16 ian. 2016

Meşteşuguri şi îndeletniciri la Calu Iapa

Puţine comune din ţară au beneficiat de o natură atît de darnică, precum Piatra Şoimului. Tocmai dărnicia ei a făcut ca, în decursul vremurilor, pe văile pîraielor Calu şi Iapa să se dezvolte comunităţi puternice, produsele hărniciei şi priceperii oamenilor locului trecînd, nu de puţine ori, fruntariile ţării. Documentele şi puţinele urme care încă se mai păstrează dovedesc că, în ultimele două secole, satul Iapa, în primul rînd, a avut o activitate economică deosebită, depăşind cu mult pe cea din aşezări mult mai mari, deşi, către sfîrşitul secolului XIX, populaţia acestei aşezări nu depăşea 500 de locuitori. Şi, totuşi, deşi se întrezăreau perspective de mare anvergură pentru acele vremuri, totul s-a pierdut, aproape totul a fost dat uitării.
Din păcate, lipsa resurselor financiare, ale unui capital autohton capabil să pună în valoare zăcămintele locului, şi-au spus cuvîntul, multe dintre îndeletnici pierzîndu-se, nemeritat, în timp.
* creşterea animalelor - prima activitate mai importantă, este legată de cele mai îndepărtate vremuri. Creşterea cailor, vitelor şi a oilor a avut largă răspîndire în zonă, preponderent într-un spaţiu care oferea condiţii excelente. Mai mult, creşterea cailor a fost, pornind chiar din perioada feudalismului timpuriu, printre primele semne ale dezvoltării în secolel următoare;
* agricultura - În majoritate, terenurile repartizate grînelor erau puţine, mare parte dintre locuitori căutînd a-şi procura cereale din alte zone, oferind, la schimb, lemn de foc şi de construcţii celor din podişul moldovenesc, în paralel dezvoltîndu-se o altă activitate, cărăuşia. Atunci cînd au primit pămînt, datorită evenimentelor istorice, majoritatea acestor suprafeţe au fost pierdute datorită distanţei prea mari sau a slabei calităţi a terenurilor.
* pomicultura - Deşi satele Calu şi Iapa, în primă fază, nu dipuneau de întinse suprafeţe cu păduri, acest lucru nu a împiedicat înfiinţarea unor livezi, tradiţia continuîndu-se şi astăzi. Mai mult, aşa cum consemnam şi în numărul trecut al publicaţiei noastre, majoritatea suprafeţelor ocupate cu pomi fructiferi erau cele obţinute prin delniţire: delniţele - fîşii obţinute prin despădurire.
* albinăritul vine din cele mai îndepărate vremi, încă de pe vremea tracilor, moştenit de daci şi continuat în mileniile următoare. Cum în mai toată Moldova, la aproape fiecare gospodărie de român, a existat cîte o mică prisacă, albinăritul a făcut ca spaţiul dintre Nistru şi Carpaţi să fie unul dintre cei mai mari producători de miere, comercializată, în mare parte, către ţările din centrul Europei. De remarcat, cele mai mari cantităţi, la Neamţ, mai cu seamă, erau vîndute prin intermediul aşezămintelor mănăstireşti, majoritatea satelor
trecînd, vremelnic, sub tutela Mînăstirii Bistriţa.
* exploatarea şi preindustrializarea lemnului, în ultimele două - trei secole, au fost determinante în dezvoltare economică şi socială a aşezărilor din actual areal al comunei. Comerţul cu material lemnos a avut rolul său, poziţia geografică fiind cea care a marcat, de cele mai multe ori, activitatea, comuna fiind aşezată în preajma întretăierii vechilor drumuri comerciale, ce făceau legătura, prin pasul Ghimeş Palanca, dintre Moldova şi Transilvania. În ultimele două secole, un rol la fel de important l-au jucat Piatra şi Roznov (fostul Seucăuţi, sat aflat la confluenţa Cracăului cu Bistriţa).
La Iapa, de exemplu, către sfîrşitul ce. XIX, a fost înfiinţată o fabrică de cherestea, care dispunea de un lung canal, prin care dulapii pluteau pînă la depozitul de cherestea, aflat în apropierea Bistriţei, de fapt, un complex ingineresc de pionierat pentru judeţul Neamţ.
* vărăritul - Bunătatea naturii a fost fără limite, iar pe cursul pîrîului Iapa, în punctul numit Varniţă, dar şi la Calu, s-a constituit, în timp, o nouă breaslă, a vărarilor, meşteşug împrumutat de la populaţia aflată dincolo de Carpaţi, dar care mai poate fi întîlnit şi astăzi în satele de pe malurile Bicazului.
Deşi tradiţia nu a mai fost continuată, pentru localnici a constituit o sursă de dezvoltare, fiind singurii, după cîte atestă documentele de arhivă, care ar fi practicat un astfel de meşteşug, după ieşirea Bistriţei din munţi, cel puţin pe teritoriul actual al judeţului Neamţ.
* pietrăritul - dezvoltarea comunităţilor a impus, evident, găsirea unor noi materiale de construcţii, pentru aşezările din zonă piatra de munte şi de pe cursul apelor a reprezentat o importantă resursă naturală, majoritatea exploatărilor fiind pe cursul pîrîului Iapa şi Calu.
* morăritul - satul Iapa a mai fost renumit şi prin numărul mare de mori şi pive construite pe cursul de apă cu acelaşi nume.
Întreg complexul a fost favorizat de diferenţa de altitudine, de viteza apei, parte dintre ele continuîndu-şi activitatea pînă după cel de-al doilea război mondial. Economice şi ecologice în acelaşi timp, din păcate, instalaţiile au fost distruse.
* sticlăria - veche îndeletnicire în spaţiul transilvan, a ajuns în judeţul Neamţ relativ tîrziu, la începutul sec XX, chiar dacă zona dispune de împortante resurse naturale.
Mai mult, pentru Neguleşti şi satele învecinate, fabrica de sticlărie ar fi fost un important motiv de ieşire din anonimat, însă un incendiu devastator, în 1913, la care s-au adăugat problemele economice din anii de criză de la sfîrşitul deceniul III, al secolului trecut, au dus la falimentarea fabricii, iar specialiştii veniţi din Polonia să plece în patria natală.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Copyright

Protected by Copyscape Duplicate Content Detector