Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu,
cînd mă gîndesc la insuficienta-mi curiozitate privitoare la veştile benefice
comunităţii căreia-i aparţin, îmi reproşez cum că ar trebui să citesc pe
site-ul Primăriei comunei Piatra Şoimului şi despre propunerea unui consilier
local, versatil politic, ca aria protejată „Pîrăul Haim” din buricul satului
Luminiş să aibă parte de o altă înfăţişare. Adică, să respecte şi
specificaţiile impuse de „Natura 2.000”, ca instrument principal de protejare a
patrimoniului natural din UE , dar să întrunească şi caracteristicile estetice
şi funcţionale proprii unui astfel de habitat, care să conserve locul, flora şi
fauna sa, potrivit aşteptărilor şi nevoilor cetăţenilor.
Din an de graţie 2.000 ales,
primarul nostru Nicorescu Neculai îmi imaginez că purcede a-şi aflui conduita(
„Fapte, nu vorbe!”) în direcţia spiritului celor impuse de „Natura 2.000”,
neuitînd istoria şi geografia sitului „Pîrăul Haim”.
Aşadar, Pîrăul Haim îşi iţeşte
firul de apă din măruntaiele Dealului Iepii. Din timpuri imemoriale, şi-a croit
albie adîncă, ce coboară la vale ca să se verse în nărăvaşa gîrlă a Iepii, ce
curge sprinţar chiar de sub poalele muntelui Murgoci pînă la vărsarea în rîul
Bistriţa, la Roznov, cale de vreo 30 de kilometri. Acum, firişorul de apă al
Pîrăului Haim curge cătinel, avînd în dreapta şi stînga cimitirul satului
Luminiş, apoi salba de case gospodăreşti, mai mare dragul. Trece pe sub podul
ce desparte Luminişul în două părţi aproape egale, pod care, parcă în semn de
protest, geme ameninţător sub greutatea zecilor de autoremoci ce zilnic cară
lemnul pădurilor tot mai chelite, din amonte.
Cu titlu de referinţă, înaintaşii
noştri i-au zis „Pîrăul Haim”, întrucît, imediat la vale de pod, despărţite de
drumul comunal, s-au aflat prăvălia(înspre deal) şi crîşma( peste drum, înspre
gîrla Iepii), una în faţa celeilalte, la vreo 30 metri, distanţă.
Lîngă prăvălie, îşi aveau locuinţa Eva şi David Haim, cei
care, de fapt, pe la începuturile veacului trecut, au stăpînit ambele
negustorii, pînă la naţionalizarea lor de către comunişti.
Pe tăpşanul din faţa casei Haim,
în stînga prăvăliei, devenită mai tîrziu „magazin mixt”, se petrecea hora
satului - duminica şi în sărbătorile creştine, se construia vestitul scrînciob
de Paşti ş.a.. Era o efervescenţă care se instaura în întreg perimetrul -
crîşmă, prăvălie, pista de popice – flăcăii de însurat şi fetele de măritat
fiind protagoniştii principali, cei care, pentru o sărutare, două-nouă, se
furişau ştrengăreşte pe cărarea croită printre copacii ce străjuiau malurile
pîrăului Haim, pînă înspre pîntecele dealului Iepii.
Ei bine, tot în anii copilăriei,
adolescenţei şi tinereţii mele, în apa susurîndă a pîrăului, prindeam cu mîna
boişteni şi moine, care urcau din gîrla Iepii în amonte, pînă dincolo de pod.
Urcau chiticii, urcau şi coborau şi sătenii din cătunul „Băbeni”, aflat dincolo
de gîrla Iepii, oameni ce veneau la cumpărături, la neamuri sau la ogoarele lor
de pe Dealul Iepii, pe o cărăruie care ducea şi pe lîngă firul de apă al
Pîrăulu Haim, şi pe malul stîng, pînă dincolo la pod.
Acum, mai bine zis de ceva vreme, NIMIC din cele evocate
mai sus. Acum, peisajul arată precum o junglă. Dacă e prea puţin spus, mă scuzaţi,
stimaţi consăteni! (VEZI FOTO!)
Prin urmare, pentru redarea
frumuseţii, trăiniciei şi utilităţii întregului areal al Pîrăului Haim, sînt urgente
lucrări de gospodărire silvică, desfundarea albiei de moloz şi alte agregate
netrebnice, consolidarea malurilor, construirea unor boxe betonate pentru
depozitarea gunoaielor( în vecinătatea cimitirului, mai ales) şi, evident,
amenajarea de alei pietonale pe amîndouă malurile.
Ar fi prea mare efortul ca acest
loc din centrul satului, loc rătăcit printre „priorităţi”, să devină o oază
frumuseţii, a spiritului gospodăresc?
La anvergura primarului nostru, iar zic că nu. Aş zice iară:
VREDNIC ESTE!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu