12 mai 2011

VIAŢA ECONOMICĂ A COMUNEI CALU-IAPA

 În această perioadă de sfîrşit de veac al XIX-lea, activitatea economică a oamenilor era orientată spre acele munci producătoare de bunuri materiale necesare creşterii nivelului de trai. Pe lîngă practica "seculară" a agriculturii, oamenii din această zonă erau vestiţi prin lucrul la pădure, prelucratul lemnului şi cărăuşia cu pluta pe rîul Bistriţa. Munca la pădure, pentru tăiatul şi scosul lemnelor, a constituit o importantă sursă de venituri pentru întreaga zonă, care se întindea pe întreaga Vale a Bistriţei, pînă dincolo de Vatra Dornei.
Oamenii din Calu-Iapa au avut un adevărat cult pentru "mama pădure", considerînd-o sfîntă, deoarece, "ea a fost apărătoarea noastră în vreme de restrişte, din ea strămoşii au dăltuit lingura, masa, patul, furca de tors, carul şi părţile lemnoase ale plugului, au construit colibele, casele, atelajele gospodăreşti, au migălit cerdacurile şi fîntînile, au împletit plutele... din lemnul muntelui au cioplit leagănul pentru noii veniţi şi sicriul pentru bătrînii plecaţi".
La început, C.D.Gheorghiu, profesor la liceul "Petru Rareş", în "Dicţionarul geografic al judeţului Neamţ", Bucureşti, 1895, apoi, Victor Ţăranu, în lucrarea "Din antropogeografia unei văi", Anuarul Şcolii Normale de Băieţi "G.H. Asachi", Piatra Neamţ, 1940, au scris despre îndeletnicirile locuitorilor satelor Calu şi Iapa. Este vorba de prelucrarea casnică a unor bunuri din lemn, ca rotăria, dogăria, butnăria, şindrilăria, cojocăritul, ţesutul covoarelor, a sumanelor, producerea varului, extragerea pietrei din cariere, fabricarea de ceramică şi alte preocupări descrise de Carol Mihalic de Hodocin, inginer, omul de încredere al vremii, cunoscător al tuturor bogăţiilor Moldovei, pe sate, comune şi judeţe. La sfîrşitul deceniului al optulea din secolul al XIX-lea, în comuna Calu-Iapa, funcţiona o fabrică de cherestea, cu 4 fierăstraie sistematice, la care munceau 60 de lucrători; 23 pive de bătut sumanii, 12 mori de apă, 3 cariere de piatră, 3 vărării, 22 meşteşugari fierari, dogari şi stoleri. După cum vedem, producţia manufacturieră era dezvoltată, ceea ce demonstrează şi un schimb în natură destul de intens, la tîrgurile săptămînale ce se organizau la Roznov şi Tazlău, Buhuşi şi Piatra Neamţ.
Viaţa economică a satelor din zona Roznov, Calu-Iapa a fost impulsionată în această perioadă de doi factori de maximă importanţă, datorită construirii căi ferate Bacău-Piatra Neamţ (1885) şi intrarea în funcţie a Fabricii de postav Buhuşi- cea mai mare întreprindere industrială din judeţul Neamţ.
Pînă la construirea căii ferate, pentru transportul populaţiei se folosea sistemul "carelor iuţi", conduse de vizitii curajoşi, neînfricaţi în confruntările cu tîlharii la drumul mare. În centrul satului Roznov era un vestit rateş, proprietate a colonelului Roznovanu, care făcea legătura cu Tazlăul, Moineşti, Comăneşti şi Tg. Ocna, iar de-a lungul Bistriţei, cu Bacăul, Piatra Neamţ. De asemenea, rateşul din Roznov făcea legătura cu rateşele din Serbeşti, Dragomireşti, Războieni, Tupilaţi şi Tg.Neamţ, popasuri, unde se "schimbau caii la poştalioane sau diligenţe, asigurîndu-se o deplasare repede în goana celor mai bune cabaline".(vezi R. Vulcănescu şi P.Simionescu, "Drumuri şi popasuri străvechi", Ed. Albatros, 1974)

                         Prof. Constantin Prangati

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Copyright

Protected by Copyscape Duplicate Content Detector