UnuUnuDoi

 ORGAN - TANASĂ

 Estraordinar, Laioș Organ, confirmat Ludovic Orban de către Elena Udrea, loaza tătînelui său, Imre, renumit securist al Brașovului, vituperează asupra lui „Muc și sfîrc” , după ce l-a „consiliat” fo două luni, prin 2025. Adică, l-a băgat nasol în trepidații, încît dai să crezi că Mucușoru va decola de la Cotroceni mîine dimineață, la cinci fără cinci. Fix. Un băiet di la Piatra Șoimului, Florin Tanasă, cruduț liberal din flori, la congresul estraordinar al lui Bolojunk trimis fiind de starostele liberalilor nemțeni, primarul Leurdeanu, s-a pozat cu Șică Mandolină pînă i-a picat în grații și, drept consecință, l-a și invitat să-i viziteze comuna nenatală. În numele cui, nu divulgă plodul liberal. Deși e consilier local și șef interimar al strînsurii liberale, crezui că în numele primarului Panduru, care chiar are în palmares ospețirea unui liberal de seamă: Decebal Traian Remeș - Dumnezeu să-l ierte! (pe care Băsescu îl are pe conștiință), în vremea cînd era ministru al Agriculturii în Guvernul Tăriceanu. Panduru l-a primit cu pîine și sare, cu arnăuți călare, în fruntea artiștilor lui Milucă Oțel și ai răposatului preot Lucian Mocănașu, la stîna pastorală a liberalului Adrian Socea și asociatului său, preotul Nistoreanu. Drept care, din surse care-și păstrează anonimatul, aflu că Șică Mandolină v-a concerta la ziua comunei Piatra Șoimului, în duet cu marea rapsoadă Silvana Rîciu. Parol! (T. S.)

UnuUnuDoi

 To(lo)macii, neguțătorii țării!

Traian Socea

Prezența lui To(lo)mac între prezumtivii candidați la funcția prim-ministerială nu reprezintă decît o lucrare de consacrare a lucrului manual executat de un serviciu ce-și trage pedigriul din spații extra-uterine. Altcumva, n-ai a aprecia jalea-n care a ajuns țara asta încît să-l cheme pe ăst saprofitor, prima-ntîi loază a turnătorului Băsescu, s-ajungă în fruntea guvernului. Asta, una. A doua, e că nu-ș ce te împinge să zăbovești și asupra profilurilor componenților „delegațiilor” partidelor politice chemate luni, 18 mai a.c., la Cotroceni, pentru celebrele consultări prestidigitate de prezidentul Nicușor. Încumetarea-mi arată, limpede de tot, că nimeni, nici chiar din vreun spațiu extra-terestru, n-a urzit vreun afurisit de blestem asupra destinului patriei mele și neamului meu. Privindu-le fețele și ecartamentul fizic, am survolat, obligat, CVurile cîtorva, ca să mă conving că și mutrele aferente le trădează și crasa lipsă de performanță intelectuală. 

Cum naiba de-au ajuns acolo, e inutil să te mai întrebi, pentru că în nu`ș ce unghere ale priceperii din cutia cioclopedică îți va reverbera perfida resemnare: sînt aleșii poporului, precum e norodul așa-i și dregătorul! 

Și, ca fatalitatea să ne fie pe de-a-ntregul ireversibilă, și unul, și altul, în 36 de ani de „democrație”, a tot degenerat, încît To(lo)macul de azi, preferatul lui „Muc și Sfîrc” de la Cotroceni, să consacre definitiv mediocritatea în Dicționarul Explicativ al Limbii Române. Ăsta, laolaltă cu doar cîțiva dintre predestinații neguțători ai României noastre: 

La PeSeDiști, văzîndu-i pe Grindeanu, Manda, Neacșu și alți neica nimeni, te-apucă instantaneu jelania, invocîndu-i pe gangsterii din ordinul „Mătușa Tamara” a lui Adrian Năstase, care, furînd cu stil, erau, drăgăliță Doamne!, reprezentativi și în țară, și afară. Bombonel&company, sub părinteasca îngăduință a răposatului Iliescu, au compromis definitiv viitorul ăstei țări, România noastră, a cărei industrie „emanatul” Petre Roman a avut tupeul s-o decreteze „morman de fier vechi”.

 

La PeNeLeu uitîndu-te, te ciupești de supțiori încît mintea-ți cea de pe urmă să nu ți-l suprapună pe Bolojale cu Tăriceanu. Care, chiar și altoit de tătîne-su adoptiv, bătrînul liberal Amedeo Lăzărescu, cu bastonul din propria-i dotare, poți jura că nici în veci n-a furat, la cîtu-i de aristocrat...

 

La AUR, să-i tai poala Ancăi Alexandrescu și să ții aproape, căci pe Simion tot alde Soroș l-a gestat. Ca și pe Nicușor, în aceeași promoție „suverană”... 

 

La SOS, Dumnezeu cu Șoșoaca!

 

La POT, Doamne, ocrotește-i pe români!

 

Băsescu și Iohannis, ăști pîngăritori ai condiției divine a României, consacră dictatura nimicniciei instaurate în țara asta, atît de frumoasă și bogată.

Ei și alți repetenți ca ei sînt eminențele clasei politice din România!

 

Ludovic Organ, Câțu, Ciucă, Ciolacu, Bolojan - „stegarii” care au vîndut și îndatorat pe vecie țara – defilează precum fecioarele, umplu cu mutrele lor scălîmbe spațiul public, precum eminențele acoperite Băsescu și Petre Roman ecranele TV.

 

Gîndul că trădătorii și hoții ăștia, și analfabeți și pururi aperformanți, să fi fost selectați prin algoritmii computerelor SeTeSeului, nicidecum votați de contemporanii mei, nu mă consolează. Mă îndoliază.

 

P.S.: Uitai de Fritz, de Miruță, Buzoianu, Țoiu, de sex-incertu` Mihaiu, de toată molima useristă?...Nu-i chip, căci avortonii ăștia întruchipează implacabilul apocalipsei!

 

UnuUnuDoi

Pa, Ilie! Pe curînd, la sculărie!...

Traian SOCEA

Un anonim de seamă mă avertiză cum că, clăpăug cum mă aflu cu osebire în utima vreme, risc să mă-ngenunchie niscai vedenii prelucrate anume a-mi pune cugetul la nemeritate silnicii, chiar de Întîi de Mai Muncitoresc. Geaba intonai ode sărbătorii ce-a debutat în 1890, geaba înlesnii precauției mele funciare să mi se insinueze în 85% dintre mădulare și-n 34 % din artrozele aferente, că hărțuirile ăstui coșmar mă ținură tot slugă CASSeului, pe durata nedeterminată a pensiei mele proletare. Drept care, îmi găsii refugiul în cele îndeletniciri domestice, tocmai pentru a-mi redobîndi suflul, sistola și diastola omului ce n-am cu ce-mi căta de sănătate, da...

Strădania mi s-a dus naibii, imediat ce deschisei aragazul, ca să prepar oarece proteină animală în tigaia personală cu fund dublu. Abia c-apucai a aprinde flacăra, că și apăru Bolojan Ilie, încruntîndu-se conspirativ încătră bipeda-mi ființă. Mi-a fost clar că Monosprâncenatu m-a confundat cu Kelemen Hunor, căci tocmai începu a silabisi „Les-za-rom Grin-dea-nu in-dit-vany!”, ceea ce, tradus din maghiara de baltă, înseamnă necenzurată spurcăciune exprimată față de moțiunea încontra guvernului său, de marți, 5 mai 2026.

Abandonai aragazul și, încă neintimidat, purced a inventaria alelalte scule electro-casnice din arealul gospodăresc. Al naibii, nimerii frigiderul. Îl deschid și, de după ușă, țîșni Monosprâncenatu, care, cu limba pusă pe bigudiuri, în dulcele grai al lui Klaus Frițț, strigă: „ Ich scheiBe auf George Simion Misstrauensantrag!”

 Urîtă exprimare, decretez eu în numele grupării de aur din parlamentul național. Apoi, împing cu grijă înapoi ușa, ca nu doamne feri să sară din oale felurile unu, respectiv, doi, care-mi populează frigiderul de doar două zile în urmă, și mă-ndrept către mașina de spălat. Vase. Că aia de rufe și-a dat demult duhul în ograda rematului, fie-i amintirea neruginită!

La astă sculă, crezui că poliglotul Bolojan mă va lămuri despre cea moțiune în limba Clothildei Armand, userista. Deschid ușa și, dintre castroane nespălate de numai o săptămînă, apare senioral Monosprâncenatu, care, brusc, mă dezamăgește, vorbindu-mi pe românește, poliglotul de el. Mi-e limpede că și-a cam pierdut busola și, drept consecință, abandonez celelalte aparate electro-domestice, de teamă că și cuptorul cu microunde, și aparatul de aer condiționat, și celelalte bascule de uz casnic, odată deschise, mi-l vor înfățișa pe Ilie Sărăcie vituperînd împotriva demolării statuii sale de prim-ministru.

 Dar, să fim înțeleși pentru totdeauna: de ce-mi fu frică, niciodată n-am scăpat, căci întru nevrednică disperare, mi s-a deschis brusc televizorul, din catodicul căruia, pe diagonala ecranului, se prăvăli Sprâncenatu.

 Din tocmai ograda unei grădinițe din Suceava, jelea tot pidosnica moțiune de cenzură. Care, dacă și trece, din înalta dregătorie, îl va reexpedia la sculărie.

UnuUnuDoi

Fritz, urmașul lui Iohannis?!

     Mă gîndesc, dragă FB, la sulfamidicul Klaus Frițț, la cît de pisdosnic îi fu destinul de-l rătăci întocmai încît să ajungă primar azi în Timișoara, mîine peste toată țara!

    Mă frămînt, stimate FB, și-ncă nu deslușesc cum de nemții lui conaționali l-au trimis în bejenie în loc să-l țină acasă, să le meșterească uniunea salvați Germania, că cam au nevoie.

    Dragul de el, cum se sacrifică pentru kaizărul nației sale, n-așă?! (T.S., postare FB)

Val TRIFAN, debut editorial

 

Primesc „Șoapte intempestive”, volum de maxime și cugetări, semnat Val Trifan.

Debut editorial 2025, cu o încărcătură ce sigur dospește dintr-o viață anterioară, deși el, în „Nota autorului”, avertizează cititorul: „ Am adunat aceste gânduri în decurs de 25 de ani, fără intenția de a le publica…însă, „motivat de opiniile celor care le-au citit, am decis în final să le fac cunoscute, editând această carte.”

 Iar printre cititori, mai avizat cine ar putea fi decît maestrul Laurențiu Dumitrașc, genialul nostru architect, care prefațează cartea prin elocventul său Argument: „Spirit enciclopedic, poliglot cu un rafinat umor, Val Trifan are un CV impresionant, un palmares de excepție; mult umblat și foarte premiat în saloanele consacrate ale Europei, cu prilejul numeroaselor expoziții, precum și al altor manifestări de gen, mereu surprinzător atât în cugetările desenate, cu atât mai mult în cugetările scrise. Nu-i e mirare că s-a născut în țara lui Emil Cioran...”

 

Acum 40 de ani, pe cînd îl intersectam împins de-un interes publicistic, în chiar țuțurugul interviului am fost sigur cum că Vasile Trifan, frumos, deștept și talentat, îmi va dărui necondiționata sa prietenie, nesmintită nici în ziua de azi, deși în prependicularul 1992, va fi părăsit locul nașterii, adolescenței și tinereții sale și se va opri hăt la Bruxelles, unde, laolaltă cu familia, trăiește de fix 34 de ani. Drept care, redau un pasaj din scrierea subsemnatului, publicată în 20 noiembrie 2024, în revista „Calu Iapa”:

  „Între eternii mie dragi se află și domnul Vali TRIFAN, pictor și caricaturist, care s-a remarcat înainte de 1989 la Piatra Neamț, într-o galerie de artiști plastici echivalentă, îndrăznesc să spun, generației optzeciste din literatura română.

Vorbesc de Ioan Popei, de Dan Adăscăliței(pictor și un excelent sculptor), de inimitabilul Petru Vamanu. 

    Cei 4, mai ales, talentați și temerari, persiflau rigiditatea vremurilor, canoanele impuse de propagandă și de logofeții U.A.P.(Uniunea Artiștilor Plastici), răzvrătindu-se și în artă, și în viață civilă, cu un curaj care multor titrați le-a lipsit, însă cu care i-a hărțuit pe întîi-stătătorii vremilor comuniste.

Erau și tineri, și frumoși, și n-aveai cum să nu-i îndrăgești. 

    Cu Vali Trifan, întîi și-ntîi, am comis ceva isprăvi, cel mai adesea generate de imponderabilitatea tinereții, asociată inimitabilelor noastre cenacluri bahice, acasă la el sau la mine, producții care stimulau și talentul altora, convertindu-l în arpegii înalte, din care vigilența civică a multora din preajmă extrăgea decibelii necesari turnătoriilor la Miliția tulburării liniștii publice… 

Pe atunci, Vali avea o ureche muzicală de invidiat.

Numai una.

Ghiersul său era și de neîngînat, era și inspirator.

    De la fereastra sufrageriei apartamentului meu de la etajul 3 al unui bloc aflat la vreo sută și puțini metri, în linie dreaptă, de clădirea ce adăpostea și Miliția, și Securitatea din Piatra Neamț, Vali slobozea imnuri duioase, încheiate cu reverberantul îndemn ”Cacă-te și dăi cu pumnul!”, adresat organelor ce siluiau bunul-simț cu vigilența lor atavică… 

Normal, ăst solfegiu îi făcea mintenaș prezenți la ușă pe tablagiii de la ordinea publică, din cartierul Precista.

Pe unii, cucernici și nevinovați, îi invitam în casă,.

La o cană cu vin, la o recitare poetică, la evocarea Divinității.

Căci nu mulți se temeau de Dumnezeu. 

    Însă celor care răspundeau invitației noastre, evident sectoriști de proximitate, la ordinul ofițerilor de serviciu, le întorceam vizita, în odăile lor sinistre, capitonate cu gratii deloc „milostive”.

Unde „dădeam cu subsemnatul”…

Din pricină că, de la tribuna ferestrei sufrageriei apartamentului meu de la etajul 3, închiriat de la Fondul locativ de stat, Vali Trifan glumea cu milițienii.

Șăgalnic.

    Bunăoară, aruncîndu-le peste cașchete mașina de scris portabilă, primită de la al său unchi exilat de mulți ani în Germania, mașină ale cărei caractere de literă trebuiau - așa grăia legea, ca să-i dibuie pe  eventualii emitenți de manifeste antiregim - amprentate de milițienii Miliției.

Miliție care deja fu avertizată de pidosnicii de la Poștă cum că un colet conținînd o mașină de scris portabilă a venit din Republica Federală a Germaniei pentru cetățeanul Trifan.

De bună seamă, în România acelor vremuri, puțini erau șmecherii care dețineau o asemenea sculă. 

Ei bine, acum, acestora li se alătura și civilul Vali Trifan.

    Asta, dacă ar fi apucat să ajungă întîi la miliție, cu Olivetti, parcă asta era marca mașinii de scris, și nu ne-am fi întîlnit total întîmplător.

Căci, întîmplătoare, astfel de întîlniri au fost multe, de parcă ni le-ar fi programat cineva.

Anume să intrăm în cîte o coliziune cu statul de drept al acelor timpuri.

Iar eu, ca ziarist la Ceahlăul, organul de propagandă al PCR Neamț, am mai avut și alte tamponări.

Și-n alte registre, care nu mi-ar fi băgat nicidecum mințile-n cap, chiar dacă le-aș fi avut.

Consecințe au fost, însă nu m-au ucis...”

 Traian SOCEA