Repetenții, neguțătorii țării!
Traian
Socea
Repetenții, neguțătorii țării!
Traian
Socea
Traian SOCEA
Un anonim de seamă mă avertiză
cum că, clăpăug cum mă aflu cu osebire în utima vreme, risc să mă-ngenunchie
niscai vedenii prelucrate anume a-mi pune cugetul la nemeritate silnicii, chiar
de Întîi de Mai Muncitoresc. Geaba intonai ode sărbătorii ce-a debutat în 1890,
geaba înlesnii precauției mele funciare să mi se insinueze în 85% dintre
mădulare și-n 34 % din artrozele aferente, că hărțuirile ăstui coșmar mă ținură
tot slugă CASSeului, pe durata nedeterminată a pensiei mele proletare. Drept
care, îmi găsii refugiul în cele îndeletniciri domestice, tocmai pentru a-mi
redobîndi suflul, sistola și diastola omului ce n-am cu ce-mi căta de sănătate,
da...
Strădania mi s-a dus naibii,
imediat ce deschisei aragazul, ca să prepar oarece proteină animală în tigaia
personală cu fund dublu. Abia c-apucai a aprinde flacăra, că și apăru Bolojan
Ilie, încruntîndu-se conspirativ încătră bipeda-mi ființă. Mi-a fost clar că
Monosprâncenatu m-a confundat cu Kelemen Hunor, căci tocmai începu a silabisi „Les-za-rom
Grin-dea-nu in-dit-vany!”, ceea ce, tradus din maghiara de baltă, înseamnă
necenzurată spurcăciune exprimată față de moțiunea încontra guvernului său, de
marți, 5 mai 2026.
Abandonai aragazul și, încă neintimidat,
purced a inventaria alelalte scule electro-casnice din arealul gospodăresc. Al
naibii, nimerii frigiderul. Îl deschid și, de după ușă, țîșni Monosprâncenatu,
care, cu limba pusă pe bigudiuri, în dulcele grai al lui Klaus Frițț, strigă: „
Ich scheiBe auf George Simion Misstrauensantrag!”
Urîtă exprimare,
decretez eu în numele grupării de aur din parlamentul național. Apoi, împing cu
grijă înapoi ușa, ca nu doamne feri să sară din oale felurile unu, respectiv,
doi, care-mi populează frigiderul de doar două zile în urmă, și mă-ndrept către
mașina de spălat. Vase. Că aia de rufe și-a dat demult duhul în ograda
rematului, fie-i amintirea neruginită!
La astă sculă, crezui că poliglotul Bolojan mă va lămuri despre
cea moțiune în limba Clothildei Armand, userista. Deschid ușa și, dintre
castroane nespălate de numai o săptămînă, apare senioral Monosprâncenatu, care,
brusc, mă dezamăgește, vorbindu-mi pe românește, poliglotul de el. Mi-e limpede
că și-a cam pierdut busola și, drept consecință, abandonez celelalte aparate electro-domestice,
de teamă că și cuptorul cu microunde, și aparatul de aer condiționat, și
celelalte bascule de uz casnic, odată deschise, mi-l vor înfățișa pe Ilie Sărăcie
vituperînd împotriva demolării statuii sale de prim-ministru.
Dar, să fim înțeleși pentru totdeauna: de ce-mi
fu frică, niciodată n-am scăpat, căci întru nevrednică disperare, mi s-a
deschis brusc televizorul, din catodicul căruia, pe diagonala ecranului, se
prăvăli Sprâncenatu.
Din tocmai ograda unei grădinițe din Suceava, jelea
tot pidosnica moțiune de cenzură. Care, dacă și trece, din înalta dregătorie,
îl va reexpedia la sculărie.
Fritz, urmașul lui Iohannis?!
Mă gîndesc, dragă FB, la sulfamidicul Klaus Frițț, la cît de pisdosnic îi fu destinul de-l rătăci întocmai încît să ajungă primar azi în Timișoara, mîine peste toată țara!
Mă frămînt, stimate FB, și-ncă nu deslușesc cum de nemții lui conaționali l-au trimis în bejenie în loc să-l țină acasă, să le meșterească uniunea salvați Germania, că cam au nevoie.
Dragul de el, cum se sacrifică pentru kaizărul nației sale, n-așă?! (T.S., postare FB)
Primesc „Șoapte intempestive”, volum de maxime și cugetări, semnat Val Trifan.
Debut editorial 2025, cu o încărcătură ce sigur dospește
dintr-o viață anterioară, deși el, în „Nota autorului”, avertizează cititorul:
„ Am adunat aceste gânduri în decurs de 25 de ani, fără intenția de a le
publica…însă, „motivat de opiniile celor care le-au citit, am decis în final să
le fac cunoscute, editând această carte.”
Acum
40 de ani, pe cînd îl intersectam împins de-un interes publicistic, în chiar țuțurugul
interviului am fost sigur cum că Vasile Trifan, frumos, deștept și talentat, îmi
va dărui necondiționata sa prietenie, nesmintită nici în ziua de azi, deși în
prependicularul 1992, va fi părăsit locul nașterii, adolescenței și tinereții
sale și se va opri hăt la Bruxelles, unde, laolaltă cu familia, trăiește de fix
34 de ani. Drept care, redau un pasaj din scrierea subsemnatului, publicată în
20 noiembrie 2024, în revista „Calu Iapa”:
„Între
eternii mie dragi se află și domnul Vali TRIFAN, pictor și caricaturist, care
s-a remarcat înainte de 1989 la Piatra Neamț, într-o galerie de artiști
plastici echivalentă, îndrăznesc să spun, generației optzeciste din literatura
română.
Vorbesc
de Ioan Popei, de Dan Adăscăliței(pictor și un excelent sculptor), de
inimitabilul Petru Vamanu.
Cei 4, mai ales, talentați și temerari, persiflau rigiditatea vremurilor,
canoanele impuse de propagandă și de logofeții U.A.P.(Uniunea Artiștilor
Plastici), răzvrătindu-se și în artă, și în viață civilă, cu un curaj care
multor titrați le-a lipsit, însă cu care i-a hărțuit pe întîi-stătătorii
vremilor comuniste.
Erau
și tineri, și frumoși, și n-aveai cum să nu-i îndrăgești.
Cu Vali Trifan, întîi și-ntîi, am comis ceva isprăvi, cel mai adesea
generate de imponderabilitatea tinereții, asociată inimitabilelor noastre
cenacluri bahice, acasă la el sau la mine, producții care stimulau și talentul
altora, convertindu-l în arpegii înalte, din care vigilența civică a multora
din preajmă extrăgea decibelii necesari turnătoriilor la Miliția tulburării
liniștii publice…
Pe
atunci, Vali avea o ureche muzicală de invidiat.
Numai
una.
Ghiersul
său era și de neîngînat, era și inspirator.
De la fereastra sufrageriei apartamentului meu de la etajul 3 al unui
bloc aflat la vreo sută și puțini metri, în linie dreaptă, de clădirea ce
adăpostea și Miliția, și Securitatea din Piatra Neamț, Vali slobozea imnuri
duioase, încheiate cu reverberantul îndemn ”Cacă-te și dăi cu pumnul!”, adresat
organelor ce siluiau bunul-simț cu vigilența lor atavică…
Normal,
ăst solfegiu îi făcea mintenaș prezenți la ușă pe tablagiii de la ordinea
publică, din cartierul Precista.
Pe
unii, cucernici și nevinovați, îi invitam în casă,.
La
o cană cu vin, la o recitare poetică, la evocarea Divinității.
Căci
nu mulți se temeau de Dumnezeu.
Însă celor care răspundeau invitației noastre, evident sectoriști de
proximitate, la ordinul ofițerilor de serviciu, le întorceam vizita, în odăile
lor sinistre, capitonate cu gratii deloc „milostive”.
Unde
„dădeam cu subsemnatul”…
Din
pricină că, de la tribuna ferestrei sufrageriei apartamentului meu de la etajul
3, închiriat de la Fondul locativ de stat, Vali Trifan glumea cu milițienii.
Șăgalnic.
Bunăoară, aruncîndu-le peste cașchete mașina de scris portabilă, primită
de la al său unchi exilat de mulți ani în Germania, mașină ale cărei caractere
de literă trebuiau - așa grăia legea, ca să-i dibuie pe eventualii
emitenți de manifeste antiregim - amprentate de milițienii Miliției.
Miliție
care deja fu avertizată de pidosnicii de la Poștă cum că un colet conținînd o
mașină de scris portabilă a venit din Republica Federală a Germaniei pentru
cetățeanul Trifan.
De
bună seamă, în România acelor vremuri, puțini erau șmecherii care dețineau o
asemenea sculă.
Ei
bine, acum, acestora li se alătura și civilul Vali Trifan.
Asta, dacă ar fi apucat să ajungă întîi la miliție, cu Olivetti, parcă
asta era marca mașinii de scris, și nu ne-am fi întîlnit total întîmplător.
Căci,
întîmplătoare, astfel de întîlniri au fost multe, de parcă ni le-ar fi
programat cineva.
Anume
să intrăm în cîte o coliziune cu statul de drept al acelor timpuri.
Iar
eu, ca ziarist la Ceahlăul, organul de propagandă al PCR Neamț, am mai avut și
alte tamponări.
Și-n
alte registre, care nu mi-ar fi băgat nicidecum mințile-n cap, chiar dacă le-aș
fi avut.
Consecințe
au fost, însă nu m-au ucis...”
![]() |
| Președintele Chinei, Jiang Zemin |
În decembrie 2013, la
Televiziunea EST TV, îl aveam ca invitat pe regretatul Culiță Tărâță,
în dublă ipostază: de întemeitor al Grupului de firme „TCE 3 Brazi” - Excelența în agricultura românească, care, pe
atunci, îngloba și I.M.B. (Insula Mare a Brăilei) și, respectiv, de președinte
al Consiliului Județean Neamț( ales uninominal, în iunie 2012).
Motive: tocmai sărbătorise
Aniversara și Onomastica( în 6 decembrie), iar la București se desfășura un eveniment de proporții, și
anume Forumul economic China - Europa Centrală și de Est, care reunea 1.400 de
participanți și 14 prim-miniștri.
Delegația guvernamentală chineză
număra 6 miniștri și 300 de oameni de afaceri, condusă fiind de către premierul
Li Keqiang, cel care a rostit celebra frază: „Vom lua de la voi atîta carne cîtă ne puteți da!”
Era limpede, de la bolul cu orez, chinezii descoperiseră gustulul cărnii! Neîndoielnic,
era vorba de carne de oaie, de porc și de vită. Jumătate de milion de
vaci, mai ales din rasa „Bălțata
românească”, urma să populeze ferme din îndepărtata Chină. Una
peste alta, atunci, s-au semnat acorduri pentru investiții în valoare de 8,5 miliarde
de Euro, în domenii precum IT, turism, silvicultură, industrie alimentară etc.
Paranteză: Ce s-o mai fi
întîmplat în parcursul vremii, habar nu am, și nici că mă interesează.
Amintescu-vă că premierul Victor Ponta a demisionat după tragedia „Colectiv”,
iar Madame UE a atenționat conducerile celor 14 state prezente la Forum să aibă
grijă la natura relațiilor pe care le vor statua cu chinezii, pentru că sînt...
comuniști. Comuniști cu care, și în acele vremi, Occidentul derula, neîngrădit
de nimeni, afaceri de miliarde...
Tema emisiunii, evident, evoca și istoria relațiilor
româno-chineze, anume că România a fost al treilea stat care, în 1950, a recunoscut
Republica Populară Chineză, proclamată cu un an înainte, și, evident, episodul 1968(
ocuparea Cehoslovaciei de către armatele țărilor membre ale Tratatului de la
Varșovia), cînd China a împiedicat URSS să invadeze România.
Deopotrivă, am insistat și asupra schimburilor interculturale și educaționale, subliniind că foarte mulți studenți chinezi au urmat studii universitare, post-universitare și doctorale în România,
începînd chiar din anii 50 ai secolului trecut, precum și faptul că au fost și români care
au studiat în China, însă mai puțini, din păcate!...
Ei bine, Culiță Tărâță și-a
amintit că în urmă cu un an( cînd tocmai împlinea 60 de ani) a vizitat China,
împreună cu o delegație de oameni de afaceri români. Delegație care a fost „ ghidonată” de Camera
de Comerț și Industrie România-China și care, evident, a fost primită de
reprezentanți de seamă ai conducerii de la Beijing, dar și din mari cantoane de
pe vasta întindere a Chinei.
Surpriza
teribilă pentru oamenii de afaceri români a fost atunci cînd cel mai
înalt oficial chinez – e vorba de președintele Hu Jintao, l-a evocat pe predecesorul său, Jiang Zemin, la întîlnirea pe care ținut s-o aibă cu românii. Adică, să
le spună că Jiang Zemin a învățat limba română la Brașov, în deceniul al VI-lea
al secolului trecut, la Uzina de autocamioane „Steagul Roșu - Roman”, unde a
prestat ca tînăr inginer stagiar. Uzina, a cărei replică funcționează azi în China și
a fost pusă pe picioare de inginerul Jiang și alți colegi, se cheamă „ FAW
Automotive” și produce camioane, autobuze,
automobile etc.
Mai mult, în 1977, președintele Jiang
a revenit în România, la Câmpulung Muscel, unde a coordonat montarea presei
fabricii de matrițe de la Uzina ARO.
Rețin cu
fidelitate mărturisirile rgretatului Culiță Tărâță, ale cărei trăiri le resimt și
astăzi: „ Domnule, de neuitat trebuie să rămînă vorbele
președintelui Jintao, referitoare la prietenia pe care China o poartă României.
Asta și, implicit, grație sprijinului pe care Ceaușescu l-a arătat Chinei, în
politica sa externă. Prin urmare, sublinia președintele Jintao, dragi români, căutați de mențineți și
dezvoltați prietenia noastră, pentru că mulți chinezi care au studiat în
România au decedat. Cei care nu uităm și iubim România mai sîntem puțini, avem 60, 70, 80 și chiar 90 de ani. Cu părere de rău, mulți dintre tinerii chinezi nu știu mare lucru despre România. Apoi, din
păcate, în conducerea țării voastre sînt foști comuniști care vituperează împotriva Chinei și poporului său, pe motiv că sînt... comuniști. Și nu e nici frumos, nici pragmatic, nici...”
Jiang Zemin,
președintele care a iubit și a și scris despre România, l-a lăsat succesor pe Hu
Jintao, care i-a precedat actualului președinte al Chinei, Xi Jinping. A murit
la 30 noiembrie 2022, la vîrsta de 96 de ani.
P.S.: Cu exact 470 de ani în urmă, în lucrarea „Les Propheties”( 1555), celebrul Nostradamus( Michel de Nostredame, protejatul reginei Caterina de Medici) contemporan prințului poeților - Pierre de Ronsard, profețea cum că va veni o vreme cînd rasa galbenă va stăpîni lumea.
Ce observăm noi, astăzi?
Noi, astăzi, observăm că China și-a trimis fiii în inclusiv multe dintre localitățile importante ale României. Că „rasa galbenă” este pe cale de a deveni întîia putere economică a lumii, depășind SUA, care îi sînt datoare Chinei cu peste 3.000 miliarde de dolari.
Tehnologic și militar, China pare pregătită să stăpînească și lumile vecine nouă...
Traian SOCEA