22 iul. 2011

Curechiu lui Toroapă

Victor Frăsinaru s-a întors acasă nevătămat din cel de-al doilea război mondial, pentru noroc slobozind rugăciuni de mulțămire și slăvire Bunului Dumnezeu, ce l-a ocrotit în aprigele încercări care au răpus o groază dintre camarazii săi, și în Est și în Vest. Acasă, la Dîmbu, și-a găsit laolaltă familia, cu care a și purces să-și facă gospodăria, să-și lucreze ogoarele moștenite sau cumpărate cu bani trudiți din greu, înainte de război. Cînd lucrurile începuseră să-și împlinească făgașul, peste Moldova a venit seceta. Frăsinaru și ai săi, însă, au biruit-o, deși în casă s-au mai născut doi plozi, gurile de hrănit ajungând la nouă. Au urmat cîțiva ani buni pentru el, ani în care, ținându-se deoparte de politică, și-a luat batoză, tractor, și-a înmulțit vitele și a dat rod ogoarelor, iar nevasta i-a mai dăruit alți doi feciorași. Victor Frăsinaru devenise unul din gospodarii de vază ai comunei, fapt care-a început să bată la ochi pizmașilor. Așa încît, mai iute ca oriunde, la Dîmbu s-a pus de colectivă, iar Frăsinaru Chiaburu să fie hărțuit în toate chipurile, deși își plătea cotele impuse de stăpînire, cu vîrf și îndesat. Geaba a stat, zile și nopți, fugar prin lunca Bistriței și prin pădurile Delenilor, potera vremii l-a dibuit și l-a băgat la pușcărie.
Revenind acasă după doi ani de temniță, Frăsinaru și-a dat agoniseala la colectivă, numai ca feciorii să-i meargă la școală. Un fel de mîngîiere pentru el a fost faptul că lucra cu fostele utilaje, de care avea grijă ca de proprii ochi, că fetele și băieții erau buni la carte și-i erau aproape, într-o nerostită resemnare.
Pe Victor Frăsinaru l-am reîntîlnit în zilele trecute, când tocmai, lîngă o parte din urmașii săi, serba 90 de ani. ”Apoi, dragii mei - ne-a spus duhovnicește bătrânul - din toate lucrurile luate numai tractorul mi l-o dat. Cîteva ogoare mi le stăpînesc niște venetici, și asta după ce ne-am judecat 7 ani, c-am cheltuit mai mult decât fac. N-am vrut să mă las și mi-am încropit moară și circular, purtate de curelele tractorului ăsta. Acum, feciorii s-au lăsat lehamite și zic că nu merită, că viața-i scurtă... Eu ce să mai zic? Să zic de-ăsta a lui Toroapă?! Bă, ăsta cred c-o fost făcut în plamă, așa de vîrtos s-o mai lipit de socialism și capitalism. Acu-i mare privatizat și zice că dă locuri de muncă, auzi! Bă, spurcatu ăsta, pe vremea lui răposatu, venea cu alții de la județ și ne cuvînta cum și cît o să fie de bine în comunism, unde zicea c-o să intrăm degrabă și fiecare vom primi după nevoi. Cum ne făceam a nu pricepe, Toroapă ne arată o grămadă de varză, din care fiecare o să ia cît îi trebuie; nu se face risipă și nimeni nu fură... Atunci i-am spus că mie nu-mi place varza, că am vătămătură. El s-a enervat: ”Eee, ce-o să-ți mai placă, tataie!” Treaba e că am ajuns la 90 de ani, în comunism n-am intrat, deși curechiu mi-o plăcut de când mă știu. Iar la noi, la Dâmbu, varza se vinde numai la prăvălia lui Toroapă. Numai că nu-i varză comunistă, ci turcească. Ș-apoi, la boala, asta chiar că nu mi-o place, nici la 100 de ani.”

Traian SOCEA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Copyright

Protected by Copyscape Duplicate Content Detector