Traian SOCEA
Mircea Dinescu, între Vasile Ostahie şi criticul Cristi Livescu |
Vasile Ostahie, poreclit din tată-n fiu,
„Bolohan”, a comis-o iar, vineri-seară. Adică, forţa împrejurărilor l-a fericit ca tocmai
Mircea Dinescu, scriitor şi neîntrecut bucătar TV, să-şi alinte papila gustativă
cu rodul măiestriei sale gastronomiceşi, pre nume gulaş, de inspiraţie
ungurească şi aclimatizare-asortare moldovenească, pentru că la Terasa de vară Ceahlău
din Piatra Neamţ se săvîrşi tărăşenia, pe de-a-ntregul...
Cu vîrtos patriotism local, spun celor ce nu
ştiu că Vasilică s-a născut, crescut şi dezvoltat mare Master Chef la Piatra
Şoimului( odinioara comună Calu Iapa), iar cu orgoliu provincial declar pe
proprie răspundere că insul este văr bun cu mine( mama lui – Ileana, şi tatăl
meu – Ioan, Dumnezeu să-i odihnească!, fost-au fraţi).
Aşadar, desluşiţi patriotica mîndrie ce
m-a cotropit, văzînu-mi neamul apreciat de Mircea Dinescu,
"Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sînge, cum aş putea întoarce copilul care-am fost când carnea-mi înfloreşte şi doar uitarea plînge..."
Mircea Dinescu, apropo, inconfundabil... |
care mă cucerise înainte de a-l întîlni în amfiteatre,
la sesiunile de examene de la Facultatea de Ziaristică de la Bucureşti ( unde furăm
colegi de an, eu la „Zi”, domnia sa la „ Fără frecvenţă”)...
Prin urmare, maestrul Mircea Dinescu a
participat la Tîrgul de Carte, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a
judeţului Neamţ de cîteva toamne bune şi frumoase în urmă, ambiţia dîntîi a
preşedintelui acesteia, ing. Mihai Apopii ( de loc din Oanţu, la o aruncare de
baltag peste munte, de pe a noastră stîncă a Şoimului, şi el fiindu-mi coleg de
şcoală) se conturează inimitabil, în sensul că această manifestare a devenit
tradiţională, din moment ce la Piatra Neamţ vin zeci de scriitori, edituri şi
editori, asociaţii culturale etc.
De bună seamă, oriunde s-ar afla, Mircea
Dinescu îmbie lumea la bună dispoziţie şi cuvenită purtare prin simplitatea
gestului şi pilda grăirii omului om dintre şi printre oameni, cărora le-a şi
înfăţişat ultimul său volum de poezie „Colier din bomboane de colivă”, ca un
preludiu al itinerariului gastronomic programat pe terasa de vară Ceahlău.
Ehehei, aici se petrecu flagrantu’.
Înaintea celor protocolare frugalităţi, în momentul planificat, în faţa-i i s-a
îmbăţoşat un castron cu gulaş, care i-a fermecat cerul gurii şi s-a strecurat
hoţeşte pînă-hăt, la răspîntiile ficatului propriu. O asemenea desfătare lirică
nu i se întîmplă nici pe malul Dunării, la propria sa Cetate, aşa că poetul, pătruns de curiozitate, a
întrebat cine-i artistul care-a moldovenizat ungureasca udătură. Păi, cin’ să
fie, decît vărul Vasilică, pe care patronii terasei îl invitaseră anume a
prepara bucate generatoare de inspiraţie divină cărturarilor prezenţi la Tîrgul
de carte nemţean.
Fireşte, maestrul Dinescu a fost condus
la locul faptei, adică la bucătăria isprăvniciilor vărului Bolohan, de la care
a şi-ncercat să afle secretul bunătăţii: treaba cu portocala, a cărei zeamă
Chef Dinescu o prăvale şi-n brînza cu smîntînă, n-a ţinut. Drept care, Poetul
l-a invitat pe Vasile Ostahie-Bolohan în emisiunea „Politică şi delicateţuri”,
realizată pentru TVR 1, şi care, cel mai probabil, va fi filmată la conacul
Cetate, din judeţul Dolj(proprietate Dinescu), unde vărul meu va da o probă de
măiestrie şi la alte bucate. Inclusiv, la tocăniţa de berbecuţ, pe care i-a
servit-o şi lui Decebal Traian Remeş, care, în 2007, pe cînd era ministrul
Agriculturii, a fost în ospeţie la stîna pastorală a lui Adrian Socea şi a
părintelui Nistoreanu, de pe muntele Gorganu, din comuna noastră, Piatra
Şoimului( curioşii pot vedea în arhiva
revistei Calu Iapa reportajul de atunci, n.a.).
Bolohan, în 2007, pe muntele Gorganu, asistat de fostul senator Liviu Bumbu... |
Ş-atunci, Remeş a încercat să-l tragă de
limbă, să afle secretele sale bucătăriceşti. Geaba, Bolohanu’ l-a împachetat
civilizat, pînă ce ministrul s-a resemnat!...L-am consolat pe dată, spunîndu-i
că reţetele au la bază ingrediente, ierburi şi descîntece desluşite de pe o
inscripţie încrustată pe ceramica unui vas găsit pe dealul de deasupra casei
sale, într-un teritoriu al cetăţii dacice Horodiştea, unde academicianul Radu
Vulpe a descoperit mari comori ale istoriei noastre, cu ocazia săpăturilor
arheologice desfăşurate aici în perioada interbelică.
Mîine seară, duminică, 12 septembrie
2017, Vasile Ostahie - Bolohan va susţine un alt „ recital gastronomic” , tot
pe terasa de vară Ceahlău, cap de afiş fiind „tocăniţa de berbecuţ la ceaun”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu