Un salut, de la Cluj-Napoca

    De la Cluj-Napoca, jurnalistul şi scriitorul Radu Vida, colegul meu de facultate, îmi trimite IPPON, ultima sa carte, încredinţîndu-ne că povestirile ce o articulează reprezintă “Un dojo(salut) pentru lumea asta mare, în care efemerul are loc în eternul din noi”. 

     “Uneori, ne lămureşte autorul în Argument, o confruntare judo poate dura cîteva secunde. Abia apucă omul să vadă nişte prize la chimonou, că unul dintre combatanţi cade fulgerat. Aruncat peste umăr, de obicei şi obligatoriu, cu o viteză uimitoare.

 IPPON!* *punct cîştigător(10), acordat într-o competiţie de judo pentru o tehnică perfect executată.

     Există un numitor comun al tuturor sportivilor judoka, care sînt învinşi în acest fel: uimirea. Dincolo de frustrare, furie chiar, dezamăgirea năucitoare că munca de luni şi luni de zile a fost irosită în cîteva fracţiuni ale timpului imperceptibil, gravează pe chipul fiecărui învins un mare semn al mirării. Iar acel chin îngrozitor naşte întrebări întrebătoare: ”Cum s-aputut întîmpla aşa ceva? Cum de am îngăduit? Puteam să-l fac ippon în următoarea secundă!” 

    Autorul avertizează, tot în argumentul cărţii, cum că judoul modern seamănă izbitor cu viaţa, adică mergi înainte convins că nimic nu-ţi poate sta în cale, pînă în momentul în care totul se răsuceşte cu susul în jos. Şi te trezeşti că trebuie să părăseşti TATAMI(suprafaţa de luptă), arena în care temporar vieţuim, luptăm şi murim. Cei care nu au orgoliul de a se crede invincibili reuşesc, după un IPPON impecabil, să se redreseze, ba chiar să cîştige. 

    Prin urmare, povestirile din carte amintesc cititorului că binele şi răul au timpul lor de manifestare, viaţa marcînd un anume echilibrul al lor, încît bucuria de a trăi să se ni se dăruiască în armonie cu efemerul şi respectul de semeni. (T. Socea)