UnuUnuDoi

 Repetenții, neguțătorii țării!

Traian Socea

Prezența lui Tolomac între prezumtivii candidați la funcția prim-ministerială nu reprezintă decît o lucrare de consacrare a lucrului manual executat de un serviciu ce-și trage pedigriul din spații extra comunitare. Drept consecință, zăbovești și asupra profilurilor componenților „delegațiilor” partidelor politice chemate luni, la Cotroceni, pentru celebrele consultări prestidigitate de prezidentul Nicușor. Încumetarea-mi arată, limpede de tot, că nimeni, nici chiar din vreun spațiu extraterestru, n-a urzit vreun afurisit de blestem asupra destinului patriei mele și neamului meu. Privindu-le fețele și ecartamentul fizic, am survolat, obligat, CVurile cîtorva, ca să mă conving că și mutrele aferente le trădează și crasa lipsă de performanță intelectuală. Cum naiba de-au ajuns acolo, e inutil să te mai întrebi, pentru că în nu`ș ce unghere ale priceperii din cutia cioclopedică îți va reverbera nefolositoarea resemnare: sînt aleșii poporului, precum e norodul așa-i și dregătorul!

 

La PeSeDiști, văzîndu-i pe Grindeanu, Manda, Neacșu și alți neica nimeni, te-apucă instantaneu jelania, invocîndu-i pe gangsterii din ordinul „Mătușa Tamara” a lui Adrian Năstase, care, furînd cu stil, erau, drăgăliță Doamne!, reprezentativi și în țară, și afară. Bombonel &company, sub părinteasca îngăduință a răposatului Iliescu, au compromis definitiv viitorul ăstei țări, România noastră, a cărei industrie „emanatul” Petre Roman a avut tupeul s-o decreteze „morman de fier vechi”.

 

La PeNeLeu uitîndu-te, te ciupești de supțiori încît mintea-ți cea de pe urmă să nu ți-l suprapună pe Bolojale cu Tăriceanu. Care, chiar și altoit de tătîne-su adoptiv, bătrînul liberal Amedeo Lăzărescu, cu bastonul din propria-i dotare, poți jura că nici în veci n-a furat, la cîtu-i de aristocrat...

 

La AUR, să-i tai poala Ancăi Alexandrescu și să ții aproape, căci pe Simion tot alde Soroș l-a gestat. Ca și pe Nicușor, în aceeași promoție „suverană”... 

 

La SOS, Dumnezeu cu Șoșoaca!

 

La POT, Doamne, ocrotește-i pe români!

 

Băsescu și Iohannis, ăști pîngăritori ai condiției divine a României, consacră dictatura nimicniciei instaurate în țara asta, atît de frumoasă și bogată.

Ei și alți repetenți ca ei sînt eminențele clasei politice din România!

 

Ludovic Organ, Câțu, Ciucă, Ciolacu, Bolojan - „stegarii” care au vîndut și îndatorat pe vecie țara – defilează precum fecioarele, umplu cu mutrele lor spațiul public, precum nonșalanții Băsescu și Petre Roman ecranele TV.

 

Gîndul că trădătorii și hoții ăștia, și analfabeți și pururi aperformanți, să fi fost selectați prin algoritmii computerelor SeTeSeului, nicidecum votați de contemporanii mei, nu mă consolează. Mă îndoliază.

 

P.S.: Uitai de Fritz, de Miruță, Buzoianu, Țoiu, de sex-incertu` Mihaiu, de toată molima useristă?...Nu-i chip, căci avortonii ăștia întruchipează blestemul apocalipsei!

 

UnuUnuDoi

Pa, Ilie! Pe curînd, la sculărie!...

Traian SOCEA

Un anonim de seamă mă avertiză cum că, clăpăug cum mă aflu cu osebire în utima vreme, risc să mă-ngenunchie niscai vedenii prelucrate anume a-mi pune cugetul la nemeritate silnicii, chiar de Întîi de Mai Muncitoresc. Geaba intonai ode sărbătorii ce-a debutat în 1890, geaba înlesnii precauției mele funciare să mi se insinueze în 85% dintre mădulare și-n 34 % din artrozele aferente, că hărțuirile ăstui coșmar mă ținură tot slugă CASSeului, pe durata nedeterminată a pensiei mele proletare. Drept care, îmi găsii refugiul în cele îndeletniciri domestice, tocmai pentru a-mi redobîndi suflul, sistola și diastola omului ce n-am cu ce-mi căta de sănătate, da...

Strădania mi s-a dus naibii, imediat ce deschisei aragazul, ca să prepar oarece proteină animală în tigaia personală cu fund dublu. Abia c-apucai a aprinde flacăra, că și apăru Bolojan Ilie, încruntîndu-se conspirativ încătră bipeda-mi ființă. Mi-a fost clar că Monosprâncenatu m-a confundat cu Kelemen Hunor, căci tocmai începu a silabisi „Les-za-rom Grin-dea-nu in-dit-vany!”, ceea ce, tradus din maghiara de baltă, înseamnă necenzurată spurcăciune exprimată față de moțiunea încontra guvernului său, de marți, 5 mai 2026.

Abandonai aragazul și, încă neintimidat, purced a inventaria alelalte scule electro-casnice din arealul gospodăresc. Al naibii, nimerii frigiderul. Îl deschid și, de după ușă, țîșni Monosprâncenatu, care, cu limba pusă pe bigudiuri, în dulcele grai al lui Klaus Frițț, strigă: „ Ich scheiBe auf George Simion Misstrauensantrag!”

 Urîtă exprimare, decretez eu în numele grupării de aur din parlamentul național. Apoi, împing cu grijă înapoi ușa, ca nu doamne feri să sară din oale felurile unu, respectiv, doi, care-mi populează frigiderul de doar două zile în urmă, și mă-ndrept către mașina de spălat. Vase. Că aia de rufe și-a dat demult duhul în ograda rematului, fie-i amintirea neruginită!

La astă sculă, crezui că poliglotul Bolojan mă va lămuri despre cea moțiune în limba Clothildei Armand, userista. Deschid ușa și, dintre castroane nespălate de numai o săptămînă, apare senioral Monosprâncenatu, care, brusc, mă dezamăgește, vorbindu-mi pe românește, poliglotul de el. Mi-e limpede că și-a cam pierdut busola și, drept consecință, abandonez celelalte aparate electro-domestice, de teamă că și cuptorul cu microunde, și aparatul de aer condiționat, și celelalte bascule de uz casnic, odată deschise, mi-l vor înfățișa pe Ilie Sărăcie vituperînd împotriva demolării statuii sale de prim-ministru.

 Dar, să fim înțeleși pentru totdeauna: de ce-mi fu frică, niciodată n-am scăpat, căci întru nevrednică disperare, mi s-a deschis brusc televizorul, din catodicul căruia, pe diagonala ecranului, se prăvăli Sprâncenatu.

 Din tocmai ograda unei grădinițe din Suceava, jelea tot pidosnica moțiune de cenzură. Care, dacă și trece, din înalta dregătorie, îl va reexpedia la sculărie.

UnuUnuDoi

Fritz, urmașul lui Iohannis?!

     Mă gîndesc, dragă FB, la sulfamidicul Klaus Frițț, la cît de pisdosnic îi fu destinul de-l rătăci întocmai încît să ajungă primar azi în Timișoara, mîine peste toată țara!

    Mă frămînt, stimate FB, și-ncă nu deslușesc cum de nemții lui conaționali l-au trimis în bejenie în loc să-l țină acasă, să le meșterească uniunea salvați Germania, că cam au nevoie.

    Dragul de el, cum se sacrifică pentru kaizărul nației sale, n-așă?! (T.S., postare FB)

Val TRIFAN, debut editorial

 

Primesc „Șoapte intempestive”, volum de maxime și cugetări, semnat Val Trifan.

Debut editorial 2025, cu o încărcătură ce sigur dospește dintr-o viață anterioară, deși el, în „Nota autorului”, avertizează cititorul: „ Am adunat aceste gânduri în decurs de 25 de ani, fără intenția de a le publica…însă, „motivat de opiniile celor care le-au citit, am decis în final să le fac cunoscute, editând această carte.”

 Iar printre cititori, mai avizat cine ar putea fi decît maestrul Laurențiu Dumitrașc, genialul nostru architect, care prefațează cartea prin elocventul său Argument: „Spirit enciclopedic, poliglot cu un rafinat umor, Val Trifan are un CV impresionant, un palmares de excepție; mult umblat și foarte premiat în saloanele consacrate ale Europei, cu prilejul numeroaselor expoziții, precum și al altor manifestări de gen, mereu surprinzător atât în cugetările desenate, cu atât mai mult în cugetările scrise. Nu-i e mirare că s-a născut în țara lui Emil Cioran...”

 

Acum 40 de ani, pe cînd îl intersectam împins de-un interes publicistic, în chiar țuțurugul interviului am fost sigur cum că Vasile Trifan, frumos, deștept și talentat, îmi va dărui necondiționata sa prietenie, nesmintită nici în ziua de azi, deși în prependicularul 1992, va fi părăsit locul nașterii, adolescenței și tinereții sale și se va opri hăt la Bruxelles, unde, laolaltă cu familia, trăiește de fix 34 de ani. Drept care, redau un pasaj din scrierea subsemnatului, publicată în 20 noiembrie 2024, în revista „Calu Iapa”:

  „Între eternii mie dragi se află și domnul Vali TRIFAN, pictor și caricaturist, care s-a remarcat înainte de 1989 la Piatra Neamț, într-o galerie de artiști plastici echivalentă, îndrăznesc să spun, generației optzeciste din literatura română.

Vorbesc de Ioan Popei, de Dan Adăscăliței(pictor și un excelent sculptor), de inimitabilul Petru Vamanu. 

    Cei 4, mai ales, talentați și temerari, persiflau rigiditatea vremurilor, canoanele impuse de propagandă și de logofeții U.A.P.(Uniunea Artiștilor Plastici), răzvrătindu-se și în artă, și în viață civilă, cu un curaj care multor titrați le-a lipsit, însă cu care i-a hărțuit pe întîi-stătătorii vremilor comuniste.

Erau și tineri, și frumoși, și n-aveai cum să nu-i îndrăgești. 

    Cu Vali Trifan, întîi și-ntîi, am comis ceva isprăvi, cel mai adesea generate de imponderabilitatea tinereții, asociată inimitabilelor noastre cenacluri bahice, acasă la el sau la mine, producții care stimulau și talentul altora, convertindu-l în arpegii înalte, din care vigilența civică a multora din preajmă extrăgea decibelii necesari turnătoriilor la Miliția tulburării liniștii publice… 

Pe atunci, Vali avea o ureche muzicală de invidiat.

Numai una.

Ghiersul său era și de neîngînat, era și inspirator.

    De la fereastra sufrageriei apartamentului meu de la etajul 3 al unui bloc aflat la vreo sută și puțini metri, în linie dreaptă, de clădirea ce adăpostea și Miliția, și Securitatea din Piatra Neamț, Vali slobozea imnuri duioase, încheiate cu reverberantul îndemn ”Cacă-te și dăi cu pumnul!”, adresat organelor ce siluiau bunul-simț cu vigilența lor atavică… 

Normal, ăst solfegiu îi făcea mintenaș prezenți la ușă pe tablagiii de la ordinea publică, din cartierul Precista.

Pe unii, cucernici și nevinovați, îi invitam în casă,.

La o cană cu vin, la o recitare poetică, la evocarea Divinității.

Căci nu mulți se temeau de Dumnezeu. 

    Însă celor care răspundeau invitației noastre, evident sectoriști de proximitate, la ordinul ofițerilor de serviciu, le întorceam vizita, în odăile lor sinistre, capitonate cu gratii deloc „milostive”.

Unde „dădeam cu subsemnatul”…

Din pricină că, de la tribuna ferestrei sufrageriei apartamentului meu de la etajul 3, închiriat de la Fondul locativ de stat, Vali Trifan glumea cu milițienii.

Șăgalnic.

    Bunăoară, aruncîndu-le peste cașchete mașina de scris portabilă, primită de la al său unchi exilat de mulți ani în Germania, mașină ale cărei caractere de literă trebuiau - așa grăia legea, ca să-i dibuie pe  eventualii emitenți de manifeste antiregim - amprentate de milițienii Miliției.

Miliție care deja fu avertizată de pidosnicii de la Poștă cum că un colet conținînd o mașină de scris portabilă a venit din Republica Federală a Germaniei pentru cetățeanul Trifan.

De bună seamă, în România acelor vremuri, puțini erau șmecherii care dețineau o asemenea sculă. 

Ei bine, acum, acestora li se alătura și civilul Vali Trifan.

    Asta, dacă ar fi apucat să ajungă întîi la miliție, cu Olivetti, parcă asta era marca mașinii de scris, și nu ne-am fi întîlnit total întîmplător.

Căci, întîmplătoare, astfel de întîlniri au fost multe, de parcă ni le-ar fi programat cineva.

Anume să intrăm în cîte o coliziune cu statul de drept al acelor timpuri.

Iar eu, ca ziarist la Ceahlăul, organul de propagandă al PCR Neamț, am mai avut și alte tamponări.

Și-n alte registre, care nu mi-ar fi băgat nicidecum mințile-n cap, chiar dacă le-aș fi avut.

Consecințe au fost, însă nu m-au ucis...”

 Traian SOCEA

Președintele Chinei, în românește

Președintele Chinei, Jiang Zemin

 Mărturisire Culiță Tărâță

În decembrie 2013, la Televiziunea EST TV, îl aveam ca invitat pe regretatul Culiță Tărâță, în dublă ipostază: de întemeitor al Grupului de firme „TCE 3 Brazi” - Excelența în agricultura românească, care, pe atunci, îngloba și I.M.B. (Insula Mare a Brăilei) și, respectiv, de președinte al Consiliului Județean Neamț( ales uninominal, în iunie 2012).

Motive: tocmai sărbătorise Aniversara și Onomastica( în 6 decembrie), iar la București  se desfășura un eveniment de proporții, și anume Forumul economic China - Europa Centrală și de Est, care reunea 1.400 de participanți și 14 prim-miniștri.

Delegația guvernamentală chineză număra 6 miniștri și 300 de oameni de afaceri, condusă fiind de către premierul Li Keqiang, cel care a rostit celebra frază: „Vom lua de la voi atîta carne cîtă ne puteți da!”

Era limpede, de la bolul cu orez, chinezii descoperiseră gustulul cărnii! Neîndoielnic, era vorba de carne de oaie, de porc și de vită. Jumătate de milion de vaci, mai ales din rasa „Bălțata românească”, urma să populeze ferme din îndepărtata Chină. Una peste alta, atunci, s-au semnat acorduri pentru investiții în valoare de 8,5 miliarde de Euro, în domenii precum IT, turism, silvicultură, industrie alimentară etc.

Paranteză: Ce s-o mai fi întîmplat în parcursul vremii, habar nu am, și nici că mă interesează. Amintescu-vă că premierul Victor Ponta a demisionat după tragedia „Colectiv”, iar Madame UE a atenționat conducerile celor 14 state prezente la Forum să aibă grijă la natura relațiilor pe care le vor statua cu chinezii, pentru că sînt... comuniști. Comuniști cu care, și în acele vremi, Occidentul derula, neîngrădit de nimeni, afaceri de miliarde...

Tema emisiunii, evident, evoca și istoria relațiilor româno-chineze, anume că România a fost al treilea stat care, în 1950, a recunoscut Republica Populară Chineză, proclamată cu un an înainte, și, evident, episodul 1968( ocuparea Cehoslovaciei de către armatele țărilor membre ale Tratatului de la Varșovia), cînd China a împiedicat URSS să invadeze România.

Deopotrivă, am insistat și asupra schimburilor interculturale și educaționale, subliniind că foarte mulți studenți chinezi au urmat studii universitare, post-universitare și doctorale în România, începînd chiar din anii 50 ai secolului trecut, precum și faptul că au fost și români care au studiat în China, însă mai puțini, din păcate!...

Ei bine, Culiță Tărâță și-a amintit că în urmă cu un an( cînd tocmai împlinea 60 de ani) a vizitat China, împreună cu o delegație de oameni de afaceri români.  Delegație care a fost „ ghidonată” de Camera de Comerț și Industrie România-China și care, evident, a fost primită de reprezentanți de seamă ai conducerii de la Beijing, dar și din mari cantoane de pe vasta întindere a Chinei.   

Surpriza teribilă pentru oamenii de afaceri români a fost atunci cînd cel mai înalt oficial chinez – e vorba de președintele Hu Jintao, l-a evocat pe predecesorul său, Jiang Zemin, la  întîlnirea pe care ținut s-o aibă cu românii. Adică, să le spună că Jiang Zemin a învățat limba română la Brașov, în deceniul al VI-lea al secolului trecut, la Uzina de autocamioane „Steagul Roșu - Roman”, unde a prestat ca tînăr inginer stagiar. Uzina, a cărei replică funcționează azi în China și a fost pusă pe picioare de inginerul Jiang și alți colegi, se cheamă „ FAW Automotive” și produce  camioane, autobuze, automobile etc.

Mai mult, în 1977, președintele Jiang a revenit în România, la Câmpulung Muscel, unde a coordonat montarea presei fabricii de matrițe de la Uzina ARO.

Rețin cu fidelitate mărturisirile rgretatului Culiță Tărâță, ale cărei trăiri le resimt și astăzi: „ Domnule, de neuitat trebuie să rămînă vorbele președintelui Jintao, referitoare la prietenia pe care China o poartă României. Asta și, implicit, grație sprijinului pe care Ceaușescu l-a arătat Chinei, în politica sa externă. Prin urmare, sublinia președintele Jintao, dragi români, căutați de mențineți și dezvoltați prietenia noastră, pentru că mulți chinezi care au studiat în România au decedat. Cei care nu uităm și iubim România mai sîntem puțini, avem 60, 70, 80 și chiar 90 de ani. Cu părere de rău, mulți dintre tinerii chinezi nu știu mare lucru despre România. Apoi, din păcate, în conducerea țării voastre sînt foști comuniști care vituperează împotriva Chinei și poporului său, pe motiv că sînt... comuniști. Și nu e nici frumos, nici pragmatic, nici...”

 Jiang Zemin, președintele care a iubit și a și scris despre România, l-a lăsat succesor pe Hu Jintao, care i-a precedat actualului președinte al Chinei, Xi Jinping. A murit la 30 noiembrie 2022, la vîrsta de 96 de ani.

P.S.: Cu exact 470 de ani în urmă, în lucrarea „Les Propheties”( 1555), celebrul Nostradamus( Michel de Nostredame, protejatul reginei Caterina de Medici) contemporan prințului poeților - Pierre de Ronsard, profețea cum că va veni o vreme cînd rasa galbenă va stăpîni lumea. 

    Ce observăm noi, astăzi? 

Noi, astăzi, observăm că China și-a trimis fiii în inclusiv multe dintre localitățile importante ale României. Că „rasa galbenă” este pe cale de a deveni întîia putere economică a lumii, depășind SUA, care îi sînt datoare Chinei cu peste 3.000 miliarde de dolari. 

    Tehnologic și militar, China pare pregătită să stăpînească și lumile vecine nouă...

Traian SOCEA