24 decembrie 2023

Pururi Reamintire

părintelui Lucian Mocănaşu şi artiştilor Ansamblului "Datina străbună" din Neguleşti - Neamţ!

Un crîmpei întru revigorarea şi continuitatea identitară a neamului românesc.

Sper ca jertfa preotului Lucian Mocănaşu să nu rămînă istorie!

Sper ca "Datina străbună" să trăiască veşnic, în memoria  fondatorului său!


Vezi AICI una dintre emisiunile pe care am avut privilegiul de a le realiza împreună cu părintele Lucian şi rapsozii săi!

Paranteză: tot pentru NEUITARE, cine doreşte poate accesa mai multe emisiuni dedicate  Crăciunului la Neguleşti, din arhiva revistei "Calu Iapa", secţiunea Filme...

Tuturor,

CRĂCIUN FERICIT! 

27 noiembrie 2023

ANIVERSARĂ

Revista „Calu Iapa” – 25 de ani de viaţă

300.000 de urmăritori, în toată Lumea 

        În urmă cu 26 de ani, inspectorul şcolar prof. Gheorghe Blaga mă invita la Tazlău, aşezare dragă mie încă din adolescenţă. Acolo, la căminul cultural, veniseră mulţi fii şi prieteni ai Tazlăului( comuna dintr-un singur sat, n.a.) să participe la un eveniment unic: lansarea revistei „La Tazlău”, publicaţie de istorie, cultură şi tradiţie locală.

Retrăiesc bucuria reîntîlnirii cu scriitorul Ticuţă Ardeleanu şi fratele său, deveniţi bucureşteni cu solid parcurs profesional, pe scriitorii Cezar Ţucu, Radu Dănăilă, cărora li se alăturaseră şi personalităţi remarcabile ale comunei, între care Paula şi ing. Vasile Ailincăi, dr. Georgeta Anghel, ing. Neculai Anghel, ing. Vasile Vântu, ingineri-fraţi Aurel şi Gheorghiţă Tănase, fraţii înv.Vali şi pr. Aurel Florea, precum şi mulţi alţi iubitori de propăşire a neasemuitului Tazlău, nemurit mai ales de băştinaşul scriitor I.I. Mironescu, cel care a adus aici o pleiadă de oameni ai spiritului, între care de prim-plan au fost  Sadoveanu, Vlahuţă, Panait Istrati etc.

Aşadar, catalizaţi de profesorul  Blaga, devenit  fiu al Tazlăului prin căsătorie, tazlăuanii au editat revista „La Tazlău”, ca omagiu adus scriitorului şi doctorului Jănică Mironescu. Din păcate, după plecarea la cele veşnice a mentorului, prof. Gheorghe Blaga, publicaţia şi-a încetat apariţia, din pricini diverse...Evoc aste lucruri şi ca recunoştinţă pentru profesorul Gheorghe Blaga, - Dumnezeu să-l odihnească! –  care m-a încurajat să înfiinţez revista ”Calu-Iapa”.

       De bună seamă, regret şi dispariţia revistei „Ţara Hangului”, după decesul întemeietorului său, înv. Teoctist Galinescu, şi a revistei „Podoleanu”, editată de poetul Alexandru Chelaru, în memoria compozitorului de muzică bizantină Alexandru Podoleanu, născut la Podoleni-Neamţ.

Prin urmare, revista noastră(vezi primul număr) a văzut lumina tiparului cam după un an, întîmpinînd 1 Decembrie 1998, şi, pentru că, vorba poetului - „trebuia să poarte un nume” – am numit-o „Calu Iapa”. Aşa am ales, ca obligaţie faţă de istoria multimilenară a aşezării noastre şi faţă de strămoşii noştri, persfilînd şi prejudecăţile şi însăilările peiorative, năroade, referitoare la cea mai nobilă fiinţă, calul, pe care neduşii la şcoală ni le asociau.

        Am spus în Argumentul lansării (vezi aici) că ”…vrem ca în paginile sale să-şi afle locul orice lucru bun şi însufleţitor, inspirator de frumos, generos şi benefic pentru mai binele sătenilor, cu toţii obligaţi la recunoştinţă şi cinstire faţă de memoria celor ce le sînt urmaşi, dar şi faţă de fii, nepoţi şi strănepoţi, cărora să le oferim şansa la afirmare, prosperitate şi civilizaţie.

        Încredinţaţi că vom sluji comunitatea locală, ne propunem să reflectăm faptele şi evenimentele, frumoase sau mai puţin, din realitatea noastră existenţială, cu aspiraţia că mîine va fi mai bine decît azi…”

      De bună seamă, iarăşi cuvenite mulţumiri şi neuitare sprijinitorilor efortului meu: prof. univ. dr. Marin Cârciumaru, scriitorul Adrian Alui Gheorghe, publiciştilor Viorel Cosma, prof. Gheorghe Radu, prof. Constantin Prangati, Prof. Gheorghe Ţugui, Gelu Amarinei, Diana Boghian, Smaranda Florian, după cum şi sponsorilor: Culiţă Tarâţă (2 apariţii), Ion Rotaru, Puiu Ralea şi Neluţu Albiş-Amigo (cîte o apariţie). 

E locul să spun, iarăşi, că revista a fost tipărită pînă în 2011, periodic, funcţie de resursele financiare. Peste 20 de numere, în tiraje de cîte 2-3.000 de exemplare distribuite gratuit, au fost suportate din buzunarul meu de proletar, ce n-am vrut să apelez la banul public! Din 2011(vezi coperta ultimei apariţii print), publicaţia noastră a căpătat regim online, costurile fiind mult mai mici. Drept care, pensionar-proletar ce mă aflu mi le pot îngădui, fără a apela la nimeni!...  

Prin urmare, revista „Calu Iapa” TRĂIEŞTE, 25 de ani împlineşte şi 300.000 de vizualizări rotunjeşte! Şi, fără lipsă de modestie, e printre puţinele publicaţii rurale încă în viaţă. E o performanţă, n-aşa?!...(Traian SOCEA)

La mulţi ani, Calu Iapa!


25 noiembrie 2023

(O)poziţie normală!


Comuna e a urmaşilor noştri!

Traian SOCEA

Recent, am participat la un eveniment, obişnuit a se chema “Întîlnirea fiilor satului”, dintr-o comună a judeţului Botoşani, invitat fiind de către primar, aflat la primul său mandat. Organizatorii, consiliul local şi, evident, primarul, au chemat concetăţeni disponibili a fi prezenţi la evocarea a 500 de ani de atestare documentară a localităţii, eveniment pregătit temeinic, din timp.

La căminul cultural s-au strîns pînă-n 300 de oameni, cei mai mulţi localnici. Normal, au fost prezenţi şi numeroşi fii ai satului care, împinşi de viaţă, şi-au împlinit destinele în alte localităţi ale ţării, inclusiv în străinătate. Întîlnirea, realmente interactivă, a avut ca ţel propăşirea comunităţii, ca obligaţie cetăţenească, ca omagiu pentru istoria şi înaintaşii săi. “Prezidiul” adunării, ad-hoc constituit, reprezenta, de fapt, pe toată lumea, precum un forum în care cine vroia făcea aprecieri, expunea viziunea sa asupra bunăstării comunităţii, propunea soluţii şi, inclusiv, propriul sprijin. A fost, cum să spun mai bine, o dezbatere ce a dezvăluit o conduită mai rar întîlnită, aceea că cetăţenilor şi aleşilor locali - primar şi consilieri LE PASĂ de realitatea aşezării, de viitorul ei!

Aste observaţii mi-au risipit definitiv tentaţia îndoielii, ascultîndu-l pe primar, într-un răgaz inundat de zumzetul sărbătorii. Iată:

“ Domnule, cum ştii, sînt medic veterinar de 35 de ani. Am călcat fiecare gospodărie din toate cele 4 sate ale comunei, răspîndite într-un teritoriu zis “un deal şi-o vale”, în care agricultura nu ne-a scos deloc sărăcia din case. Opt ani, am fost consilier într-un consiliu local dominat de fostul primar şi majoritatea sa penelistă. În acea vreme, indicaţia şefilor lor de la judeţ, era ca nici un proiect de-al nostru să nu fie votat, de parcă noi n-am fi reprezentat o bună parte dintre concetăţeni. Lucru total incorect şi neproductiv.

 Normal că nu mi-a convenit. Aşa că, în 2020, am candidat alături de o echipă  de tineri. Am cîştigat şi primăria, şi consiliul local. Am cîştigat detaşat, spunîndu-le cetăţenilor ce avem noi de gînd să facem, nicidecum să-l atacăm pe fostul primar, care, în 4 legislaturi, făcuse şi lucruri bune, normal. Nu l-am înjurat, nu l-am făcut hoţ sau incompetent, pentru că oamenii sînt sătui de placa asta, pe care colegii mei o tot trîmbiţau, tot la indicaţia celor de la judeţ.

La prima şedinţă de constituire a consiliului local au participat delegaţi din toate satele, gospodari, oameni care n-aveau a face cu politica. Le-am zis consilierilor că-i cunosc ca pe cetăţeni ai comunei, nu ca pe purtători de culori politice. Drept care, am fixat priorităţile pentru fiecare sat, pentru care proiectele sînt făcute de toţi consilierii, cu aportul aparatului primăriei şi, desigur, şi al meu, cînd e nevoie. Rezultele se văd, la 3 ani de mandat. Drumurile sînt gata aproape peste tot, şcolile sînt o frumuseţe. Apă şi canalizare vom avea cît de curînd, graţie unui proiect iniţiat de fostul primar şi de care s-au ocupat, în principal, colegii liberali. Gaz avem doar în satul reşedinţă de comună, însă există proiect de extindere peste tot, căci aici nu cade pădurea peste noi ca la dumneavoastră, la Neamţ.

Prietene, mai mult de un sfert dintre consătenii mei muncesc afară. Aici şi-au clădit gospodării una şi una. Vreau să spun că datoria noastră este de a le asigura condiţii, în principal utilităţi, ca tot mai mulţi stranieri să-şi ia îndemnul de a se întoarce acasă. Asta n-o putem face decît prin solidaritate, colaborare şi implicare. La sate, asta trebuie să fie politica de fiece zi. Iată, comitetul de organizare a evenimentului de astăzi are 10 membri: 5 pesedişti, 5 liberali, eu fiind preşedinte. Implicarea tuturor e garanţia reuşitei oricărei acţiuni: Comuna, care, după ultimul recensămînt, numără aproape 5.000 de vieţuitori, nu e proprietatea mea, pe persoană fizică, e a noastră, a strămoşilor şi fiilor noştri!...

Spuneţi că v-a plăcut?... Ei, atunci, vă invit şi la anul, la ziua comunei, care, parafrazînd voievodul, se va desfăşura tot sub genericul “Comuna e a urmaşilor noştri!”.

 

17 noiembrie 2023

Mulţumesc, Domnule Profesor!

 “Confidenţe în toamna vieţii”

Prof. univ. dr. Gogu Ghiorghiţă mă rasfaţă cu noua sa carte “Confidenţe în toamna vieţii”, apărută recent la Editura Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Carte care se adaugă altor zeci, majoritatea de ştiinţă şi cercetare, al cărei motto proteguitor aparţine lui Mark Twain: “Carţile mele sunt ca apa; cărţile geniilor sunt ca vinul. Din fericire, toată lumea bea apă”.

      Confidenţele de acum ale profesorului Ghiorghiţă, fost şi rector al Universităţii “Vasile Alecsandri” din Bacău, etalează sugestia “carpe diem” însă şi invită la implacabila, triumfala călătorie a clipei. Un volum care evocă întîmplări şi personaje aparte, marcante atît în cîmpul ştiinţei şi cercetării, cît şi al desfăşurării spirituale şi, evident, sociale.
      Domnule profesor, recunoştinţă pentru evocarea mea (pag.132-133), onorat fiind de prezenţa-mi lîngă marile personalităţi ce v-au inspirat această carte, care vă întregeşte cuvenit personalitatea. 
     Mulţumesc, aşadar, pentru rîndurile dumneavoastră care, deşi nemeritate, mă bucură foarte! (Traian SOCEA)


 Gogu Gheorghiţă:

"Reîntâlnire cu un vechi prieten"

Aflu că, joi 12 mai 2022 după amiază, la Biblioteca „G. T. Kirileanu” din orașul nostru, domnul Traian Socea – un prieten jurnalist pe care nu-l mai văzusem de ani mulți, își lansează o carte despre „regatul” său natal – Calu Iapa. Ba mai mult, că e o „recidivă” a sa, după un prim volum care a apărut în urmă cu trei ani. Dornic să-l revăd și curios să-l cunosc și în postura de scriitor, dau curs invitației unui prieten comun – redactorul Mihael Balint și descind la evenimentul organizat cu prilejul acestei lansări.

În sala „Cupola” a lăcașului de cultură amintit, iubit de pietreni, unde au avut loc multe acțiuni și întâlniri memorabile de-a lungul anilor, s-a produs și întâlnirea cu jurnalistul și mai nou scriitorul Traian Socea. Am fost surprins plăcut să constat că, deși nu-l mai văzusem de vreo două decenii, mi s-a părut neschimbat, doar un pic mai plinuț, dar cu același stil de a fi și a privi lucrurile din jurul său, zugrăvite într-un limbaj original, inconfundabil. L-am admirat ca jurnalist pentru non-conformismul său, dar și pentru că și-a păstrat – indiferent de regim, rectitudinea, modul de a recepta și prezenta evenimente și întâmplări, același stil de comunicare, un limbaj scris și verbal în care strecoară cu măiestrie graiul vechi moldovenesc. Cred că și din acest motiv place cititorilor.

La întâlnirea cu autorul volumului al doilea al cărții „Regatul natal – Calu Iapa” a fost prezent în sală un public select, format în mare parte din prieteni, între care și foști colegi ai săi, jurnaliști din oraș și județ. Cum e autorul, așa a fost și întâlnirea, adică lipsită de fasoane, deschisă, destinsă, interactivă, foarte plăcută și chiar instructivă într-un anume fel.

Urmează să lecturez volumul lansat joi pentru a-mi face o părere mai avizată, dar frunzărindu-l mi-am dat seama că e constituit din amintiri și întâmplări trăite de autor în copilărie, adolescență și ca om matur. Volumul cuprinde unele capitole în care ia atitudine și față de modul cum am fost speriați, lipsiți de drepturi și jefuiți prin măsurile aberante luate de autorități în fața pandemiei. Iată cum se exprimă autorul în acest sens: ... „recunosc că n-am subestimat cumplita molimă, că am sperat în terapiile prevenției, că am crezut în infailibilitatea vaccinului... Însă, fetișizarea vaccinării, livrată contra miliarde, care a amăgit multă omenire, a fost spulberată tocmai de liota de specialiști, analiști și alte odrasle înțepate cu trufia de a toateștiutori, ce se perindau în tandem pe la toate tembeliziunile. Laolaltă, vituperând omul sănătos, fără compasiune pentru betegii cronici, cărora li se închiseseră ușile vindecării și cărora, deja, li se deschiseseră gurile sacilor de plastic”... Conștient de nevrednicia și nimicnicia celor ce ne conduc, de lipsa lor de scrupule, de goana lor disperată de a se căpătui cu orice preț și de neputința noastră cronică, autorul invocă divinitatea pentru a ne scoate din impas: ...„Doamne Dumnezeule, simt că a Ta Împărăție e pe calea pierzaniei... Înțeleg că fiind acolo, sus, Doamne ești suveran peste toată omenirea. Atunci, Doamne, resfințește OMENIA, redefinește CUMSECĂDENIA în astă lume zăpăcită de nenorocita sete de putere...

Seacă, Doamne, „vitejia” ăstor nelegiuiți care siluiesc pe cei mai firavi, mai nevolnici dintre supușii tăi!...” Chiar și din aceste câteva considerații și citate ne dăm seama că avem dea face cu un cetățean adevărat, neobișnuit doar cu a depăna amintiri și a contempla întâmplări ce se petrec zilnic în jurul nostru, ci și de a lua atitudine față de acțiuni și evenimente care deturnează omul de la ale sale, îl fac să plutească în necunoscut, îl privează de libertatea de a visa la un viitor mai bun.

Dacă adaug povestirile cu tâlc și pildele extrase din ele, relatate de autor într-un limbaj ce seamănă cu al celui mai cunoscut povestitor trăitor pe meleaguri nemțene în urmă cu foarte mulți ani, avem un motiv în plus să procurăm și să lecturăm acest volum...“

Cartea domnului profesor poate fi descarcată de aici

10 noiembrie 2023

Restituiri

 Comorile neuitării

Poetul Neculai BLANARU

    Petrică Ailenei, consătean şi drag prieten, îmi dăruieşte o nouă bucurie. Anume, îmi trimite volumul de poezie POETUL CARE PLÂNGE, apărut la Editura „Asachi” din Piatra Neamţ, în 2012. Autor: NECULAI BLANARU, unchi al său şi, fireşte, consătean al nostru, despre care, spun drept, aflu pentru întîia oară.

    Prin urmare, reţin că Neculai Blanaru s-a născut la 15 februarie 1914, în comuna Piatra Şoimului( fosta Mastacăn/Calu-Iapa), judeţul Neamţ. La vîrsta de 7 ani, a rămas orfan de ambii părinţi, împreună cu cele 3 surori mai mari(vezi pag.185). A luptat în cel de al doilea război mondial. În cumplitele lupte de la Cotul Donului, a căzut prizonier. De acolo, a fost dus la muncă silnică  într-un lagăr din Siberia. În 1948, s-a întors în ţară, marcat de atrocităţile războiului şi ale Siberiei. De la mobilizarea pe front, în război şi, inclusiv, în perioada prizonieratului, a ţinut la piept un bulgăr de pămînt românesc, pe care, la întoarcere, l-a redat gliei strămoşeşti(vezi pag.179). Neculai Blanaru s-a dus la cele veşnice în 26 octombrie 1968.

    Un destin de un dramatism aparte, pe care Neculai Blanaru şi l-a trăit fără resemnare, cu forţa împăcării cu silniciile  istoriei, cu darul înălţării bogăţiei sale sufleteşti, mai presus de prozaicele efemerităţi ale existenţei pămîntene. Normal, Neculai Blanaru a scris versuri memorabile, care vor fi şi mai apreciate aflînd cîteva lucruri scrise de nepotul său, inginerul Petrică Ailenei.(Traian Socea) 

Petrică Ailenei: "Mama mea, Aneta, născută BLANARU, în 1916, căsătorită  AILENEI, a fost sora poetului NECULAI BLANARU. Amîndoi s-au născut la Cantonul Silvic de la JLABĂU - Neguleşti, unde bunicul meu, Constantin Blanaru, avea locuinţa de serviciu, el fiind salariat la Ocolul Silvic. Acest fapt este evidenţiat în poezia ÎNGER PĂZITOR(pag. 185 – 186). Poetul a locuit pînă la sfîrşitul vieţii în casa bunicilor mei, a carei fotografie este pe coperta 1 a cărţii de poezii POETUL CARE PLÂNGE. Casa se afla pe aceeasi strada cu Primaria Piatra Soimului, lîngă imobilul cunoscut sub numele Măncăşiţa.

    În zonă, poetul era cunoscut ca FOTOGRAFUL BLANARU, meseria de fotograf deprinzînd-o în prizonierat, de la un prizonier neamţ. A avut 3 copii - Ermil, Constantin şi Teodora. Ermil s-a stabilit la Roznov, toată viaţa fiind fotograf. Teodora, căsătorit Socea, a locuit la Piatra Şoimului. Constantin (Costel) a fost economist, absolvent al Facultăţii de ştiinţe economice. A deţinut însemnate funcţii în Piatra Neamţ, între care cea de Şef al Corpului de Control Financiar al judeţului Neamţ, de director al Băncii Bankoop ş.a.

    Cînd Costel abia începuse Şcoala Silvică din Câmpulung Moldovenesc, prima scrisoare primită de la tatăl său era în versuri. Explicaţia: potrivit  mărturiei multora, tatăl său versifica cu uşurinţă, adică prefera să se exprime în versuri decît în proză. Costel, însă, care era plecat pentru prima oară de lîngă părinţi şi, evident, ducea dorul casei, n-a prea fost bucuros de versurile primite, fapt ce l-a făcut ca, toată viaţa, să nu prea îndrăgească versurile. Totuşi, după trecerea la cele veşnice a tatălui, Costel a descoperit în casa părintească cîţiva saci plini cu manuscrise format A4. Evident, pe toate erau poezii scrise de tatăl său. Din toate, a ales doar cîteva, pe care le-a publicat în volumul POETUL CARE PLÂNGE.

    În copilărie, pe la vreo 10 ani, cînd l-am vizitat pe unchiul meu, am văzut la el, pentru prima dată, o maşină de dactilografiat. Atunci, am citit cu interes mai multe poezii scrise de el. Două dintre ele mă impresionaseră, drept care le ţin minte şi azi. Anume, după ce a vizitat, cu unul dintre fii, Lacul Roşu, i-a dedicat o poezie. Aşa, atunci, am aflat că acest lac s-a format în urma unei alunecări de teren. Iată, din memorie:

“…Pe întinsul lac,

Dintr-un vârf de brad,

Azi vă sînt decor

Cu al meu fecior!...” 

A doua poezie mi-a dat frisoane, cînd mi-a spus că vrea să-i fie dăltuită  pe cruce. Dorinţa i-a fost respectată  de către familie, pe crucea sa de veci, din cimitirul din Roznov, regăsindu-se versurile: 

“S-a terminat viaţa, am îmbătrînit,

Ultimul tezaur: Crucea de granit

Îşi înalţă  fruntea mîndră ca un zeu

Şi face de strajă la mormîntul meu!”





free counters

Copyright

Protected by Copyscape Duplicate Content Detector