Omagiu ostașilor jertfiți pentru România dodoloață!

 Sergentul Erou Vasile N. SOCEA – 85 de ani de veșnicie

     Astăzi, 19 august 2026, se împlinesc 85 de ani de cînd sergentul erou Vasile Socea și-a pierdut viața pe CÎMPUL DE ONOARE PENTRU PATRIE ȘI CRUCE.

Așadar, în ziua de 19 august 1941,Vasile, fiul lui Neculai și al Anicăi, din comuna Calu Iapa( astăzi, Piatra Șoimului) - tatăl copilașilor Ion(Ion Socea-Gafton, de astăzi), care abia împlinise 3 ani, și Vasile, (nici nu făcuse doi ani), pensionarul de acum, -  a căzut la datorie pe linia fortificată de rezistență din sectorul Vakarjani(astăzi, Kurgan), situată la nord-vest de Odessa.

 

Între 18 și 22 august 1941, Armata 4 Română a declanșat o masivă ofensivă, în scopul spargerii celei de a doua linii sovietice care proteja Odessa. Sergentul Vasile Socea a căzut pe 19 august, în lupte crîncene duse la baionetă într-o zonă înțesată de cazemate, șanțuri antitanc și rețele de sîrmă ghimpată, realizate din timp de către Armata Roșie, încercînd să deschidă calea regimentului său înspre Odessa.

Luptele crîncene au continuat, cu sacrificii umane și materiale impresionante, Armata 4 pătrunzînd în Odessa abia în dimineața zilei de 16 octombrie 1941. 

Soldatul Erou Manole N. SOCEA, 85 de ani de veșnicie

Manole, f
ratele lui Vasile, a căzut și el pe cîmpul de ONOARE PENTRU PATRIE și CRUCE, tot în bătălia pentru Odessa. 

Bătălia ofensivă asupra Odessei, cea mai amplă desfășurată de Armata 4 în cel de al doilea Război Mondial, s-a finalizat cu o victorie importantă, însă fără strălucire. Asta, pentru că în lupte au fost angajați 340.000 de militari români, victoria fiind obținută cu pierderea a 90.020 militari morți, răniți și dispăruți( 17.891 morți, 63.280 răniți și 8.849 dispăruți). Pierderile, adică, însemnînd: ofițeri - 28,50%, subofițeri -14,06% și soldați -26,76%.

Din nefericire, în ziua de 22 octombrie, puțin după orele, 17,00, clădirea Comandamentului militar român de la Odessa a sărit în aer, după un atentat pus la cale de partizani sovietici,. În urma exploziei, au murit peste 100 de militari români, ofițeri superiori cu preponderență, între care și generalul Ion Glogojanu, comandantul militar al orașului Odessa, despre care Mareșalul Ion Antonescu, ulterior, cînd a mers la mormîntul lui, a rostit următoarele cuvinte: „Ai luptat pentru Odessa ca un erou și ai murit în Odessa ca un prost!”

Ca răspuns, în aceeași seară, Antonescu a ordonat măsuri de pedepsire și represalii asupra atentatorilor. Pentru a da exemplu populației, au fost spînzurați în piețele publice sau omorîți mii și mii de evrei și comuniștii. Una peste alta, în perioada 22-24 octombrie 1941, militarii români au ucis între 25.000 – 34.000 de evrei din orașul Odessa.

Stăpînirea românească în Odessa a durat pînă primăvara lui 1944, cînd trupe sovietice ucrainene, conduse de generalul Malinovski, a recucerit Odessa și a reinstaurat regimul sovietic. 

Pînă atunci, însă, armata română a sărbătorit și a defilat inclusiv pe sub Arcul de Triumf, solemnitățiile militare fiind aplaudate de regele Mihai I și de Mareșalul Antonescu, ignorînd faptul că militarii erau prost echipați, nehrăniți, epuizați.

    Armata română era la fel de prost susținută logistic, moral și material, ca și în primul Război Mondial, căci și Carol I, și Carol al II-lea, priapicul, au tolerat și încurajat corupția din societate și din armată, marile contracte de înzestrare, inclusiv „Afacerea Skoda” ( varianta Rheinmetall de astăzi), încăpînd pe mîinile mafioților de casă, amorsați de Lupeasca și alte odrasle princiare, gen Prins Paul Philppe al României, ilegitimul și repudiatul nepot al lui Carol al II-lea, care beneficiază sau își dispută moștenirile după Carol I, adus de Brătieni în locul lui Cuza, cu una traistă-n băț la subbraț.

    Și atunci, și oricînd, la vărsarea de sînge în războaie au fost trimiși cei de jos, talpa țării, normal.

Acum, aflu că militia locală și națională împrăștie ordine de concentrare rezerviștilor rămăși acasă, cei mai mulți dintre ei abia întreținîndu-și familiile, și sănătatea, și propriile gospodării, nicidecum să fie capabili de a lua arma-n mîini și a lupta pentru Ucraina.

Cei zdraveni îs afară, în diaspora, unde-și au propriile rosturi, după ani de muncă și sacrificii.

Pentru cine, la o adică, să fie mobilizați, să se reîntoarcă în țară și să lupte?

Pentru a cui Patrie?

A lui Bolojan, Ciolacu, Friț, Grindeanu, Băsescu?!...

A lui Mucles-Mucușor, care, în loc să onoreze marinarii de ziua lor, defilează în chiloței tetra pe la mînăstirile făgărășene?... 

Eroul sergent Vasile Socea s-a jertfit la 29 de ani!

Frate-su, Eroul soldat Manole Socea, abia trecuse de 25.

Ei n-au avut norocul fraților lor: Ioan( tatăl meu), Alexandru, Haralambie și Constantin, care au revenit din război.

Răniți, dar vii!...

Pentru cine au luptat?

Cum pentru cine?!...

Pentru PATRIE, patrie de care-și bat joc repetenții, nemernicii, nevrednicii și trădătorii ce-au condus și conduc România de ani și ani de zile.

Din satele Piatra Șoimului și, respectiv, Poieni nu s-au mai întors de pe front 69 de militari, majoritatea neavînd mai mult de 30 de ani.

Pentru ce s-au jertfit?

Pentru ca nenorociți precum Miruță, Buzoianu, Țoiu, Bolojan,  Mucușor- mister Bean, Grindeanu, Ciolacu, Manda și alți odioși să se îmbuibe fără saț din avuția țării, pentru care s-au jertfit sute și sute de mii de români…    

Obeliscul închinat celor 69 de eroi căzuți pe cîmpul de luptă în cel de al doilea Război Mondial, din satele Calu(Piatra Șoimului de azi) și Poieni, a fost realizat imediat după 1989, la inițiativa unui comitet alcătuit din urmașii eroilor, ale căror nume și prenume sînt încrustate pe fațadele monumentului, proiectat de consăteanul nostru Avrămel Bucur.(Traian SOCEA)

P.S.: Mulțumesc vărului meu Ion Socea-Gafton, fiul eroului Vasile Socea, pentru implicare și ajutor în realizarea documentarii materialului de față!