 |
| Traian Socea, iulie 2017, la Pensiunea -bijuterie Măieruş, Tarcău - Neamţ. |
Vali, versurile tale îmi amintesc de acelaşi
teritoriu, al copilăriei tale şi, deopotrivă, a mea, chiar dacă la puţin ani
distanţă. O bucurie mare, cît un sîn plin cu mere dăruite de ţața Aneta lui
Ababii, pe furiș, exact cînd ieșeam smochiniți din știoalna de la cotul
dealului lui Decebal, ițită numai de Domnul tocmai acolo, înspre capătul
livezii îngrijită măiestru de stăpînul fructelor, bădia Neculai, soțul Anetei,
Domnul să-i odihnească!...
Era
semnalul că cei vreo 10 ştrengari ai cotunei trebuie să adunăm cele 10 -12 vite
de pe pășune, să le mînăm către acasă, într-o gălăgie de parcă pe uliță intra
cireada Gostatului. Erau anii copilăriei mele, deceniul al șaptelea al veacului
trecut, veac ce nu mai seamănă decît "parțial color" cu actualul...
Știoalna de la Decebal mai trăiește doar în
conturul minții mele, "piscină" inundată de apa pîrîului Iapa,
lăcrimat de Munții Tarcăului, dumnezeiesc de limpede în fertilele veri ale
prunciei mele inimitabile, asemenea cum şi Soarele-și făcea cuib tocmai pe
creștetul meu, de la 15 iunie pînă la 15 septembrie, cît dura vacanţa mare,
negreșit!...(Traian
SOCEA)
Copilărie
Autor, Vali MEREUŢĂ
 |
| Vali Mereuţă, la reîntoarcerea din vacanţă |
Trecut-au ani ca clipe
Dar mintea îmi stă
trează,
Amintiri ne-nvechite
Lăuntrul mi-l
vibrează.
Ca o mireasmă ruptă
Din timp trecut, dar
viu,
Dorinţe mă inundă
Copil azi să mai fiu.
Livezile din coastă
Mă strigă şi mă cheamă
Să le uit nu mă lasă,
Mi-e dor de orice
creangă.
Cărări prin iarba mare
Veneau din megieşi
Şi din deal către
vale,
Se-ntâlneau la cireşi.
Şi mărul cel domnesc,
Mesteacănul cărunt,
Bătrânul rafalesc,
Ei, astăzi, nu mai sunt.
Căsuţa văruită
Cu prispă şi cerdac,
Livada înverzită,
De suflet s-au legat.
Copii ne adunam,
Ca să ne hârjonim
Şi râdeam şi cântam,
Să stau noaptea pe
baltă
Acum, din nou mi-e
dor,
S-ascund coşu-ntr-o
ştioalnă
Şi leasa într-un şfor.
Tepşanul drept din
luncă
De ce nu mai e,
Doamne?
În minte îl am încă,
Dar l-au luat puhoaie.
Din crengi de-arin şi
lozii,
Pătuli în lunca deasă
Le împleteam cu toţii,
Uitam să merg acasă.
Nu voiam masa caldă,
Simţeam că am de
toate,
Agudul de la baltă
Şi-un sân de mere acre.
Nu uit o viaţă-ntreagă
Ce fericit eram,
Copilărie dragă
Ce-aş vrea să te mai am!
- 2017 -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu