3 apr. 2010

" Cum am fost aşa rămînem"

Am citit, cu regretabilă întîrziere, cîteva numere ale revistei CALU IAPA, al cărui suflet, Traian Socea, s-a impus în presa noastră -vorbită şi scrisă - ca un gazetar redutabil, curajos şi onest.
Ceea ce ne-a reţinut atenţia este faptul că un intelectual de talia mentorului revistei nu şi-a uitat obîrşia, sprijinind - cu fapte, nu cu discursuri - dezvoltarea a ceea ce este omenesc şi românesc în oamenii din existenţa cărora s-a plămădit propria-i existenţă.
Cu adevărat gazetă sătească, vie şi viguroasă, publicaţia CALU IAPA îşi trage sevele din înseşi bucuriile şi frămîntările comunităţii rurale pe care o slujeşte, cu generozitate, naturaleţe şi curiozitate, într-o lume românească anapoda, gălăgioasă, orgolioasă peste măsură, pe cale de a-şi pierde din identitate şi din memorie.
Din aceeaşi iubire de oamenii spaţiului nemţean, a văzut lumina tiparului şi cartea "La Pîrîul dorului. Literatură populară de pe Valea Bistriţei şi din împrejurimi", mult mai cunoscută marilor biblioteci universitare din ţară decît celor şcolare din judeţ.
Autorul ei trăieşte printre nemţeni de pe la sfîrşitul anilor '60, cînd, după absolvirea Facultăţii de Filologie din Bucureşti, a pătruns, mai întîi la Borca şi apoi în aproape toate satele acestui ţinut, într-o lume asemănătoare, paradoxal, cu aceea a Muscelului natal.
În mai mult de trei decenii, a cunoscut aici copii şi tineri, bărbaţi şi femei de toate vîrstele, care au păstrat în memorie şi în inimă balade, doine, cîntece lirice, descîntece, strigături şi poezii ale obiceiurilor cu însuşiri artistice excepţionale, cristalizate în vreme prin cizelări succesive.
Cel care a alcătuit autologia (este de menţionat că textele culese sînt mult mai numeroase) a simţit că folclorul literar nemţean se prezintă ca un fenomen de incontestabilă frumuseţe, varietate şi complexitate. El îşi recunoaşte doar osteneala de a restitui oamenilor şi locurilor creaţii spirituale zămislite din străvechime, care nu trebuie irosite prin uitare.
În acelaşi timp, autorul a dorit să deschidă drum larg unor culegători cu mai mult har decît el, care să descopere şi să noteze necontenit cîntecele curate ale trecutului, în cărţi mai izbutite.
Acesta este încredinţat că învăţători, profesori, preoţi, alţi intelectuali de la sate se vor apleca fără întîrziere, cu înţelegere şi căldură, asupra folclorului localităţilor în care trăiesc, aşa cum nu au făcut-o nu puţini înaintaşi. Se va aduce, astfel, un enorm serviciu comunităţilor rurale pe care le reprezintă, folcloristicii nemţene şi naţionale, prin conservarea unui tezaur spiritual de mare valoare, deschis cercetărilor prezente şi viitoare.
Pe de altă parte, se va vedea că, oricît de argresiv va fi tăvălugul globalizării prin "Mac Donaldizare", "cocacolizare" şi " telenovelizare", localităţile rurale şi naţiunea noastră vor avea inteligenţa, sufletul şi forţa de a-şi conserva identitatea. Prof. Gheorghe ŢIGĂU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Copyright

Protected by Copyscape Duplicate Content Detector