3 aug. 2018

Viorel Lupu face 55 de ani!


Năravul său, tot succesul.

Traian SOCEA

Pe uliţa copilăriei, nasc pruncii omeniei…
Viorel Lupu omenind
oaspeții Bisericii Negulești

În 1963,  în ziua de patru august, cînd vedea lumina zilei consăteanul meu Viorel Lupu, eu număram 9 ani şi cinci luni, fix. Sigur, în aer adia damf de sărbătoare, din moment ce chiar în acea zi, fizicu-mi de Baştulea( precum mă poreclea toată omenirea din cotună-cătun, din pricina dolofanei mele mase moleculare), mi-a şi fost “teleportat”  exact pe uliţa evenimentului, în teritoriul înstăpînit de leatul meu Petrică Lupu, precum şi de locotenenţii săi, printre care Maxîn Istrate, Dănuţ Socea(nepotul meu, mai mic doar cu un an decît mine), Dionisie Dumitraşcu ş.a. Împreună cu ăşti camarazi, îi stîrneam pe fraţii Adăscăliţei, Mircea şi Milucă, pe Neculai Chindea – şi ei, şi mulţi-alţi băietani, cu cite maxim doi ani mai mari sau mai mici decît mine, la un fel de hoţii şi vardiştii, hîrjoană cu săbii, arcuri sau iatagane – fabricate din lemn, în atelierul de tîmplărie al tatălui lui Nicuţă Pavel –Neoţu (Dumnezeu să-l ierte! ) sau al fratelui meu cel mai mare, Costică - tatăl lui Dănuţ. Exersam, chipurile, pentru războiul ce-l purtam pe Dealul Iepei, în fiecare vacanţă, cu alţi flăcăi de vîrsta noastră, care, geografic vorbind, locuiau în alt cătun, situat mai la deal de noi cu vreo 2 kilometri, pe care eram nevoiţi să-l străbatem în drumul către şcoala noastră cea mai dragă. Lesne de-nţeles, dragii mei, că Nicu Bîrsan, Biţu Toma, Viorel Creţu şi alţii – altfel colegi şi de clasă, şi de şcoală, ne cam şicanau în trafic, exact cînd ne aflam prin faţa caselor lor, fapt care ne deranja la orgoliu, pentru că mai întotdeauna se lăsa şi cu anumite contondenţe. Resimţind şi acum durerea provocată de pălitura aplicată cu ciomagul dacic, direct în creştet, de către Nicuşor Bîrsan, am uitat a vă spune că preludiul răzbelului nostru se consuma pe uliţă la Maria lu’ Lupu, uliţă pe care locuiau şi fii săi, bădia Ghiţă Lupu, şi tatăl lui Viorel, bădia Costică Lupu, căruia – şi-n astă umilă scriere - îi aduc un cuvenit omagiu, căci, de foarte puţină vreme, Domnul l-a ridicat la dreapta Sa.


“Asistenţi” la naşterea lui Viorel…

De bună seamă, alegeam astă uliţă şi pentru că ducea strategic exact în lunca pîrîului Iapa, unde ne răsfiram şi desfăşuram linii de front, printre şi pe după arini, pînă ce una din oşti capitula asudată de atîta munceală războinicească, soldăţimea rupînd rîndurile şi zbughind-o direct în ştioalna croită exact la digul din dreptul lui bădia Vasile Mereuţă. După scalda sănătoasă, ne luam armele, invadam una-două livezi din care capturam niscaiva poame de sezon, ş-apoi încolonaţi soldăţeşte ne-ntorceam către bordeiele noastre, tot pe uliţa Ţaţei Maria lu’ Lupu. Ei bine, abia ajunşi în dreptul locuinţei lui bădia Costică Lupu, am priceput că foiala moaşelor, forfota din ogradă nu însemnau decît venirea pe lume a unui prunc, care, întîiul născut şi băiet fiind, Viorel avea să fie botezat. Fără de vreo comandă, oastea noastră răzăşască se alinie mintenaş în faţa porţii, prezentă onoru’ milităreşte, urîndu-i nou-născutului să fie mereu sănătos, s-ajungă om mare, să nu care-cumva să facă umbră pămîntului degeaba, să construiască şi să lase ceva în urma sa.
Anii au trecut, eu şi camarazii de arme am apucat-o către şcolile pe la care Domnul deja ne planificase. Ne-ntorceam acasă doar în vacanţe, cu aere care mai de care, căci – drăgăliţă, doamne! – ajunsesem ditamai handralăii, imagindu-vă dumneavoastră, cei care nu ne cunoaşteţi, cam cu cîte proteine, minerale şi nepoluare am crescut noi, copchiii de la ţară, acum vreo cinzeci  de ani. Pe uliţă la Maria lu’ Lupu am călcat peste bunişori ani, zăbovind la poarta lui bădia Costică Archip, atras de una dintre frumoasele sale fete. Cam pe atunci, l-am descoperit pe Viorel, care deja era un şcoler premiant, ca şi sora sa, Dana, ajunsă şi licenţiată în economie, şi soţie a actorului Marius Drogeanu.

“ Iarba verde de acasă!”…

Conspirînd cu strănepotul Mihăiţă Panainte, aflu că premiantul Viorel Lupu a absolvit Liceul de Chimie din Piatra Neamţ şi a luat drumul Bucureştiului, la Uzina “Timpuri noi”, unde fusese repartizat. De aici, a şi fost incorporat de Armata Română, în timpul stagiului militar reuşind şi la Facultatea de Automatizări şi Calculatoare din Bucureşti. După isprăvirea armatei, Viorel s-a angajat la Uzina “Danubiana” şi, fireşte, a început şi cursurile facultăţii, la seral. Din postura de “muncitor-ungător”, prin tenacitate, seriozitate, meticulozitate, cunoaştere şi ingeniozitate, moldoveanul nostru  a optimizat fluxurile de producţie prin soluţii inovative, şefii avansîndu-l în ierarhia profesională, numindu-l, la terminarea facultăţii, în funcţia de şef de atelier. Într-o anume zi a anului 1993, Viorel Lupu a făcut un drum acasă. În Gara Roznov, mi-a povestit complicele meu, a coborît din tren, s-a aşezat în fund pe-o şină a căii ferate, a tras moldoveneşte aer în piept, cînd mintea i-a poruncit s-o termine cu Bucureştiul. Aşa a făcut, în ciuda rugăminţilor şefilor de la Danubiana, în ciuda greutăţilor de a-şi aduce acasă, la Piatra Şoimului - Luminiş, şi soţia, Sinodora, cu care se-nsurase în august 1999, precum şi pe fiul lor, Cosmin, născut în primăvara lui 1990.

Vocaţie de întemeietor

La exact 30 de ani, Viorel Lupu a îndrăznit să-şi ia destinul în propriile mîini, c-aşa se zice şi pe la noi… A deschis un magazin, după care altul – mai mare. Apoi, formaţia sa politehnică l-a obligat să-şi deschidă un atelier de reparaţii radio -TV. Cu ştiinţă, rigoare şi seriozitate, inginerul Viorel Lupu a fost capabil să confere o nouă dimensiune societăţii sale, VIOSIN,  anume cea a prelucrării lemnului. Astăzi, Viosin îşi împlineşte acronimul: V – viaţă, I – înseamnă, O – onestitate, S – suflet, I – iubire, N – natură. Adică, firma întemeiată de el produce mobilă, uşi, ferestre, scări interioare etc., din lemn masiv şi stratificat, pentru piaţa internă şi externă ( comenzi, cu precădere, pentru Franţa, Belgia, Grecia).  De bună seamă, împreună cu minunata sa familie(Cosmin se pregăteşte să-i ia locul, deocamdată ocupîndu-se de exploatarea lemnului), Viorel Lupu a reuşit. A reuşit şi graţie angajaţilor săi, laolaltă găsind formule inspirate, creative, de cea mai înaltă calitate p,entru producţia lor atît de diversificată, de competitivă.

La împlinirea a 55 de ani, în asentimentul multor-multor consăteni, îţi urez deplină sănătate, să ai mereu cuvenite bucurii, să te răsplătească pururi Dumnezeu pentru cele multe făcute şi dăruite semenilor tăi, comunităţii în care te-ai întors!
 








LA MULŢI-MULŢI ANI, VIOREL LUPU!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Copyright

Protected by Copyscape Duplicate Content Detector