19 oct. 2010

Plutăritul pe Bistrița

Una din preocupările importante ale locuitorilor județului Neamț, mai ales a celor de pe Valea Muntelui și a Bistriței a fost plutăritul. Câteva aspecte ale acestei preocupări tradiționale a cunoscut și cel care a redactat acest material, însă a apelat și la bătrânul Sava Petroaia (n. noiembrie 1891- d. martie 1991), care a locuit în satul Chirițeni, comuna Hangu.
Așadar, iată cele povestite de Sava Petroaia:
”Lemnul de brad, adus din pădure, era depozitat în schele pe malul Bistriței, pe un loc mai înalt, oarecum protejat, spre a nu fi luat de revărsările apelor, iar în dreptul schelei apa trebuia să fie dolie, ușurînd operațiile de legare. Din schele, bușteniii erau trași cu boii sau corhăni cu țapina în apă, pentru a fi legați de plute. Se așeza în apă curmeziș un lemn nu prea gros, pe care erau așezați butucii cu capete subțiri, sortați de aceeeași lungime, pentru încadrarea și legarea căpătîiului al doilea, respectiv cu tabla a doua.
La margini, erau așezați cîte 2 bușteni mai lungi, pentru apărarea tablei a doua.
La baza tablei 1, peste capetele subțiri, se așeza un lemn cioplit mai lat, numit chingă, care era găurit cu sfredelul (corba), prin chingi, în buștean și de-a curmezișul de dedesubt, iar în găurile făcute se băteau cepuri de lemn tare, din fag sau mesteacăn. Capetele mai lungi, care prisoseau, erau tăiate cu toporul. Peste chingă era prins jugul, tot din cepuri de lemn, iar în jug se băteau unul- două sau trei răsteie, în care erau așezate cârmele.
Pentru plutăritul pe Bistrița, lățimea bazei plutei era de 4 m, iar pe Bistricioara sau alți afluenți era de 3 m. Cârma era formată dintr-un condei lung până la 8 m, la plute din bușteni, dar la plutele de dulapi mai scurte și din lopată, din scândură prinsă de condei în cuie de fier, numită și leafă.
Primele căpătîie - tabla 1, se numeau buzari, iar buștenii mai scurți, de la marginile exterioare ale căpătîiului se numeau argele, care aveau rostul de a apăra pluta de malurile din căpătâi strînse, fiindcă argelele erau legate între ele cu sîrmă și un lemn transversal mai subțirel, numit coardă. La fel era construit și căpătîiul al doilea, mijlocari, dar din lemne mai groase decît în buzari. Dacă pluta avea trei sau mai multe căpătîie, ultima tablă se chema curari. La ultimul căpătîi, în capătul plutei, era un jug cu răsteau și cîrma pentru dălcăuș.” Sava Petroaia a îndeplinit și munca de legător de plute, dar activitatea principală era de plutaș. ”Căpătîile erau legate între ele cu două gînjuri din nuiele de alun, cojite și pîrlite, care rezistau foarte bine, apoi din gînjuri de sîrmă răsucită. Lemnele mai scurte erau completate cu altele, tot scurte, legate cu gînji, iar lemnul legat se cheamă mînzoc.
Pluta era condusă de doi plutași care, uneori, la plutele mai lungi, erau ajutați de dălcăuș, în persoana unui copil, o fată sau femeie, ori chiar un matur mai puțin priceput care întâmplător nu avea de lucru.”
Sava Petroaia ne mărturisea că adesea se folosea ca dălcăuș de soacra sa, Elisabeta Iosub.
Moș Sava a plutărit încă de la vîrsta de 16 ani. Ducea plute la Tulgheș, la Piatra Neamț, pe Bistricioara și pe Bistrița, destinate exportului, în Turcia. Trecea vama pe la Prisecani, lua pluta în primire la Tulgheș și se oprea la frontieră la Pîntec. Vameșii verificau lemnul, apoi era predat amtrepenorilor turci.
Hanganii de obicei plutăreau numai la Piatra Neamț, unde turcii aveau omul lor, numit comision, pe care-l chema Afis, și el lua în primire plutele și plătea plutașilor transportul.
A plutărit pe Bistrița de la Broșteni, rar de la Dorna, apoi în jos la Grințieș, Busmei, ducîndu-le pe Siret până la Cosmești.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Copyright

Protected by Copyscape Duplicate Content Detector