Apostolul Ioan, intrînd în mormîntul gol, s-a convins, și cu ochii trupești și cu mîinile sale, că s-a produs minunea Învierii lui Hristos - Ioan XX, 8.
Mintea noastră poate pricepe aceasta numai prin credință, prin credința în nemurirea sufletului. Nu se poate crede cu adevărat dacă nu înțelegem rostul venirii lui Hristos, pentru mîntuirea sufletului nostru.
Noi urmăm pe Hristos prin împărtășirea cu Sfîntul trup și Sfîntul Sînge și astfel nu ne mai este frică de necunoscut. Trăim triumful veșnic al învierii lui Hristos, minunea minunilor, praznicul praznicelor.
Așa cum ne hrănim ca să trăim, tot astfel, dacă facem faptele iubirii creștine, ne hrănim sufletele noastre în vederea eternizării, înțelegînd învierea ca o recompensă firească a sfințeniei.
Învierea lui Hristos este temelia învierii noastre, este descoperirea supremă a puterii divine și împlinirea profețiilor.
Credința în înviere este viața Bisericii, este existența ei,
”Dacă Hristos n-ar fi înviat, zadarnică ar fi propovăduirea noastră, fără rost credința noastră... am fi tot în păcat. (...) Precum întru Adam toți mor, așa întru Hristos toți vor învia.”
Lucrarea lui Hristos de mîntuire a lumii nu s-a încheiat cu moartea pe cruce, ci s-a desăvîrșit prin Înviere. Tot așa și viața noastră nu se încheie cu obișnuitul mormînt, ci ea va continua cu învierea, spre fericirea sau osînda veșnică.
Dar, pe lîngă Învierea Domnului, care a avut loc în prima zi a săptămînii, deci duminica, biserica a mai rînduit și serbarea Paștilor, ca praznic al praznicelor, pentru că Mântuitorul mîncase paștele tradițional în timpul vieții sale pămîntești.
După slujbă, plecînd fiecare la casa sa, imnul ”Hristos a înviat!” să fie o forță spirituală de transformare a noastră și a mediului în care lucrăm, știind din străbuni că omul sfințește locul.
Hristos a înviat!
(după Diac. P.I. David - Predici).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu