23 iunie 2025

Căminul cultural Luminiș, Piatra Șoimului

Regal de folclor, tradiție și cultură

 Viorel LUPU

Căminul cultural din satul Luminiș, comuna Piatra Șoimului, județul Neamț, a găzduit duminică, 22 iunie 2025, „Spectacolul de SânzIEne”, care a inclus  colocviul cu tema „Satul tradițional, purtător de identitate și suflet românesc”,  lansarea albumului documentar „Satule cu dor – Piatra Șoimului”, în prezența realizatorilor săi, precum și recitalurile extraordinare susținute de ansamblurile folclorice „Floricică de la munte” și, respectiv, „Miorița” din Piatra Șoimului.

Evident, evenimentul a fost dedicat celor care au făcut și fac istorie pe aceste meleaguri, celor care duc mai departe, la propriu, tradițiile strămoșești; albumul înfățișând generațiilor viitoare faptul că aici încă locuiesc oameni, creatori de frumos, asemenea celor care ne-au lăsat mărturia existenței lor în acest teritoriu, care ne-au lăsat moștenire artefacte de o impresionantă valoare istorică și științifică, precum  cele descoperite în arealul fostei cetăți dacice de pe deaul Horodiștea.

Mărturisesc că, aproximasem că vom întîrzia vreo 5 minute, drept care mi-am  avertizat nepoțeii că vom fi norocoși dacă vom prinde locuri, în picioare, chiar și lîngă ușă.

Surpriză totală, însă! Căminul era cu locuri neocupate la discreție.

„Iubitorii” de tradiții strămoșești erau la luptă pe Facebook și Tiktok, cu Trump care a bombardat Iranul! (Evident, nu Trump,
prietenul lui Putin, ci altul).

Da, ar fi trebuit ca sala să fie plină! Da, evenimentul ar fi trebuit onorat de cîți mai mulți consăteni, dată fiind munca depusă de inițiatori, de organizatori, și de artiști. Ținuta spectacolului merita ca aplauzele să reverbereze pînă hăt-pe alte tărîmuri, unde odihnesc străbunii noștri. Din păcate, nu s-a întîmplat așa ceva, fapt pentru care nu-mi pot reprima, și exprima, tristețea. 

Și totuși, sînt dator să adresez felicitări Centrului de Cultură și Arte ”Carmen Saeculare” al județului Neamț, organizatorul principal al evenimentului, precum și Primăriei comunei Piatra Șoimului! 

Recunoștință ansamblurilor „Floricica de la munte” și, respectiv, „Miorița”, inimoșii și talentații noștri artiști, cărora trecerea timpului le sporește valoarea, asemenea învechirii vinului de soi ales. 

Felicitări familiei Lica și Milucă Oțel, care, de 35 de ani, țin în viață și performează Ansamblul „Miorița”!

Felicitări, scriitorului și gazetarului Traian Socea, fondatorul prestigioasei reviste ,,Calu Iapa", care a prezentat istoria veche și recentă a acestor meleaguri! 

Felicitări gazdelor, primarului Neculai Nicorescu, că a îmbrăcat o IE tare frumoasă, cusută cu motive vechi-locale!

Felicitări viceprimarului Corneliu Pintilie, pentru aranjamentele florale, designul și întreaga contributie la amenăjările, și îndemânările, marcă propria înfățișate fără zgârcenie pe întreg desfășurătorul spectacolui!

Bravo și celor câțiva consilieri locali prezenți!

Celorlalți, care nu au avut motive foarte serioase să nu participe, rușine! 

Felicitări spectatorilor care au făcut corp comun de suflet cu cei de pe scenă!
Foto: Tavi POPA













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters

Copyright

Protected by Copyscape Duplicate Content Detector