15 aprilie 2011

Cîmpul lui Dragoş

În judeţul Neamţ sunt cîteva regiuni unde se vădeşte, fie din urmele păstrate în pămînt, fie din documente vechi, o neîntreruptă vieţuire omenească, începînd chiar din epoca pietrei.

Cele mai cunoscute sunt:

Valea Albă, cu satele din jurul Războienilor de astăzi;

Valea Neagră, cu satele Hârtopul, Budeştii, Bîrgăoanii, Itrineştii, Mărginenii şi alte din vecinătate;

Valea Neamţului;

Valea Cracăului;

Cîmpul lui Dragoş.

Dintre toate, o deosebită însemnătate ne înfăţişează Cîmpul lui Dragoş, care se întinde în dreapta rîului Bistriţa, dinspre Roznov şi pînă în ţinutul Bacăului, unde cuprindea cîteva sate mai jos de Tazlău.

Pământul, în această parte a ţării, a pus întotdeauna la îndemîna omului condițiuni de vieață excepțional de lesnicioase; loc bun de cultură pe terasele și luncile Bistriței, numeroase izvoare cu apă sărată, păduri nesfîrșite.
Cu aceste neperețuite înlesniri de vieață, pe care le găseau locuitorii în întregul Uluc subcarpatic, nu e de mirare, deci, să întîmpinăm în aceste locuri blagoslovite, adînci rădăcini de străveche vieață românească.
Îndeosebi, această regiune, cunoscută sub numele de Cîmpul lui Dragoș, a fost locuită de o numeroasă populație din vremuri adînci. Făcându-se cercetări serioase, sunt încredințat că se vor găsi aici multe urme de vieață preistorică. Astăzi, în afară de Bîtca Doamnei și Vălenii, mai spre apus, în apropierea orașului Piatra, nu cunoaștem în această regiune decît Horodiștea, din satul Calu, una din cele mai însemnate așezări preistorice, prin bogăția și varietatea materialului ce-l cuprinde și prin minunata poziție topografică, ca loc de apărare. 
Numele slav ”Horodiște” înseamnă sat, așeare omenească în genere și ne arată că traiul unei populații de neam slav continua și întărea o vieață băștinașă mai veche. 
nsăși topografia regiunii ne vorbește foarte mult asupra vechimii populațiunii de aici. Astfel, găsim în adîncul munților, spre fundul pîraelor Calu și Iapa, multe dealuri și pîrae cu numele semnificativ de ”Hîrburi” și ”Comori”. Urme de viață străveche, chiar pe coama munților, ar confirma presupunerea că un neam geto-dacic, Carpii, ar fi locuit chiar creasta Carpaților.
ntreaga regiune denumită Cîmpul lui Dragoș, încă din veacul al XIV lea, era locuită de o numeroasă populație românească, împărțită în aproape 30 de sate, al căror nume se păstrează și pînă astăzi, cu prea puține excepțiuni. Vrednic de luat în seamă e faptul că bătrînele documente, pomenind satele din această regiune, ne vorbesc de case vechi, de vaduri de moară, prisăci, siliști, biserici și nume de familii, de cneji care erau ”din vechi” stăpînitori pe acest pămînt.
Între 1400 și 1600, Cîmpul lui Dragoș cuprindea următoarele sate: Marișeștii, Blăgeștii, Bețeștii, Ceretianii, Poiana Rîului, Poiana Lungă, Runcușorul, Nechidul, Borîleștii, Urseștii, Dragoteștii, Giurcanii, Rădiul, Sendreștii, Pașcanii, Bolceștii, Bărbășanii, Muncelul, Lăzăștii, Cîndeștii, Petreștii, Stăneștii, Ștefăneștii, satul unde era curtea Neatedului, satul lui Par, satul unde a fost jude Dîmba și satul unde a fost jude Drăgănici. Cele mai multe dintre aceste sate, ca Blăgeștii, Marișeștii, Borîleștii, Bețeștii etc. poartă numele întemeitorului lor: Mareș, Borîlă, Bețea. Dintre aceste sate, multe își păstrează numele și astăzi.
Ceretieșnii (de la ciritei - copac mic) și Marișeștii, trebuie să fi fost tot în vecinătatea Blăgeștilor. 
Bețeștii - unde era moara și casa lui Toader Bețea și a fratelui său, Micul, strămoșii lui Borcea. Borcea era feciorul lui Trif Borzescu, boier, vechiu stăpînitoriu de pămînt din partea aceasta de țară. Astfel vedem într-un act din 1455, august 20, că Petru Voievod întărește satele Bețeștii, Ștefăneștii, Bolceștii, Marișeștii și Ceretieșenii, în stăpînirea lui Pan Trifu Borzescu. Și astăzi un pîrîu se numește pîrîul lui Trifu. Satele acestea, după moartea lui Trif Buzescu, trec în stăpînirea fiilor lui, Borcea și Dragolea, care capătă, în 1497, o confirmare din partea lui Ștefan cel Mare, de la care capătă și o parte din satul Rădiu.
Poiana Rîului, unde pe la 1450 era o biserică, și Poiana Lungului, se găsesc în regiunea Nechidului.
Vechiul nume al Giurcanilor îl mai poartă și astăzi un deal din ramura Dragovei, lîngă satul Poloboc. De la vechiul Dragotei avem muntele de astăzi al Dragovei. 
Borîleștii, Borleștii de astăzi, e un sat care era înainte de 1400, lasîndu-și numele de Borîlă, veche familie stăpînitoare de pământ. Într-un document din 1419, dela Aleandru cel Bun, se vorbește despre stăpînul Ștefan Borâlovici, ai cărui fii, Dragomir și Ioanăș, ”au slujit mai înainte sfînt răposaților înaintașilor noștri cu dreapta și credinicoasa slujbă”. Și fiindcă-i slujea și lui cu aceeași credință, Alexandru cel Bun le mai dăruiește și trei sate din câmpul lui Dragoș, unul la Nechid, ”unde-i casa lor”, altul la Pașcani și al treilea Dragoteștii. 
(va continua)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters

Copyright

Protected by Copyscape Duplicate Content Detector