Nedrept, prematur şi fulgerător, s-a dus la Domnul preotul Lucian Mocănaşu, parohul Bisericii cu hramul “Sfântul Ilie” din satul Neguleşti, comuna Piatra Şoimului, judeţul Neamţ.
Părintele Lucian a fost cel care a zidit, în râpa deloc prietenoasă de la intrarea în satul Neguleşti, biserica şi celelalte amenajări trebuincioase într-un loc care astăzi se înfăţişează ca un adevărat complex monahal. A fost cel care a întemeiat celebrul Ansamblu etno-folcloric “Datina străbună”, a fost cel care s-a consacrat nesmintit propăşirii spirituale, culturale şi materiale a credincioşilor din Neguleşti. A făcut-o cu necruţare de sine.
Cu JERTFĂ, adică!
Dumnezeu, însă, l-a luat dintre oamenii pe care-i iubea, pentru care mai avea multe de făcut. Un asemenea preot, un astfel de OM trebuia să trăiască, să ne dăruiască pilda smereniei şi vredniciei sale ani mulţi înainte…Nu-mi pot reprima dezamăgirea că Dumnezeu a ales greşit, şi nu mă consolează nici gândul că l-a luat la dreapta Sa, ca să-i încredinţeze misiuni divine în Marea Sa Împărăţie.
Preotul Lucian Mocănaşu m-a onorat cu aprecierea şi, îndrăznesc să spun, chiar cu prietenia sa. De bună seamă, nu numai eu am beneficiat de acest privilegiu. Tânjesc după clipele sfătoşeniei cu care mă alina şi încuraja, ori de câte ori viaţa mă punea la încercare. Veşnic, voi striga recunoştinţa pentru binele şi frumosul cu care m-a răsfăţat. Pe mine şi pe atâţi de mulţi contemporani mie, sigur!
NEUITARE, PĂRINTE LUCIAN MOCĂNAŞU!
P.S.: În Revista Calu Iapa https://www.calu-iapa.com/ , puteţi reciti “Biserica
Neguleşti, pilda semereniei şi vredniciei” – veritabilă mărturisire de credinţă
– autor Lucian Mocănaşu, https://www.calu-iapa.com/2011/12/biserica-negulesti-pilda-smereniei-si_21.html
precum şi
“Părintele Lucian Mocănaşu, har şi dar” –
evocare aniversară – semnată Traian Socea. https://www.calu-iapa.com/2017/04/parintele-lucian-mocanasu-har-si-dar_17.html
https://www.youtube.com/watch?v=5PCxXIxQhX0
https://www.youtube.com/watch?v=tcDn2vX_lrc
https://www.youtube.com/watch?v=r9083TkuQ3Q&t=2s
https://www.youtube.com/watch?v=fDPpO0VVkE4
https://www.youtube.com/watch?v=gTcxbIYIB-8
https://www.youtube.com/watch?v=MLPF-9dcGAc&t=291s
https://www.youtube.com/watch?v=HPgwAX7JYOc
https://www.youtube.com/watch?v=9wAU8CEhNVU
https://www.youtube.com/watch?v=4n-iePMcRzY
https://www.youtube.com/watch?v=N4WyMSgJJyU
https://www.youtube.com/watch?v=sK0oaKUYV5c&t=16s
https://www.youtube.com/watch?v=qT-kCG7v_h4&t=129s
Drum lin către veșnicie părinte bun și drag!Veșnică pomenire.Nu vom uita niciodată,tot ce ați făcut pt noi.Dumnezeu sa va așeze sufletul în ceata dreptilor.
RăspundețiȘtergere