Şcoala Gimnazială Piatra
Şoimului – Neamţ
EU CRED, Marius Coşerariu, la chitară |
Prof.
Monica NICORESCU
A fost, vineri, 24 februarie 2017, o
întâlnire de suflet cu muzica şi poezia, desfăşurată sub semnul iubirii şi al
sincerităţii, în sala de festivităţi neîncăpătoare, unde s-au adunat iubitori
de frumos de toate vârstele, de la elevi şi părinţi, până la cadre didactice
ale Şcolii Gimnaziale Piatra Şoimului.
Sînziana AILENEI, la chitară |
Membrii cenaclului cultural-literar ,,Eu
cred’’, în frunte cu cantautorul Marius
Coşerariu, au avut o prestaţie artistică
de excepţie, implicându-i pe cei prezenţi în actul artistic, printr-un dialog
permanent , astfel încât aceştia au
devenit, la rândul lor, recitatori sau interpreţi .
Protagonistul întregii manifestări,
Marius Coşerariu, a făcut un adevărat
tur de forţă, trecând de la poezie la
muzică şi din nou la poezie, cu o
dăruire şi o energie debordante.
În centrul atenţiei, a fost lansarea celui
de-al treilea volum de versuri al său -
,,Dincolo de suflet’’- care a beneficiat de aprecierile elogioase ale
domnului Ion Asavei, directorul Bibliotecii ,, Mihai Eminescu’’ Bicaz, şi ale preotului Dorin Ploscaru, cunoscut
poet nemţean, intervenţiile fiind conduse măiestru de
doamna prof. Dorina Mucenicu.
Minirecitalurile susţinute de grupul folk,
într-o armonizare perfectă a vocilor,
sau cele individuale ale lui M.Coşerariu, Cristinei Marin sau Sânzianei Ailenei,
au făcut să vibreze emoţional întreaga audienţă, creând o atmosferă plină de
căldură şi comuniune sufletească. La final, cei prezenţi au primit cărţi şi autografe , dăruite cu o
nobilă generozitate de tânărul poet,
Marius Coşerariu.
Ion ASAVEI |
Parafrazându-l pe domnul Ion Asavei, putem
afirma că întreaga manifestare culturală a depăşit toate aşteptările ,
fiind un adevărat ,,REGAL’’, în urma căruia suntem cu toţii mai bogaţi
sufleteşte şi mai ataşaţi de valorile noastre spirituale.
Foto, prof. Elena FECIORU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu