Locuitorii județului Neamț și Unirea Principatelor
Române
Prof. Gheorghe RADU
 |
| Alexandru Ioan CUZA |
Comitetele Unioniste formate
în reședințele fostelor Ținuturi Neamț și Roman – aproximativ actualul județ
Neamț - desfășuraru o intensă propagandă
pentru Unire. În orașele Piatra Neamț, Roman și Tîrgu Neamț, precum și în
satele din amintitele ținuturi, au loc, în perioada premetgătoare „ zilei cea mare a veacului”, puternice
acțiuni unioniste. Astfel, în 17 martie 1857, Comitetul Unirii din Roman aducea
la cunoștința comitetului Central al Unirii din Iași, referitor la necesitatea
stringentă a Unirii, că „ noi sîntem
pătrunși de aceleași sentimente, de aceleași dorinți și aceeași profesiune de
credință. Noi prețuim însemnătatea momentului, cînd toți locuitorii sînt
chemați să-și exprime dorințele și nevoile pentru viitor și promitem tot ce stă
în puterea noastră pentru ca principiile luate de bază în programul ce ni s-a
trimis să predomine la alegeri.”
După alte 10 zile, membrii
Comitetului din Piatra Neamț se angajau că vor face totul pentru „triumfarea Unirii și a candidaților de
deputați în viitoarele alegeri”. Ei mai menționau că „cu toate greutățile întîmpinate”, nu vor precupeți nici un efort
pentru ca „în ținut și oraș să se
amplifice marele principiu al Unirii, mult dorit de către toți românii
patrioți.”
Sînt cunoscute și
manifestările prin care o parte din autoritățile din Moldova – în special cele
administrative, în frunte cu căimăcămia – se împotriveau Unirii. După cum se
știe, în lupta unionistă, în prim plan se afla tineretul moldovean, din
rîndurile sale recrutîndu-se cei mai bravi propagandiști. Din ordinul
caimacamului Teodor Balș, în 1956, au fost suprimate clasele universitare de la
filozofie și drept; în cele din urmă, Academia de la Iași, singura școală
secundară laică de stat, înființată încă din vremea domnitorului Mihail
Sturdza, în 1843, nefiind închisă. Același lucru se va întîmpla și cu semniarul
de la Mînăstirea Neamțului. Ba mai mult, în ținuturi sînt închise 22 de școli
elementare urbane – inclusiv din Piatra Neamț, Roman și Tîrgu Neamț - adică
toate școlile care erau în ființă în Moldova, învățătorii și profesorii fiind
suspectați de idei unioniste.
La Roman, polițaiul orașului
amenința pe susținătorii Unirii cu soarta boierului Cuparencu și a profesorului
Turculeț de la șoala din Tătărași, de la Iași( care fuseseră arestați).
Spunîndu-le că „de vor pomeni măcar
cuvîntul de Unire au să se ducă acolo unde nu vor mai vedea soarele cu ochii.”
Tot la Roman, a fost arestat
de jandarmi, profesorul Dumbravă, iar protosinghelul Veniamin Arhipescu, egumenul
schitului Pârvești, a fost chemat la administrație pentru a i se atrage atenția
că găzduia persoane suspecte, favorabile Unirii. Tot în această urbe, ispravnicul
l-a chemat pe starostele de negustori, Chirica, și l-a amenințat că-l va
pedepsi cu 25 de lovituri de băț „dacă
va mai fi pentru Unire.” Acesta, însă, i-a răspuns că „nici 50 de bețe nu doare omul și că, pentru Unire, cu bucurie va primi
cît mai multe.” Același document arată că, departe de a se înfricoșa „ oamenii au prins la curaj și presiunea
din partea căimăcămiei îi întărește încă mai tare în dorința și voința lor.”
Dacă Chirica nu a fost bătut,
Ion Agarici a fost bătut deoarece a fost prins „făcînd propagandă unionistă, cu buzunarele pline de manifeste”. Și tot în orașul de pe malul stîng al
Moldovei, comisarul Tudorachi Gheorghiu, asesor la tribunal, a fost scos din
funcție din cauza sentimentelor sale unioniste. De asemenea, episcopul de Roman
a primit dispoziții de la Căimăcămie de a îndepărta din funcție de protoiereu
pe iconomul Dimitrie Matcaș pentru că ar „fi ieșit cu totul din textul firmanului
imperial” și pentru că „vorbește fără respect și cu mare
slobozenie” despre probleme ce privesc sentimentul pentru Unire.
Din Piatra Neamț se
transmitea la Iași că în oraș și în ținut teroarea autorităților nu avea
margini, poliția făcînd totul „spre
împiedicarea dorințelor pentru Unire”, iar în ținut „poziția este foarte critică”, deoarece autoritățile nu încetează
de a „ îngrozi oamenii prin felurite
chinuri” căutînd „ chiar să
escamoteze alegerile, cercînd a aduce în ele confuzie”.
Cu toate măsurile luate din
inițiativa caimacamului Nicolae Vogoride, în aprilie 1857, se comunica la Iași că,
în afară de 7-8 antiunioniști, niciunul nu s-ar mai afla în întregul ținut. Tot
în acest sens, se exprimă și documentul de adeziune a „ Comitetului Unirii din Piatra Neamț” față de „Comitetul central al Unirii de la Iași”, la 10 iune, prin care
membrii își puneau speranțe „pentru
izbutirea noastră, a unioniștilor, la rezultatul ce se cere și așteaptă de la
toți cei care lucrează pentru pregătirea românilor din ambele Principate”,
document semnat de marele boier I.G. Cantacuzino – președintele comitetului, de
60 de boieri mici, de 40 de alți cetățeni și de toți călugării de la Mînăstirea
Neamțului, în frunte cu starețul Dionisie.
Printre semnatari, amintim și
pe Manoil Halunga, institutor la Școala Domnească, pe Iosif Patriciu și
Cătănescu, ambii profesori la Școala publică nr. 1 din urbea Piatra. Din acest
comitet va face parte, mai tîrziu, și neînfricatul unionist, fiu al orașului de
pe malul stîng al Bistriței, profesorul Homiceanu, care nu a părăsit lupta nici
atunci cînd a fost destituit din învățămînt, împreună cu alți luptători pentru
Unire din Moldova: profesorii Verdeanu din Fălticeni și Calian de la Huși.
Nici țăranii „nu s-au lăsat mai prejos”. Nu întîmplător
autoritățile din Ținutul Roman amenințau pe țăranii răzeși unioniști că vor fi
arestați și închiși. La încercările acestora de a determina pe țăranii din
Plasa Siretul de Sus să semneze o petiție împotriva Unirii, aceștia răspunzînd
că „ nu ne vom lăsa amăgiți de aceste
manevre”.
Țăranii din Săvinești și Calu
Iapa, Ținutul Neamțului, arătau că „nu
pot da votul lor decît unuia de la munte” pentru că „sigur este în măsură să le cunoască interesele lor, diferite de ale
țăranilor de la cîmp”.
Luptînd cu trupul și sufletul
pentru „întrunirea Principatelor care a
fost ideea sublimă, ținta principală a marilor noștri bărbați, a marilor
Ștefani, a bravilor Mihai”, urmașii plăieșilor lui Ștefan cel Mare și-au
adus contribuția lor, alături de toți românii de o parte și de alta a
Milcovului, la victoria unioniștilor. Era împlinirea unei mari dorinți, a unui
mare vis la deschiderea Divanului ad-hoc al Moldovei. Ținutul de la poalele
Olimpului românilor – Ceahlăul își trimitea următorii deputați: vornicul Grigore Balș, postelnicul Mihail
Jora, comisul Vasile Zaharia și țăranul clăcaș Costachi Ostahi din satul Slobozia-Roznov.
Actul de la 24 Ianuarie 1859 a produs în
rîndul locuitorilor acestor plaiuri moldave un
entuziasm general. Institutorul Halunga, de la Școala publică nr. 1 din
Piatra Neamț, dînd frîu liber sentimentelor de bucurie la alegerea domnitorului
Alexandru Ioan Cuza „a dat foc casei
sale din mahalaua Valea Viei și împreună cu alți locuitori au jucat Hora
Unirii”.
Pietrenii au făcut o primirea
grandioasă și plină de fast domnitorului Cuza, în anul 1863, cu ocazia trecerii
prin orașul Piatra Neamț. Focurile aprinse cu această ocazie pe Pietricica,
întîmpinarea Domnului Unirii de mii și mii de oameni pe tot drumul său pînă la
Mînăstirea Neamțului, exprima dragostea și iubirea față de Cuza Vodă.
În cetele de călăreți care
l-au însoțit pe Cuza sau aflat și mulți țărani fruntași din Calu Iapa, așezări de răzeși, vestite pentru hergheliile
lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu