21 dec. 2011

A apărut revista Calu Iapa, varianta tipărită

Iată că la acest sfârșit de an am reușit să facem un dar locuitorilor din Piatra Șoimului și din împrejurimi,  celor ce ne-au citit și în anii trecuți sau, mai nou, online, celor care au fost alături de noi, în activitățile noastre de pînă acum: AM RELUAT EDITAREA REVISTEI ”CALU IAPA”; ÎN VARIANTA TIPĂRITĂ.

Din cuprinsul revistei:
Piatra Șoimului, în secolul al XIX - lea, la Muzeul satului
Meşteşuguri şi îndeletniciri la Calu Iapa
Biserica Negulești, pilda smereniei și a vredniciei
 Calu-Iapa, cel mai puternic centru economic rural
Biserica de la Poieni, opera săracului
Fabrica de sticlărie
Nu mor caii cînd vor cîinii... - Serbarea stînii tot va avea loc!
Amintiri despre preotul Ioan UNGUREANU, preot paroh în satele Calu și Poieni, din fosta comună Calu Iapa
Apele minune de la Negulești
File de istorie - harta comunei
Colinde și urături

Zicem noi că am făcut o treabă bună, așa cum a remarcat și presa locală:

Din ziarul Ceahlăul :
”Recent ne-a parvenit la redacţie primul număr (din seria nouă) al revistei “de eveniment, istorie, cultură şi tradiţie locală” CALU – IAPA, publicaţie editată de Fundaţia culturală “Mioriţa” din comuna Piatra Şoimului. “Vrem, aşadar, ca în paginile sale să-şi afle locul orice lucru bun şi însufleţitor, inspirator de frumos, generos şi benefic, pentru mai binele sătenilor, cu toţii obligaţi la recunoştinţă şi cinstire faţă de memoria celor cărora le sînt urmaşi, dar şi faţă de fii, nepoţi şi strănepoţi, cărora le oferim şansa la afirmare, prosperitate şi civilizaţie” – afirmă în “argumentul” său coordonatorul colectivului de redacţie al revistei, cunoscutul ziarist Traian Socea.
Tipărită în condiţii de excepţie, color, revista cuprinde articole interesante semnate de membrii redacţiei şi colaboratorii ei: un interviu cu Daniel Vasiliu, managerul Grupului de acţiune locală (GAL) “Nicolae Roznoveanu” din Roznov; Meşteşuguri şi îndeletniciri la Calu Iapa; despre bisericile din Neguleşti (şi apele-minune de acolo) şi Poieni; documente despre fosta comună Calu Iapa şi despre Fabrica de sticlărie din Neguleşti; amintiri despre preotul din satele Calu şi Poieni, Ioan Ungureanu etc. Paginile revistei se încheie, inspirat, cu colinde şi urături de Anul Nou, preluate din culegerea profesorului Gheorghe Ţigău, “La pârâul dorului”. Revista publică şi două debuturi (elevele Sînzîiana Ailenei şi Cristina Arădoaie), semn că revista îşi asigură, încă de la primul ei număr, viitoarea generaţie de colaboratori. Urăm redacţiei un drum bun în presa culturală judeţeană!”


Și din Monitorul de Neamt și Roman:
” Fundatia culturală Miorita din Piatra Soimului a reluat editarea publicatiei „Calu Iapa“, săptămîna trecută marcînd aparitia primului număr din seria nouă. Revistă de eveniment, istorie, cultură si traditie locală, publicatia are colaboratori pe prof. Monica Socea, prof. Gheorghe Radu, prof. Constantin Pangrati, prof. Gheorghe Tigău, preot Lucian Mocănasu, Smaranda Florian, Gelu Amarinei, Adriana Tăbărnac. Presedinte de onoare al Fundatiei Miorita este Culită Tărâtă. Traian Socea este presedinte fondator, iar vicepresedintii fundatiei sînt Adrian Bourceanu si Ioan Răzvan Socea. Primul număr găzduieste si un interviu realizat cu Daniel Vasiliu, managerul Grupului de Actiune Locală (GAL) „Nicolae Roznoveanu“.”

Mulțumim tuturor prietenilor noștri - colaboratori, sponsori, cititori -, pe care-i dorim mereu alături.
Să începem cu toții un an mai bun, plin de realizări și bucurii.
La mulți ani tuturor!

Un comentariu:

  1. Ma intereseaza articolul despre Fabrica de sticlarie Negulesti. Cum as putea intra in posesia lui?

    RăspundețiȘtergere

Copyright

Protected by Copyscape Duplicate Content Detector