Aniversară

Mihăiţă PANAINTE

Mihăiţă Panainte

Acum 3 ani, publicam textul ce urmează în semn de apreciere faţă de acest minunat om, consătean al nostru, tocmai cînd împlinea 50 de ani. La Aniversara sa din acest an, republic omagiul apărut, integral atunci, în „Crănţănitori de ambe sexe” cu acelaşi drag de străNEPOTUL Mihăiţă( bunicul său, Costică Tărcăoanu . Dumnezeu să-l odihnească! - mi-a fost văr). Şi, de bună seamă, tot  mai convins că de asemenea oameni, că de asemenea valori are nevoie orice comunitate. La mulţi-mulţi ani, iarăşi, drag prieten!

Trecuseră cîţiva anişori din deceniul al optulea, al secolului trecut. În „arealul” copilăriei mele, viaţa avea reguli aparte, sigur. Adică, pe uliţe sau pe drumul principal, populate cu belşug de colb şi bolovani, cei mici îi respectau pe cei mai mari, fie şi cu un an. Nu mai vorbesc de cei mai în vîrstă, cărora trebuia să le dai „Bună ziua!” de la distanţă, altfel mintenaş aflau părinţii, de la care o luai pe coajă sănătos, încît să-ţi intre bine minţile-n cap, să nu mai păcătuieşti.

 Ei bine, datoram respect celor mai mari ca mine şi fireşte, pretindeam, la rîndu-mi, de la cei mai mici. Aşa încît, ca revanşă, monitorizam puştimea din cotună, obligată să mă bage-n seamă cu noua adresare, recent intrată-n vocabular, „nenea Traian!”. Moştenita „ Bună ziua, bădie Neculai sau leliţă Grăpină!”, de pildă, îmi displăcea, părîndu-mi demodată. Recunosc că răposaţilor, de-acum, Neculai şi Grăpina nu le convenea deloc să-i strigi „Nene...!” sau „Tanti...!”. Mulţişori ani le-au trebuit celor din generaţia lor să priceapă că formula asta de adresare nu-i luare-n batjocură.

Aşadar, pretindeam respect. Premeditat, îi pîndeam pe cei mici să-mi umple traista orgoliului, aşteptînd ocazia ca doar eu să fiu cel mai mare, printre ei. Ei bine, între ei, Mihăiţă Panainte. Un pumn de om, care să fi avut vreo 5-6 ani, se evidenţia în gaşcă prin energia cu care se implica în toate jocurile, prin talentul de a impune regulile şi tenacitatea sa inovativă. Cu bunicul său, regretatul Costică Tărcăoanu, eram văr bun, fapt ştiut de Mihăiţă. Pe atunci, asemenea legături erau mult mai responsabile. Prin urmare, eram dator să-l ocrotesc, aşa cum şi eu eram, proporţional, pe ramura neamurilor. Şi o şi făceam, cu simpatie pentru omuleţul „iute ca brînza de 9 lei kilul”, din acele vremuri. Vremuri în care copchilaraia te-mpiedica peste tot, indiferent de anotimp. Vara, explorînd Movila, dealul Roznovanu, lunca şi gîrla Iepii - la chitici, cules de fragi şi multe plante, sau la păzit animalele din gospodăriile părinţilor... Iarna, mai ales la săniuş, pe dealurile şi pe dîmburile din apropiere: „Butură”, „Turnea”, „Biţu” şi „Tărcăoanu”, pe care puştimea se dădea în adevărate convoaie, într-un iureş şi-o hărmălaie de scotea lumea din hibernarea diurnă. Mihăiţă, cap-convoi, indiferent de incidente şi accidente, coordonîndu-i pe Titi Socea, Gheorghiţă Turnea, Ţica Ilie, Lică Tărcăoanu.....

Anii, fireşte, au trecut. Am plecat la cele şcoli. La aproape fiecare revenire acasă, la intervale de 2-3 ani, Mihăiţă era altul: mai voinicuţ, mai conştient de sine însuşi. La un moment dat, prin anii ’80 şi ceva, îl întîlnesc la căminul cultural din satul Luminiş. Era un fel de custode. Auzisem că a învăţat să cînte la chitară, că şi-a încropit chiar şi o formaţie de muzică uşoară, cu care încînta lumea satului duminica şi la diferite evenimente. Era şi solist vocal. Este şi-n ziua de astăzi o voce minunată. M-am bucurat. Cu invidie prietenoasă, a celui care făcuse şcoala de muzică.

Apoi, mă bucur de prestaţia sa în fruntea formaţiei „Extaz”, pe care a consolidat-o de mulţi-mulţi ani şi e apreciată nu numai în judeţul Neamţ. Prin urmare, e o adevărată încîntare să-i asculţi, pe el şi colegii de formaţie. Profesionişti, cu adevărat, de multă vreme, deci.

De peste 10 ani, Mihăiţă este alături de părintele Lucian Mocănaşu, între fondatorii Ansamblului „Datina străbună” de la Neguleşti. Dirijor, orchestrator, solist vocal, profesor de chitară, de teorie şi solfegii, organizator de spectacole, de evenimente...

Zeci de copii au învăţat arta interpretării cu Mihăiţă, sute de oameni au desluşit norma de conduită socială impusă de el: modestie, bun simţ, altruism, implicare, responsabilitate, solidaritate, voluntariat, BINEMERITARE!

        Astăzi, Mihăiţă PANAINTE împlineşte 50 de ani. Mărturisesc că mi-e pilduitor în multe privinţe. Că sînt onorat de, îndrăznesc, prietenia sa. Cum sînt şi mulţi alţii, dealtfel. E mult, e puţin, pentru un om care şi-a închinat 5 decenii de viaţă familiei, comunităţii, semenilor?!... Apreciaţi dumneavoastră, respectaţi cititori! (Traian SOCEA)

Cu preţuire şi respect,

LA MULŢI ANI, MIHĂIŢĂ PANAINTE!