Pe ValeaTarcăului, mai ales, iarna anului 1945 s-a dovedit cumplit de românească. Nămeții sugrumau respirarea munților și aduseseră cerul pe acoperișurile caselor, din care răzbăteau doar plăpânde fuioare de fum. Orice vietate intrase, parcă, în stare de mineralitate. La Pintenu, Voievodul Sadoveanu fusese răpus de o anume metafizică, smulgîndu-l patimii sale vînătorești.
În casa lui Pantelimon Potrivitu, atunci, Dumnezeu a vrut să se nască o ființă femeiască. Avea să o cheme Ancuța, nume ales de Maestru, găzduit în acele zile în gospodăria tărcăoaneanului, rămas fericit pînă la sfîrșitul vieții de mîngîierea grăirii sadoveniene.
În familia lui Pantelimon Potrivitu, anii ce au urmat au fost trăiți sub semnul binecuvîntării, împlinind hărăzirile zodiacale.
În sănătate și spornic belșug, Ancuța creștea sub ocrotirea unei limpezimi cerești, în nesațiu de carte și vrednică înțelepciune.
Drumul către lume parcă-i fusese înainte și înadins croit, întru meritată bucurie pentru ai săi de acasă. Cînd tocmai termina liceul, a simțit întîia durere: i s-a prăpădit, nemeritat, mama. La isprăvirea facultății, Ancuța avea în palmares un copil, un soț - inginer în marină și diploma sa, în industrie alimentară. Una peste alta, Ancuța împlinise profeția botezului său ales: ”Cine are carte, are parte!” Cu astă împăcăciune, tatăl său a trecut în lumea celor drepți.
De bună seamă, parcursul devenirii sale a început a fi la cheremul osîndirii destinului, arcuit de apăsările distribuției eșafodajului social, care... Care, acum, o găsește în pragul disperării. Adică, de bărbatul său știe că marinărește pe ape ce mîngîie tărîmuri neromânești; că fiica sa, Maria, concubinează cu un slujbaș al intereselor antiromânești. De sine, însă, pare a uita că e șomer..
Cruciada răpunerii economiei românești i-a biruit cariera, i-a spulberat încrederea în viață.
La 45 de ani, încercările sale de a-și afla alt rost întruchipează sfidarea unor norme stabilite de vremelnicii stăpînitori ai zilei.
Bestiile ce fac și desfac scara valorilor în România de astăzi au propriul cod moral, articulat pe principiile revanșardismului și incompetenței.
Că a fost ținută în brațe de Sadoveanu, că are carte, Ancuței îi pare acum un blestem ițit în iarna aceea, cumplit de românească, a nașterii sale.
Traian SOCEA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu