Pămîntul Daciei, al actualei Românii şi al zonelor învecinate, cuprinde numeroase probe culturale extrem de vechi, ale unei evoluţii deosebit de complexe pe planul vieţii spirituale. Încercarea de a le descifra s-a făcut la întîmplare, absolutizîndu-se factorul latin, în detrimentul altor influenţe, mai vechi, aparţinînd diferitelor popoare. De exemplu, observăm în satele noastre de pretutindeni, inclusiv în cele ale fostei comune Calu Iapa, că morţii sînt duşi la cimitir în carul tras cu boi. De asemenea, căluşarilor li s-a acordat o origine romană, deşi, conform cercetărilor folcloristice şi de etnologice comparată, dansurile datează de mai mult timp. Ideea că odată cu cucerirea romană am fi importat totul de la ei, începînd cu limba şi terminînd cu obiceiurile, este exagerată şi trebuie înlocuită. Multe tradiţii populare, aşa cum bine ne dăm seama, nu au origine latină, ci ele aparţin dacilor sau sînt aduse din alte părţi, chiar din Grecia, Egiptul Antic sau din Orientul Apropiat.
Mihail Sadoveanu, în scrierile sale, a redat aspecte ale mitologiei antice, fie din viaţa popoarelor vechi europene sau ale celor asiatice, bineînţeles, tradiţiile şi obiceiurile păstrate de la daci avînd întîietate. În Izvorul Alb, Ştefan Vodă este în egală măsură un practicant ortodox, dar şi un închinător plin de respect la vechile religii ale autohtonilor, care-şi au vechimea şi prestigiul lor. Nu numai Mihail Sadoveanu, prezent cu mulţi ani în urma la Calu şi Iapa, dar şi I.I.Mironescu sau savantul Grigore T. Popa, cunoscători ai vieţii spirituale a oamenilor din satele dispuse în dreapta Bistriţei, în cercetările făcute, au ajuns la concluzia că ceremonialul înmormîntării este de origine egipteană, datînd de circa 6000-7000 de ani înaintea erei noastre.
Grigore T. Popa, prezent la înmormîntarea prof. univ.dr. I.I. Mironescu, la sfîrşitul lui iunie 1939, în Tazlău-Neamţ, împreună cu cercetătorul englez Thompson, dă acestei mărturii o importanţă deosebită, îndemnîndu-ne să medităm asupra raportului dintre cele două culturi : valahă şi misiriacă. Mai mult, Th. Speranţia, în "Mioriţa şi Căluşarii" - 1915, şi Constantin Daniel, în "Arta egipteană şi civilizaţiile mediteraneene", Ed. Mediterane- 1980, ocolesc această temă, ca fiind lăsată la aprecierea fiecăruia dintre noi.
I.I. Mironescu a fost, pînă la ultima suflare, un adevărat tradiţionalist, un evlavios iubitor de tot ce este strămoşesc. El şi-a iubit biserica satului cu sinceritate, mergînd la slujbe şi contribuind la întreţinerea ei. Este adevărat că nu-i plăcea să meargă la Mitropolie, pentru falsitatea celor care intră în localurile înaltelor biserici; însă la bisericile lui din Tazlău mergea cu suflet larg, deschis şi sta la rînd cu ceilalţi ţărani, ţăran în straie nemţeşti. Duminica sau în alte zile de sărbători religioase, în drum spre Tazlău, adesea se oprea în satul Calu Iapa, asistînd la slujbă.
Înmormîntarea i-a fost bogată în ceremonial, cu o mulţime de amănunte rituale, pe care în timpul desfăşurării oamenii le simţeau înfioraţi că vin din adîncul vremurilor, păstrate de tradiţia nezguduită a unui popor de străveche baştină: Ceremonialul în întregime a fost dictat de Mironescu fratelui (Onoriu) şi surorilor sale, pînă la ultima jumătate de ceas pe care o mai avea de trăit. Şi-a reamintit toate amănuntele înmormîntării strămoşeşti, aşa cum le ştia el din copilărie, şi a cerut să i se facă cinstea de a fi dus la mormînt şi îngropat după toate regulile vechi.
Sicriul cu corpul neînsufleţit al dr-ului Mironescu, conform dorinţelor sale, a fost aşezat pe un catafalc tras în car de boi, boii avînd colaci în coarne, năframe albe şi negre. La colţurile catafalcului, erau aşezate pe un fel de pirostii de mesteacăn, străchini, cu smirnă şi tămîie arzînd mereu. Pe lîngă sicriu, se aflau cei zece copilaşi, pe care îi hrănea el, cu ulcele împodobite cu cetină verde, în care ardea tămîie. I s-a făcut întreg prohodul şi i s-au întins cele douăsprezece poduri. După îngropare, a urmat praznicul, unde oamenii au mîncat pîrjoale şi au băut vin.
Din discuţiile avute între savanţii Gr.T. Popa şi Grafton Elliot-Smith, în urma fazelor văzute într-o revistă privind înmormîntarea lui I.I.C. Brătianu, asemănătoare cu cea a lui I.I. Mironescu- savantul american a spus:" este extrem de interesant, fiindcă se arată acolo o influenţă egipteană. Egiptenii aveau obiceiul să conducă mortul către lăcaşul definitiv în carul cu boi. Mai mult, ei căutau anume animale, printre care boii ţintaţi în frunte, care erau preferaţi. Dacă aveţi în România astfel de înmormîntări, înseamnă că aveţi obiceiuri în ţara dumneavoastră cu mult mai vechi decît cele păstrate de la traci şi de la romani- strămoşii poporului român."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu