7 apr. 2017

Vali MEREUŢĂ recidivează



Vali MEREUŢĂ, poetul
Am primit o altă poezie scrisă de consăteanul şi prietenul Vali Mereuţă, pe care mă grăbesc s-o public, înţelegînd de la primele versuri că-i închinată distinsei sale doamne, Liliana, într-o zi specială, cea a femeilor de pretutindeni. Cu siguranţă, 8 Martie a fost momentul inspiraţiei poetice a lui Vali, însă această poveste spusă în versuri îşi are resorturile în trăirile de mamă, pe care Liliana le încearcă de cînd fiul cel mare, Valeriu, a luat drumul Angliei. Trăiri pe care, părtaş şi el fiindu-le, Vali le exprimă cu o vibraţie specială, cea a versului.
Aşadar, iată povestea scrisă de Vali Mereuţă, şi ca un gest de solidaritate şi condescenţă faţă de atîţia părinţi de români ce şi-au găsit rost pe alte meridiane ale lumii, de cele mai multe ori nevoiţi fiind.(Traian Socea)



MAMA

Autor, Vali MEREUŢĂ


În jur ceva lipseşte, şi cineva o simte
Pământul parcă plânge cu lacrimile-amare,
Mama în prag suspină, cu mâinile pe frunte
De dor adânc de fiul plecat în depărtare.

Din ochii ei albaştri, lacrimi spre cer se urcă
Ploaie de-aghiazmă vie să curgă peste fiu,
Iar inima în pieptu-i speranţă trage încă
Ruga ei niciodată s-ajungă în pustiu.

Cu ochii strânşi şi umezi, prin gând îi trec ca ceaţa
Imagini cum în braţe pe prunc îl ţinea strâns,
Cum primii paşi l-a-nvăţat, cum să înfrunte viaţa
Şi cum privindu-i chipul, primul cuvânt i-a spus.

Aievea parcă-l vede, ‘nainte să adoarmă
Rugându-se din suflet la îngeraşul său,
Să-l facă mare, tare, în grijă să îl aibă
Oriunde să-l păzească, să-l apere de rău.

Chiar de era trudită, poveşti şi cântecele
Micuţului său înger mereu i le spunea,
În păru-i de mătase, cu-ale lui degeţele
Făcând întruna bucle până ce adormea.

Ea n-avea somn sau tihnă pân’ n-ajungea acasă
Chiar de-şi ştia copilul pe unde e plecat,
Căci mai mult decât mamei, chiar nimănui nu-i pasă,
Pentru-a  lui fericire, ar da şi un regat.

Acum puiul e mare, dar pentru ea tot pui
Şi-l ceartă şi-l învaţă, să nu intre-n nevoi
Şi-ar vrea să fie veşnic ocrotitoarea lui
Dar timpul n-o ascultă, nu poate da ‘napoi.

Altar de bunătate, credinţă şi iubire
La Dumnezeu din ceruri  mereu rugi a trimis,
Pe chipul ei şi-arată mereu că-i este bine
Dar grijile în suflet, adânc şi le-a ascuns.

Oriunde-ar fi vreodată, aici sau lângă Soare
Locul ei niciodată nimeni nu-l poate lua,
În inimă de mamă găseşti oricînd iertare
De mâna nu ţi-o ţine, inima-i tot la ea.

E tot în prag şi parcă ceva o tot frământă,
Timid ridică fruntea spre drum, peste terasă,
Ochii se luminează, încearcă să nu plângă…
Aude “Sărut mâna, am venit mamă-acasă”.


Soţiei mele, Liliana, cu multă dragoste !
8 Martie 2017



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Copyright

Protected by Copyscape Duplicate Content Detector