Se știe că locurile de la poalele Ceahlăului au încîntat pe toți cei care au pășit pe aceste meleaguri de istorie și legendă, rămînînd legați sufletește toată viața. Nu întîmplător, profesorul universitar bucureștean I. Simionescu afirma în 1924, la o conferință ținută în sala teatrului din urbea noastră, că ”din multe județe de munte pe care le are România nu e unul care să întreacă județul Neamț prin mai variate ademeniri naturale sau istorice, îngrămădite în relativ restrînse graniți... Județul Neamț cuprinde fermecătoare și atractive peisagii, care ne doboară prin măreția lor dar îi leagă sufletește pe toți aceia care le-au străbătut măcar o singură dată.” Era și normal ca pe aceste meleaguri să trăiască în munții împăduriți animale care (unele) au dispărut: zimbrul, bourul, brebul, castorul, capra neagră. Toponimia locală ne oferă prețioase documentări cu privire la animalele care au populat cîndva valea Bistriței, așa cum rezultă din documentele existente în fondul personal ”Constantin Mătase”. Astfel, din minuțioasele studii întreprinse de întemeietorul Muzeului regional de arheologie din Piatra Neamț, rezultă că sunt multe locuri cu nume de zimbru și bour: Gropile Zimbrului din Tazlău, Piciorul și Dealul Zimbrului - pe Bâtca Doamnei, Piatra Zimbrului - la Broșteni, Curmătura Bourului - la Piatra Șoimului, Pădurea Bourului - la Mărgineni, Dealul Bourului - lîngă Mănăstirea Neamț, Muntele Bourului - pe Valea Tarcăului, Boura Fîrtigi - la poalele Ceahlăului.
prof. Gheorghe RADU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu