23 aug. 2017

Unde eşti, copilărie?!...


Traian Socea, iulie 2017, la Pensiunea -bijuterie 
Măieruş, Tarcău - Neamţ.
Vali, versurile tale îmi amintesc de acelaşi teritoriu, al copilăriei tale şi, deopotrivă, a mea, chiar dacă la puţin ani distanţă. O bucurie mare, cît un sîn plin cu mere dăruite de ţața Aneta lui Ababii, pe furiș, exact cînd ieșeam smochiniți din știoalna de la cotul dealului lui Decebal, ițită numai de Domnul tocmai acolo, înspre capătul livezii îngrijită măiestru de stăpînul fructelor, bădia Neculai, soțul Anetei, Domnul să-i odihnească!...
 Era semnalul că cei vreo 10 ştrengari ai cotunei trebuie să adunăm cele 10 -12 vite de pe pășune, să le mînăm către acasă, într-o gălăgie de parcă pe uliță intra cireada Gostatului. Erau anii copilăriei mele, deceniul al șaptelea al veacului trecut, veac ce nu mai seamănă decît "parțial color" cu actualul...
Știoalna de la Decebal mai trăiește doar în conturul minții mele, "piscină" inundată de apa pîrîului Iapa, lăcrimat de Munții Tarcăului, pilduitor de limpede în fertilele veri ale prunciei mele inimitabile, asemenea cum şi Soarele-și făcea cuib tocmai pe creștetul meu, de la 15 iunie pînă la 15 septembrie, cît dura vacanţa mare, negreșit!...(Traian SOCEA)





Copilărie
Autor, Vali MEREUŢĂ

Vali Mereuţă, la reîntoarcerea din vacanţă
Trecut-au ani ca clipe
Dar mintea îmi stă trează,
Amintiri ne-nvechite
Lăuntrul mi-l vibrează.

Ca o mireasmă ruptă
Din timp trecut, dar viu,
Dorinţe mă inundă
Copil azi să mai fiu.

Livezile din coastă
Mă strigă şi mă cheamă
Să le uit nu mă lasă,
Mi-e dor de orice creangă.

Cărări prin iarba mare
Veneau din megieşi
Şi din deal către vale,
Se-ntâlneau la cireşi.

Şi mărul cel domnesc,
Mesteacănul cărunt,
Bătrânul rafalesc,
Ei, astăzi, nu mai sunt.

Căsuţa văruită
Cu prispă şi cerdac,
Livada înverzită,
De suflet s-au legat.

Copii ne adunam,
Ca să ne hârjonim
Şi râdeam şi cântam,
În podul plin cu fân.

Să stau noaptea pe baltă
Acum, din nou mi-e dor,
S-ascund coşu-ntr-o ştioalnă
Şi leasa într-un şfor.

Tepşanul drept din luncă
De ce nu mai e, Doamne?
În minte îl am încă,
Dar l-au luat puhoaie.

Din crengi de-arin şi lozii,
Pătuli în lunca deasă
Le împleteam cu toţii,
Uitam să merg acasă.

Nu voiam masa caldă,
Simţeam că am de toate,
Agudul de la baltă
Şi-un sân de mere acre.

Nu uit o viaţă-ntreagă
Ce fericit eram,
Copilărie dragă
Ce-aş vrea să te mai am!

- 2017 -



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Copyright

Protected by Copyscape Duplicate Content Detector