Comorile neuitării
Poetul Neculai BLANARU
Prin urmare, reţin că Neculai Blanaru s-a născut la 15 februarie 1914, în comuna Piatra Şoimului( fosta Mastacăn/Calu-Iapa), judeţul Neamţ. La vîrsta de 7 ani, a rămas orfan de ambii părinţi, împreună cu cele 3 surori mai mari(vezi pag.185). A luptat în cel de al doilea război mondial. În cumplitele lupte de la Cotul Donului, a căzut prizonier. De acolo, a fost dus la muncă silnică într-un lagăr din Siberia. În 1948, s-a întors în ţară, marcat de atrocităţile războiului şi ale Siberiei. De la mobilizarea pe front, în război şi, inclusiv, în perioada prizonieratului, a ţinut la piept un bulgăr de pămînt românesc, pe care, la întoarcere, l-a redat gliei strămoşeşti(vezi pag.179). Neculai Blanaru s-a dus la cele veşnice în 26 octombrie 1968.
Un destin de un dramatism aparte, pe care Neculai Blanaru şi l-a trăit fără resemnare, cu forţa împăcării cu silniciile istoriei, cu darul înălţării bogăţiei sale sufleteşti, mai presus de prozaicele efemerităţi ale existenţei pămîntene. Normal, Neculai Blanaru a scris versuri memorabile, care vor fi şi mai apreciate aflînd cîteva lucruri scrise de nepotul său, inginerul Petrică Ailenei.(Traian Socea)
Petrică Ailenei: "Mama mea, Aneta, născută BLANARU, în 1916, căsătorită AILENEI, a fost sora poetului NECULAI BLANARU. Amîndoi s-au născut la Cantonul Silvic de la JLABĂU - Neguleşti, unde bunicul meu, Constantin Blanaru, avea locuinţa de serviciu, el fiind salariat la Ocolul Silvic. Acest fapt este evidenţiat în poezia ÎNGER PĂZITOR(pag. 185 – 186). Poetul a locuit pînă la sfîrşitul vieţii în casa bunicilor mei, a carei fotografie este pe coperta 1 a cărţii de poezii POETUL CARE PLÂNGE. Casa se afla pe aceeasi strada cu Primaria Piatra Soimului, lîngă imobilul cunoscut sub numele Măncăşiţa.
În zonă, poetul era cunoscut ca FOTOGRAFUL BLANARU, meseria de fotograf deprinzînd-o în prizonierat, de la un prizonier neamţ. A avut 3 copii - Ermil, Constantin şi Teodora. Ermil s-a stabilit la Roznov, toată viaţa fiind fotograf. Teodora, căsătorit Socea, a locuit la Piatra Şoimului. Constantin (Costel) a fost economist, absolvent al Facultăţii de ştiinţe economice. A deţinut însemnate funcţii în Piatra Neamţ, între care cea de Şef al Corpului de Control Financiar al judeţului Neamţ, de director al Băncii Bankoop ş.a. Cînd
Costel abia începuse Şcoala Silvică din Câmpulung Moldovenesc, prima scrisoare
primită de la tatăl său era în versuri. Explicaţia: potrivit mărturiei multora, tatăl său versifica cu uşurinţă,
adică prefera să se exprime în versuri decît în proză. Costel, însă, care era
plecat pentru prima oară de lîngă părinţi şi, evident, ducea dorul casei, n-a
prea fost bucuros de versurile primite, fapt ce l-a făcut ca, toată viaţa, să
nu prea îndrăgească versurile. Totuşi, după trecerea la cele veşnice a tatălui,
Costel a descoperit în casa părintească cîţiva saci plini cu manuscrise format
A4. Evident, pe toate erau poezii scrise de tatăl său. Din toate, a ales doar
cîteva, pe care le-a publicat în volumul POETUL CARE PLÂNGE.
În copilărie, pe la vreo 10 ani, cînd l-am vizitat pe unchiul meu, am văzut la el, pentru prima dată, o maşină de dactilografiat. Atunci, am citit cu interes mai multe poezii scrise de el. Două dintre ele mă impresionaseră, drept care le ţin minte şi azi. Anume, după ce a vizitat, cu unul dintre fii, Lacul Roşu, i-a dedicat o poezie. Aşa, atunci, am aflat că acest lac s-a format în urma unei alunecări de teren. Iată, din memorie:
“…Pe întinsul lac,
Dintr-un vârf de brad,
Azi
vă sînt decor
Cu al meu fecior!...”
A doua poezie mi-a dat frisoane, cînd mi-a spus că vrea să-i fie dăltuită pe cruce. Dorinţa i-a fost respectată de către familie, pe crucea sa de veci, din cimitirul din Roznov, regăsindu-se versurile:
Ultimul
tezaur: Crucea de granit
Îşi
înalţă fruntea mîndră ca un zeu
Şi
face de strajă la mormîntul meu!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu