

Pământu-şi cheamă pruncii,
Chemarea lui e sfântă,
Că-i va ajuta sorţii
Nădejde trage încă.

Din toată lumea largă
Cel mai frumos, mereu,
E locul meu de suflet
Căci, ştiu, de-acolo-s eu !



2017 – Cu prietenie,
celor de-acolo”…


Legendă:
Rantău –pârâuşul-izvor al pârâului Calu.
Cojoc – pârâuaşul-izvor al pârâului Iapa.
Breahna – dealul din partea de sud a comunei.
Horodişte - dealul din partea de nord a comunei.

Calu-Iapa - …

Părintele Lucian Mocănaşu, har şi dar...

54 de ani de viaţă, în Sîmbăta Mare

Traian SOCEA
Cu Viorel Lupu, şi el un om
de nădejde al comunităţii

Între duioasele amintiri despre părintele Mihai Cotfas, cel care m-a creştinat în 1954, n-am voie să uit episodul în care i-am cunoscut, la începutul anilor 1990, pe tinerii preoţi Vasile Hanganu şi, respectiv, Lucian Mocănaşu. Se-întîmpla în casa bătrînească, a părinţilor mei, deja plecaţi la Domnul. Era hramul cotunei, în obişnuinţa locului, la care participau zeci de oameni ai natalului meu sat, statornici binecuvîntaţi de Dumnezeu, pe potriva misiunii părintelui Cotfas, aceea de a binevoi şi a binemerita pe oricare aflător în viaţă.
De bună seamă, mă uitam la cei doi tineri preoţi, desoperindu-i hotărîţi şi, prin urmare, pe deplin convinşi de nobilele sarcini ce aveau a îndeplini ca şi continuatori ai venerabilului părinte Mihai, parcă mai abitir stimulaţi de şfichiul grăirilor exprimate mai-mereu senioral de către regretatul preot.
Şi, atît cît mă pricep, vă mărturisesc, prieteni, că amîndoi tinerii preoţi nu-i înşeală aşteptările, referindu-mă la înfăpuirile lor. Ei bine, părintele Hanganu a rămas să continue şi să dezvolte opera predecesorului său, preotul Mihai Cotfas, în parohia Luminiş. A făcut-o, o face şi o va face nesmintit, înfăţişarea lucrurilor în parohie fiind lămuritoare cu asupra de măsură. 

Părintele Lucian Mocănaşu, la ceas aniversar...
Spectacol la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Lucian Mocănaşu a primit sarcina de a organiza o nouă parohie, cea din Neguleşti, satul cu cei mai puţini locuitori din comuna Piatra Şoimului. Nu ştiu cine-şi va fi imaginat atunci, la-nceput de ani ’90, ce contur va căpăta rîpa pe care astăzi se instaurează un adevărat complex parohial. Semnele certitudinii s-au arătat în 1996, cînd biserica era deja edificată şi sfinţită de Î.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în acele vremi.

Mihăiţă Panainte, cu învăţăceii săi
Mihăiţă, alte trăiri










Continuarea, pe crantanitori de ambe sexe

14 apr. 2017

Redivivus “Sărbătoarea stînii”,

La Sfîntul Petru, la Balta Roşie - muntele Gorganu

  
Vasile Ostahie,, Chef dacu' bunătăţilor
 tradiţionale...
Nu ştiu alţii cum mai sînt, dar eu mai-mereu îmi amintesc de evenimentele ce-au marcat viaţa comunităţii natale; la care am fost părtaş mai mult sau mai puţin, şi pe care le-am trăit cu un entuziasm ce şi astăzi reverberează în propria-mi fiinţă. De bună seamă, aş putea încerca o anume cronologie a întîmplărilor care i-au însufleţit pe contemporanii – consăteni ai mei, în înţelesul cel mai nobil. Adică, altruism, comunicare, solidaritate, generozitate, participare, implicare – însuşiri proprii fiinţei umane, care, laolaltă, înseamnă caracter, cred eu...

Vreo cîteva zile în urmă,  “la una mică”, zăbovesc cu strănepotul Mihăiţă Panainte( eu fiind văr, după mama, cu bunicul său – Costică Tărcăuanu, Dumnezeu să-i ierte pe amîndoi!), la bar, “La Adriana”( strănepoată, şi ea!).
Fireşte, cu un artist ca Mihăiţă, vorbim despre unele-altele-alese, neuitînd să-l felicit pentru dedicarea sa în slujba comunităţii noastre. Mihăiţă este un OM, pilduitor pentru conduita sa; şi acasă şi în societate.

Ei bine, între cele reamintite, vorbim şi despre “Sărbătoarea stînii pastorale”. În fapt, e vorba de serbarea pe care, în fiecare an, din 2005 pînă-n 2011, Adrian Socea( care mi-e neam mai îndepărtat, pe ramificaţie daco-romană!...) şi părintele Gheorghe Nistoreanu – parohul Bisericii din satul Piatra Şoimului, o organizau pe muntele Gorganu, în apropierea Cetăţii dacice Horodiştea( unde au săpat şi celebrii arheologi Constantin Mătasă- întemeitorul Muzeului de Istorie al judeţului Neamţ - şi, respectiv, academicianul Radu Vulpe, în perioada interbelică!)…
Sigur, n-am fost invitat la prima ediţie!.. Auzisem, însă, că cea sărbătoare ar putea avea proporţii de eveniment. Pentru consătime, fireşte. Abia cînd Adrian Socea şi-a reprezentat “înemurirea noastră daco-romană”, am fost onorat cu invitaţia de a participa şi eu. Drept care, revista Calu Iapa este, în anumite proporţii, mărturie…(Traian SOCEA)


Continuare, pe www.crantanitori-de-ambe-sexe.com

7 apr. 2017

Vali MEREUŢĂ recidivează



Vali MEREUŢĂ, poetul
Am primit o altă poezie scrisă de consăteanul şi prietenul Vali Mereuţă, pe care mă grăbesc s-o public, înţelegînd de la primele versuri că-i închinată distinsei sale doamne, Liliana, într-o zi specială, cea a femeilor de pretutindeni. Cu siguranţă, 8 Martie a fost momentul inspiraţiei poetice a lui Vali, însă această poveste spusă în versuri îşi are resorturile în trăirile de mamă, pe care Liliana le încearcă de cînd fiul cel mare, Valeriu, a luat drumul Angliei. Trăiri pe care, părtaş şi el fiindu-le, Vali le exprimă cu o vibraţie specială, cea a versului.
Aşadar, iată povestea scrisă de Vali Mereuţă, şi ca un gest de solidaritate şi condescenţă faţă de atîţia părinţi de români ce şi-au găsit rost pe alte meridiane ale lumii, de cele mai multe ori nevoiţi fiind.(Traian Socea)



MAMA

Autor, Vali MEREUŢĂ


În jur ceva lipseşte, şi cineva o simte
Pământul parcă plânge cu lacrimile-amare,
Mama în prag suspină, cu mâinile pe frunte
De dor adânc de fiul plecat în depărtare.

Din ochii ei albaştri, lacrimi spre cer se urcă
Ploaie de-aghiazmă vie să curgă peste fiu,
Iar inima în pieptu-i speranţă trage încă
Ruga ei niciodată s-ajungă în pustiu.

Cu ochii strânşi şi umezi, prin gând îi trec ca ceaţa
Imagini cum în braţe pe prunc îl ţinea strâns,
Cum primii paşi l-a-nvăţat, cum să înfrunte viaţa
Şi cum privindu-i chipul, primul cuvânt i-a spus.

Aievea parcă-l vede, ‘nainte să adoarmă
Rugându-se din suflet la îngeraşul său,
Să-l facă mare, tare, în grijă să îl aibă
Oriunde să-l păzească, să-l apere de rău.

Chiar de era trudită, poveşti şi cântecele
Micuţului său înger mereu i le spunea,
În păru-i de mătase, cu-ale lui degeţele
Făcând întruna bucle până ce adormea.

Ea n-avea somn sau tihnă pân’ n-ajungea acasă
Chiar de-şi ştia copilul pe unde e plecat,
Căci mai mult decât mamei, chiar nimănui nu-i pasă,
Pentru-a  lui fericire, ar da şi un regat.

Acum puiul e mare, dar pentru ea tot pui
Şi-l ceartă şi-l învaţă, să nu intre-n nevoi
Şi-ar vrea să fie veşnic ocrotitoarea lui
Dar timpul n-o ascultă, nu poate da ‘napoi.

Altar de bunătate, credinţă şi iubire
La Dumnezeu din ceruri  mereu rugi a trimis,
Pe chipul ei şi-arată mereu că-i este bine
Dar grijile în suflet, adânc şi le-a ascuns.

Oriunde-ar fi vreodată, aici sau lângă Soare
Locul ei niciodată nimeni nu-l poate lua,
În inimă de mamă găseşti oricînd iertare
De mâna nu ţi-o ţine, inima-i tot la ea.

E tot în prag şi parcă ceva o tot frământă,
Timid ridică fruntea spre drum, peste terasă,
Ochii se luminează, încearcă să nu plângă…
Aude “Sărut mâna, am venit mamă-acasă”.


Soţiei mele, Liliana, cu multă dragoste !
8 Martie 2017



Copyright

Protected by Copyscape Duplicate Content Detector