30 noiembrie 2016

Decebal Traian REMEȘ, la Piatra Șoimului(Calu Iapa)

Traian SOCEA

Azi, în zi de sărbătoare, Sf. Apostol Andrei, răgaz de a căuta prin arhiva personală un DVD, cu reportajul realizat în iulie 2007, cu ministrul Decebal Traian Remeș. Norocul mi-a fost revista CALU IAPA, în care administratorul îl postase de multă vreme.

Uitasem, hărțui-m-ar norocul să mă hărțuiască! L-am revăzut, cu alți ochi, firește. Interviul meu cred că ar fi fost o vrednică probă în susținerea nevinovăției sale. Din nefericire, domnului Remeș i s-au  înscenat niște lucruri demențiale. De către Politică. Pentru prin cite a trecut și a tras, nimeni pînă acum nu e tras la răspundere. Cui îi crapă obrazul de rușine pentru că un om deosebit de capabil, care a făcut bine poporului său, a stat nevinovat în pușcărie?!...

L-am cunoscut pe Decebal Traian Remeș prin 1999. Era ministrul Finanțelor. Venise în Neamț și l-a invitația colegului său de facultate Toma Țurcanu, în vremea aceea vicepreședinte al consiliului județean. În interviul luat, era un alt Remeș, nu cum îl zugrăvise presa vremii, din Capitală. Era un țăran cu toate mințile la purtător, iubitor de oameni și de țară, un om instruit și cunoscător a toate cele ce slujesc condiția umană. La despărțire, mulțumindu-mi pentru interviu, mi-a spus: „Tizule, ai grijă de tine, și ne-om revedea cu bine!”

Au trecut anii. Prin 2006, aud că Remeș ar putea ocupa un portofoliu de ministru în Cabinetul Tăriceanu. La puțin timp, e instalat la Agricultură. Mulți dintre fermierii printre care mă mișcam gazetărește se bucură, au încredere în el, între argumente aflîndu-se lucrurile bune făcute cît fusese la Finanțe și, apoi, faptul că știe cu ce se mănîncă agricultura. Ca țăran, și ca fermier. Își încropise deja o crescătorie de porci, cu multe mii de capete. Mai tîrziu, într-o emisiune „Lumea  satelor”, de prin 2009,  marele profesionist dr. Vasile Pachițanu declara că Remeș a fost cel mai bun ministru al agriculturii, că datorită lui mai sînt în viață fermierii…

Început de iulie 2007. Inginerul Liviu Octavian Bumbu, directorul Direcției județene pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, mă anunță că tizul Remeș s-ar putea să vină în Neamț. La conferința județeană a PNL. Împreună, punem la cale aducerea ministrului în comuna mea natală, Piatra Șoimului. Aici, pe muntele Gorganu, la stîna preotului Nistoreanu și a lui Adrian Socea. Aici, de cîțiva ani, de Sfîntul Petru, cei doi organizau „Sărbătoarea stînii pastorale”. Participau sute de oameni ce se bucurau de peisaj, de bucatele tradiționale de la stînă, de măiestrele concerte oferite de artiști de la grupurile „Miorița” și, respectiv,”Datina străbună”. Ei bine, un argument covîrșitor pentru a-l convinge pe ministru să vină la noi, nici că se putea nimeri. Era duminică dimineață și nimeni dintre gazdele noastre nu știa nimic de posibila vizită a ministrului. Pe la ora nouă, am confirmarea că Remeș e-aproape de Piatra Neamţ. Îl sun pe primarul comunei, Neculai Nicorescu, pe asociatul Adrian Socea. Nimănui nu-i vine a crede. Cum să vină un liberal, și ministru, într-o comună condusă de un PSDist, fără vreun ucaz de la județ. Părintele Nistoreanu oficia slujba de duminică. A scurtat-o și, laolaltă, au pregătit primirea.

Am fugit la Piatra Neamț. La hotelul Central, în hol, mă aștepta domnul Bumbu. „Traian, îmi zice, dl. ministru e-n prezidiu, alături de Norica Nicolai, Șerban Strătilă și alți grei ai PNL. Tu, dacă ai curaj, poate-l scoți de acolo. Intru în sala de conferințe, prind un unghi bun, încep să gesticulez. Mă vede, se strecoară printre politruci și iese afară. Ne îmbrățișăm sub privirile neprietenoase ale unor șmecheri cărora unii le promiseseră „o întîlnire” cu ministrul. Era o ocazie unică, pentru o anume clientelă, de a mai cerși și obține, uneori, cite ceva contra calității de militant sau membru de partid sau.. Nu le-a fost să fie. Ne-am îmbarcat, eu în Volkswaginașul meu, ministrul și  Bumbu în jeepul SPP-ului, și azimut Piatra Șoimului...

Ca antemergător, am urcat rîpele precum un profesionist. Cu telefonul la ureche, dirijam gazdele, cam pe cînd să ne iasă în întîmpinare. Și au ieșit, pe muchea dealului Horodiștea: primarul, cu eșarfa tricoloră, părintele, în veșmintele preoțești, Adrian Socea, cu prinosul de bună-venire, tineri-călări pe bidivii frumos împodobiți, zeci de consăteni îmbrăcați în costume populare și minunații artiști. Cu toții, la coborîrea noastră din mașini, au început să cînte „Deșteaptă-te, române!” și „Așa-i românul!”, în acompaniament de fluier și de bucium. Întreg teritoriul cetății dacice Horodiștea a reverberat inimitabil. Venise Decebal și Traian din Maramureșul descălecătorilor Dragoș și Bogdan…Lacrimi îi șiroiau pe obraji. Nestăpînite…
Era ora treisprezece și vreo douăzeci de minute. În alai, am străbătut cele cîteva sute de metri pînă-n amfiteatrul în care era amenajată stîna. I-a plăcut gospodărirea ei: apă trasă din munte, faianță, gresie în încăperile „de producție”, spații și ustensile curate. Apoi, animale frumoase, bine îngrijite,  cîini voinici și aprigi. Carpatini mioritici, adică. Toate rînduite de cei doi asociați, fără ca statul să aibă vreun merit, fără ca vreun amploiat de pe la județ să știe cum se descurcă crescătorii de animale. Nu numai la Piatra Șoimului. 

Mai curînd, dacă nu-i ajută, măcar să nu-i încurce!...I-am citit gîndul minstrului și, de bună seamă, în lungul interviu pe care mi l-a acordat, i-am numit multe neajunsuri pricinuite de stat și birocrații săi, premeditate parcă, încontra românilor simpli.

Cu o naturalețe admirabilă, ministrul a stat de vorbă cu primarul, cu proprietarii stînii și cu alți crescători de animale, a șuguit cu artiștii și cu gospodarii care insistau să guste și din plăcintele, și din vișinata lor. I-au plăcut cașul dulce, jintița, tocănița de berbec, streșinica și rachiul  de prună, care ne-a adus și faima de „perjari” mult peste granițele comunei. A admirat și apreciat costumele populare, cîntecele și jocurile moldovenești. L-a interesat de unde vine vechea denumire – CALU IAPA – a comunei noastre. I-am spus de legendele despre crescătoriile de cai( în satul Calu, de pe valea pîrîului cu același nume) și de iepe( din satul Iapa, de pe cursul pîrîului cu același nume) ale lui Ștefan cel Mare. I-am povestit despre tradiții și obiceiuri, despre originile ardelene ale multor dintre înaintașii noștri. Mi-a mărturisit că și la Băsești, comuna sa natală din Maramureș, sînt multe moșteniri tare asemănătoare cu ale noastre.

Ministrul Remeș a adăstat la noi aproape 4 ceasuri, în pofida faptului că era așteptat în altă parte, la o casă tare mare. Senatorul Liviu Bumbu poate mărturisi cite somații primea, prin telefon, firește, să-l ia pe ministru și să-l ducă unde era așteptat.
Aproape de ora cinci, l-am condus la mașină. Tot în reverberările „Așa-i românul!”. Iar i-au dat lacrimile. Ne-am revăzut la vreo două luni, în București. După alte vreo două luni, incredibilul s-a produs. Băsescu l-a lucrat pe Decebal Traian REMEȘ din Băseștii Maramureșului. Cîtă regie și nemernicie. Ce cozi de topor diabolice. Cică a luat mită lăzi cu caltaboși. El, proprietarul unei ferme de multe mii de porci. 


Priviți, prin urmare, cîteva calupuri din interviul luat ministrului Remeș, în 2007, pe muntele Gorganu, din comuna Piatra Șoimului, județul Neamț.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters

Copyright

Protected by Copyscape Duplicate Content Detector