158 de ani de la Mica UNIRE

Locuitorii județului Neamț și Unirea Principatelor Române

Prof. Gheorghe RADU

Alexandru Ioan CUZA

La împlinrea acestei năzuințe seculare, înfăptuită la sfîrșitul deceniul al VI-lea al secolului al XIX-lea, acum 158 de ani, la 24 Ianuarie 1859, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, o contribuție de seamă au adus și locuitorii de pe aceste plaiuri moldave.

Comitetele Unioniste formate în reședințele fostelor Ținuturi Neamț și Roman – aproximativ actualul județ Neamț -  desfășuraru o intensă propagandă pentru Unire. În orașele Piatra Neamț, Roman și Tîrgu Neamț, precum și în satele din amintitele ținuturi, au loc, în perioada premetgătoare „ zilei cea mare a veacului”, puternice acțiuni unioniste. Astfel, în 17 martie 1857, Comitetul Unirii din Roman aducea la cunoștința comitetului Central al Unirii din Iași, referitor la necesitatea stringentă a Unirii, că „ noi sîntem pătrunși de aceleași sentimente, de aceleași dorinți și aceeași profesiune de credință. Noi prețuim însemnătatea momentului, cînd toți locuitorii sînt chemați să-și exprime dorințele și nevoile pentru viitor și promitem tot ce stă în puterea noastră pentru ca principiile luate de bază în programul ce ni s-a trimis să predomine la alegeri.”

După alte 10 zile, membrii Comitetului din Piatra Neamț se angajau că vor face totul pentru „triumfarea Unirii și a candidaților de deputați în viitoarele alegeri”. Ei mai menționau că „cu toate greutățile întîmpinate”, nu vor precupeți nici un efort pentru ca „în ținut și oraș să se amplifice marele principiu al Unirii, mult dorit de către toți românii patrioți.”

Sînt cunoscute și manifestările prin care o parte din autoritățile din Moldova – în special cele administrative, în frunte cu căimăcămia – se împotriveau Unirii. După cum se știe, în lupta unionistă, în prim plan se afla tineretul moldovean, din rîndurile sale recrutîndu-se cei mai bravi propagandiști. Din ordinul caimacamului Teodor Balș, în 1956, au fost suprimate clasele universitare de la filozofie și drept; în cele din urmă, Academia de la Iași, singura școală secundară laică de stat, înființată încă din vremea domnitorului Mihail Sturdza, în 1843, nefiind închisă. Același lucru se va întîmpla și cu semniarul de la Mînăstirea Neamțului. Ba mai mult, în ținuturi sînt închise 22 de școli elementare urbane – inclusiv din Piatra Neamț, Roman și Tîrgu Neamț - adică toate școlile care erau în ființă în Moldova, învățătorii și profesorii fiind suspectați de idei unioniste.

La Roman, polițaiul orașului amenința pe susținătorii Unirii cu soarta boierului Cuparencu și a profesorului Turculeț de la șoala din Tătărași, de la Iași( care fuseseră arestați). Spunîndu-le că „de vor pomeni măcar cuvîntul de Unire au să se ducă acolo unde nu vor mai vedea soarele cu ochii.”

Tot la Roman, a fost arestat de jandarmi, profesorul Dumbravă, iar protosinghelul Veniamin Arhipescu, egumenul schitului Pârvești, a fost chemat la administrație pentru a i se atrage atenția că găzduia persoane suspecte, favorabile Unirii. Tot în această urbe, ispravnicul l-a chemat pe starostele de negustori, Chirica, și l-a amenințat că-l va pedepsi cu 25 de lovituri de băț „dacă va mai fi pentru Unire.” Acesta, însă, i-a răspuns că „nici 50 de bețe nu doare omul și că, pentru Unire, cu bucurie va primi cît mai multe.” Același document arată că, departe de a se înfricoșa „ oamenii au prins la curaj și presiunea din partea căimăcămiei îi întărește încă mai tare în dorința și voința lor.”

Dacă Chirica nu a fost bătut, Ion Agarici a fost bătut deoarece a fost prins „făcînd propagandă unionistă, cu buzunarele pline de manifeste”.  Și tot în orașul de pe malul stîng al Moldovei, comisarul Tudorachi Gheorghiu, asesor la tribunal, a fost scos din funcție din cauza sentimentelor sale unioniste. De asemenea, episcopul de Roman a primit dispoziții de la Căimăcămie de a îndepărta din funcție de protoiereu pe  iconomul Dimitrie Matcaș pentru că ar „fi ieșit cu totul din textul firmanului imperial”  și pentru că „vorbește fără respect și cu mare slobozenie” despre probleme ce privesc sentimentul pentru Unire.

Din Piatra Neamț se transmitea la Iași că în oraș și în ținut teroarea autorităților nu avea margini, poliția făcînd totul „spre împiedicarea dorințelor pentru Unire”, iar în ținut „poziția este foarte critică”, deoarece autoritățile nu încetează de a „ îngrozi oamenii prin felurite chinuri” căutînd „ chiar să escamoteze alegerile, cercînd a aduce în ele confuzie”.

Cu toate măsurile luate din inițiativa caimacamului Nicolae Vogoride, în aprilie 1857, se comunica la Iași că, în afară de 7-8 antiunioniști, niciunul nu s-ar mai afla în întregul ținut. Tot în acest sens, se exprimă și documentul de adeziune a „ Comitetului Unirii din Piatra Neamț” față de „Comitetul central al Unirii de la Iași”, la 10 iune, prin care membrii își puneau speranțe „pentru izbutirea noastră, a unioniștilor, la rezultatul ce se cere și așteaptă de la toți cei care lucrează pentru pregătirea românilor din ambele Principate”, document semnat de marele boier I.G. Cantacuzino – președintele comitetului, de 60 de boieri mici, de 40 de alți cetățeni și de toți călugării de la Mînăstirea Neamțului, în frunte cu starețul Dionisie.

Printre semnatari, amintim și pe Manoil Halunga, institutor la Școala Domnească, pe Iosif Patriciu și Cătănescu, ambii profesori la Școala publică nr. 1 din urbea Piatra. Din acest comitet va face parte, mai tîrziu, și neînfricatul unionist, fiu al orașului de pe malul stîng al Bistriței, profesorul Homiceanu, care nu a părăsit lupta nici atunci cînd a fost destituit din învățămînt, împreună cu alți luptători pentru Unire din Moldova: profesorii Verdeanu din Fălticeni și Calian de la Huși.

Nici țăranii „nu s-au lăsat mai prejos”. Nu întîmplător autoritățile din Ținutul Roman amenințau pe țăranii răzeși unioniști că vor fi arestați și închiși. La încercările acestora de a determina pe țăranii din Plasa Siretul de Sus să semneze o petiție împotriva Unirii, aceștia răspunzînd că „ nu ne vom lăsa amăgiți de aceste manevre”.

Țăranii din Săvinești și Calu Iapa, Ținutul Neamțului, arătau că „nu pot da votul lor decît unuia de la munte” pentru că „sigur este în măsură să le cunoască interesele lor, diferite de ale țăranilor de la cîmp”.

Luptînd cu trupul și sufletul pentru „întrunirea Principatelor care a fost ideea sublimă, ținta principală a marilor noștri bărbați, a marilor Ștefani, a bravilor Mihai”, urmașii plăieșilor lui Ștefan cel Mare și-au adus contribuția lor, alături de toți românii de o parte și de alta a Milcovului, la victoria unioniștilor. Era împlinirea unei mari dorinți, a unui mare vis la deschiderea Divanului ad-hoc al Moldovei. Ținutul de la poalele Olimpului românilor – Ceahlăul își trimitea următorii deputați: vornicul Grigore Balș, postelnicul Mihail Jora, comisul Vasile Zaharia și țăranul clăcaș Costachi Ostahi din satul Slobozia-Roznov.

 Actul de la 24 Ianuarie 1859 a produs în rîndul locuitorilor acestor plaiuri moldave un  entuziasm general. Institutorul Halunga, de la Școala publică nr. 1 din Piatra Neamț, dînd frîu liber sentimentelor de bucurie la alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza „a dat foc casei sale din mahalaua Valea Viei și împreună cu alți locuitori au jucat Hora Unirii”.

Pietrenii au făcut o primirea grandioasă și plină de fast domnitorului Cuza, în anul 1863, cu ocazia trecerii prin orașul Piatra Neamț. Focurile aprinse cu această ocazie pe Pietricica, întîmpinarea Domnului Unirii de mii și mii de oameni pe tot drumul său pînă la Mînăstirea Neamțului, exprima dragostea și iubirea față de Cuza Vodă.

În cetele de călăreți care l-au însoțit pe Cuza sau aflat și mulți țărani fruntași din Calu Iapa,  așezări de răzeși, vestite pentru hergheliile lor.