10 mai 2011

Evoluția societății umane de la Horodiștea - Calu

Informațiile despre populația autohtonă de la Horodiștea - Calu, dar și din întreg spațiul est-carpatic, fiind puține și contradictorii, fac ca perioada sec. IV-XI să fie una din cele mai întunecate. Lipsei de documente i se adaugă și o serie de interese extra-științifice. În urma unei intense activități de cercetare, am reușit să adun numeroase informații, în special arheologice, dovezi care vin să confirme continuitatea populației autohtone romanizate și evoluția acesteia spre etosul românesc. Efortul este departe de a fi încheiat. Folosindu-ne de izvoarele arheologice pe care le avem de la prof. dr. Radu Vulpe, dr. Ștefan Cucoș,  dr. Virgil Bîrliba, încercăm să prezentăm evoluția societății umane de la Horodișea-Calu, în perioada de tranziție de la epoca daco-romană la cea românească.
Țintul Neamțului a constituit un centru de atracție pentru arheologi, dar ”există un domeniu pentru care ținutul Neamțului a constituit o necunoscută. Este domeniul arheologiei antice.” - Radu Vulpe. Pînă în 1935, județul Neamț nu a cunoscut hîrlețul arheologului..
La invitația preotului Constantin Mătase și a pref. Leon Mrejeriu, arheologul Radu Vulpe a poposit și la Piatra Neamț, stabilind în apropierea orașului 10 stațiuni preistorice ce datează din epoca eneolitică și pînă la sfârșitul stăpînirii romane. Dintre toate, i-a reținut atenția Horodiștea-Calu, din apropierea Roznovului, prin bogăția straturilor arheologice. (Horodiștea este un pinten de deal.) În pereții rîpoși s-au găsit cioburi, cenușă, arsătură, formînd un strat gros pînă la 3 m.
Stratul eneolitic datează de circa 4000 ani, iar cel geto-dacic, din timpul imperiului roman. Stratul getic a dat la iveală arme de fier, săgeți, sulițe, săgeți de bronz cu trei tășuri, cercei și inele de bronz, mărgele de sticlă, olărie primitivă, ceramică cenușie superioară, vase romane.
Cîțiva săteni, în căutare de comori, au găsit un vas mare de bronz, în stil scitic.
Obiectele de proveniență romană, în număr mai mic decît cele indigene, ne duc la concluzia că romanii n-au exercitat în aceste locuri decît o suveranitate nominală, bazată pe tribut și pe ostateci, dacii (carpii) trăind liberi, după obiceiurile lor.
A urmat migrația popoarelor, cu influențe pozitive și negative.
În timpul stăpînirii romane, populația trăia organizată în obști, și a continuat până în epoca medievală. Ulterior, satele Calu și Iapa s-au format într-o singură obște, reunită pe un hotar, care asigura îndeplinirea îndeletnicirilor economice.
Conducerea obștei era colectivă și se exercita prin adunările și sfatul oamenilor buni și bătrîni, la care se adăuga judele sau cneazul, care făceau justiția, conform dreptului pămîntului.
Obștea sătească de la Calu și din satele din împrejurimi a dăinuit pînă la sfîrșitul feudalismului.
Ocupația de bază a fost creșterea animalelor, prelucrarea lemnului, plutăritul , olăritul, sumănăritul etc.
Margînd mai departe în timp, a fost invazia tătarilor, începînd din a doua jum. a sec. XIV; populația a fost martora venirii lui Dragoș din Transilvania și înființării mărcii militare de către unguri, ca punct de rezistență împotriva hoardelor de la răsărit. A sprijinit lupta lui Bogdan Vodă împotriva urmașilor lui Dragoș și a trupelor maghiare. Victoria asupra trupelor ungurești, de pe malurile Berzuntiului, de lîngă Bacău, a dus la stăpînirea independentă a lui Bogdan, la întemeierea Moldovei. Procesul a fost urmat de Latcu, Petru Mușat și Roman. În 1395, la Hindău - Ghindăoani, trupele ungurești au fost crunt înfrînte, consfințindu-se independența Moldovei, la care au contribuit și locuitorii de pe malurile apelor Calu și Iapa, denumiri ce au apărut mai tîrziu.
                                              prof. C. PRANGATI 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Copyright

Protected by Copyscape Duplicate Content Detector