Val TRIFAN, debut editorial

 

Primesc „Șoapte intempestive”, volum de maxime și cugetări, semnat Val Trifan.

Debut editorial 2025, cu o încărcătură ce sigur dospește dintr-o viață anterioară, deși el, în „Nota autorului”, avertizează cititorul: „ Am adunat aceste gânduri în decurs de 25 de ani, fără intenția de a le publica…însă, „motivat de opiniile celor care le-au citit, am decis în final să le fac cunoscute, editând această carte.”

 Iar printre cititori, mai avizat cine ar putea fi decît maestrul Laurențiu Dumitrașc, genialul nostru architect, care prefațează cartea prin elocventul său Argument: „Spirit enciclopedic, poliglot cu un rafinat umor, Val Trifan are un CV impresionant, un palmares de excepție; mult umblat și foarte premiat în saloanele consacrate ale Europei, cu prilejul numeroaselor expoziții, precum și al altor manifestări de gen, mereu surprinzător atât în cugetările desenate, cu atât mai mult în cugetările scrise. Nu-i e mirare că s-a născut în țara lui Emil Cioran...”

 

Acum 40 de ani, pe cînd îl intersectam împins de-un interes publicistic, în chiar țuțurugul interviului am fost sigur cum că Vasile Trifan, frumos, deștept și talentat, îmi va dărui necondiționata sa prietenie, nesmintită nici în ziua de azi, deși în prependicularul 1992, va fi părăsit locul nașterii, adolescenței și tinereții sale și se va opri hăt la Bruxelles, unde, laolaltă cu familia, trăiește de fix 34 de ani. Drept care, redau un pasaj din scrierea subsemnatului, publicată în 20 noiembrie 2024, în revista „Calu Iapa”:

  „Între eternii mie dragi se află și domnul Vali TRIFAN, pictor și caricaturist, care s-a remarcat înainte de 1989 la Piatra Neamț, într-o galerie de artiști plastici echivalentă, îndrăznesc să spun, generației optzeciste din literatura română.

Vorbesc de Ioan Popei, de Dan Adăscăliței(pictor și un excelent sculptor), de inimitabilul Petru Vamanu. 

    Cei 4, mai ales, talentați și temerari, persiflau rigiditatea vremurilor, canoanele impuse de propagandă și de logofeții U.A.P.(Uniunea Artiștilor Plastici), răzvrătindu-se și în artă, și în viață civilă, cu un curaj care multor titrați le-a lipsit, însă cu care i-a hărțuit pe întîi-stătătorii vremilor comuniste.

Erau și tineri, și frumoși, și n-aveai cum să nu-i îndrăgești. 

    Cu Vali Trifan, întîi și-ntîi, am comis ceva isprăvi, cel mai adesea generate de imponderabilitatea tinereții, asociată inimitabilelor noastre cenacluri bahice, acasă la el sau la mine, producții care stimulau și talentul altora, convertindu-l în arpegii înalte, din care vigilența civică a multora din preajmă extrăgea decibelii necesari turnătoriilor la Miliția tulburării liniștii publice… 

Pe atunci, Vali avea o ureche muzicală de invidiat.

Numai una.

Ghiersul său era și de neîngînat, era și inspirator.

    De la fereastra sufrageriei apartamentului meu de la etajul 3 al unui bloc aflat la vreo sută și puțini metri, în linie dreaptă, de clădirea ce adăpostea și Miliția, și Securitatea din Piatra Neamț, Vali slobozea imnuri duioase, încheiate cu reverberantul îndemn ”Cacă-te și dăi cu pumnul!”, adresat organelor ce siluiau bunul-simț cu vigilența lor atavică… 

Normal, ăst solfegiu îi făcea mintenaș prezenți la ușă pe tablagiii de la ordinea publică, din cartierul Precista.

Pe unii, cucernici și nevinovați, îi invitam în casă,.

La o cană cu vin, la o recitare poetică, la evocarea Divinității.

Căci nu mulți se temeau de Dumnezeu. 

    Însă celor care răspundeau invitației noastre, evident sectoriști de proximitate, la ordinul ofițerilor de serviciu, le întorceam vizita, în odăile lor sinistre, capitonate cu gratii deloc „milostive”.

Unde „dădeam cu subsemnatul”…

Din pricină că, de la tribuna ferestrei sufrageriei apartamentului meu de la etajul 3, închiriat de la Fondul locativ de stat, Vali Trifan glumea cu milițienii.

Șăgalnic.

    Bunăoară, aruncîndu-le peste cașchete mașina de scris portabilă, primită de la al său unchi exilat de mulți ani în Germania, mașină ale cărei caractere de literă trebuiau - așa grăia legea, ca să-i dibuie pe  eventualii emitenți de manifeste antiregim - amprentate de milițienii Miliției.

Miliție care deja fu avertizată de pidosnicii de la Poștă cum că un colet conținînd o mașină de scris portabilă a venit din Republica Federală a Germaniei pentru cetățeanul Trifan.

De bună seamă, în România acelor vremuri, puțini erau șmecherii care dețineau o asemenea sculă. 

Ei bine, acum, acestora li se alătura și civilul Vali Trifan.

    Asta, dacă ar fi apucat să ajungă întîi la miliție, cu Olivetti, parcă asta era marca mașinii de scris, și nu ne-am fi întîlnit total întîmplător.

Căci, întîmplătoare, astfel de întîlniri au fost multe, de parcă ni le-ar fi programat cineva.

Anume să intrăm în cîte o coliziune cu statul de drept al acelor timpuri.

Iar eu, ca ziarist la Ceahlăul, organul de propagandă al PCR Neamț, am mai avut și alte tamponări.

Și-n alte registre, care nu mi-ar fi băgat nicidecum mințile-n cap, chiar dacă le-aș fi avut.

Consecințe au fost, însă nu m-au ucis...”

 Traian SOCEA