23 iun. 2019

Bucurie de Sânziene: prof. Iulia COSTAN


     
Iulia Costan,
 fiică a Regatului Natal Calu Iapa
Pe Iulia o ştiu din pruncie, eu fiind mai mare, totuşi, cu puţini ani decît ea. Îi cunoşteam părinţii, Mia şi Costică Antohi, care se bucurau de frumoase aprecieri, drept pentru care dobîndiseră un meritat respect în lumea satului. Îi ştiam pe fraţii mai mari ai Iuliei: Florentina, Gică şi Stelu, după cum şi pe cele două surori mai mici decît ea, Tamara şi Marinela. Copii frumoşi şi deştepţi, îndrăgiţi de toată lumea, inclusiv de mine, care, cu timpul, le-am şi devenit prieten.
-       A cui îi copchila aiasta atîta di îngrijit îmbracatî, frumoasî şî respectuoasî?!
-       Îi a Mii lu’ Costicî Antoci!... O chiamî Iulia.
Răspuns invariabil, dealtfel, pentru oricare dintre fraţii Iuliei, căci în acele vremuri reputaţia părinţilor era rotunjită şi de imaginea propriilor copii, spun drept.
Anii au trecut, fiecare dintre noi apucînd-o pe drumuri hărăzite de soartă... Din păcate, rare ne-au fost reîntîlnirile. Şi scurte. Florentina şi Gică – ce oameni minunaţi! - au plecat nemeritat şi prea devreme la Domnul. Îmi mărturisesc regretul că, deşi ocazii au fost, n-am zăbovit mai mult, la una-alta, mai ales cu Gică. Ca recunoştinţă pentru că mă vizita pe cînd eram militar la Unitatea de grăniceri de la Iaşi, unde el era student la ASE...
Prea rar m-am revăzut şi cu Stelu, cu care devenisem prieten de prin clasa I. După facultate, Stelu s-a stabilit la Botoşani, unde a dezvoltat o carieră de redutabil economist.
De Iulia aflasem că intrase la Liceul Pedagogic din Piatra Neamţ. În anii  şaptezeci, veacul trecut, Pedagogicul era o şcoală de elită, a fi admis aici fiind o adevărată performanţă. M-am tare bucurat, bucurie trăită şi de alţi consăteni care-i apreciau pe cei cu drag de carte. Apoi, la fel de tare m-am bucurat cînd Iulia a intrat şi la facultate, cea de Litere, a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.
Ca învăţător şi, apoi, ca profesor de limba şi literatura română, Iulia Antohi, după măritiş Costan, a slujit şcoala vreme de 43 de ani. Întîi, pe cea din satul natal, Luminiş. Apoi, 14 ani la Liceul din Roznov şi, respectiv, 15, la Colegiul Naţional de Informatică din Piatra Neamţ.
Zilele trecute ne-am reîntîlnit acasă, în natalul nostru comun. Ş-am deşirat aduceri amite, deh, ca pensionarii...
Iulia scrie. Poezie, mai ales, şi nu numai. Scrierile sale m-au cucerit. Prin dramatismul seducerii cuvîntului, prin acuitatea regăsirii spaţiului care i-a consolidat conştiinţa de sine, prin demnitatea apartenenţei la familia nepieritoare a satului... (Traian SOCEA)

 Sânziene...

 „Suntem în preajma unei sărbători străvechi din calendarul mitologic românesc – Sânzienele, ne reaminteşte Iulia. N-am să explic simbolistica acestei sărbători. O veţi înţelege singuri, citind textul Şezătoare moldovenească, pe care am plăcerea să v-o prezint.
       În scrierea textului, m-au inspirat povestirile bunicilor şi ale mamei mele pe care le-am ascultat când eram copil. Ceea ce am proiectat prin cuvânt, am văzut atunci cu ochii minţii, iar acum, prin memoria retrospectivă, transmit şi cititorilor revistei Calu –Iapa.
       Poate ar trebui să vă mai spun că această şezătoare a fost reprezentată de curând, la Chişinău, de un grup de elevi de la Colegiul Naţional de Informatică , din Piatra Neamţ, eu fiind autor şi coordonator, în calitate de profesor de limbă şi literatură română.
       De asemenea, pot să mă mândresc că această şezătoare a luat premiul întâi la Festivalul Naţional de Creaţie Populară.
       Aşadar, convinsă că pot să fac parte dintre cei care au responsabilitatea de a conserva frumuseţi care ţin de geografia noastră spirituală, vă invit să citiţi şi să vă imaginaţi ce vremuri frumoase, liniştite şi curate au trăit strămoşii noştri”.
Aşadar:


Şezătoare moldovenească

Prezentator:  Ne aflăm la casa gospodarului  badea Ion din Deleni, căci are fată de măritat.
     E toamnă şi nunţile prind a se tocmi. 
     Ana, fiica lui badea Ion, este afară la cuptor cu mama ei, Smaranda, pregăteşte plăcinte şi alivenci pentru oaspeţi.                                                       
                              
Dar, ce spun eu? Iată că au şi sosit câteva fete cu lucru, că doar ne aflăm la o şezătoare. De aceea, mai bine să le lăsăm pe ele să-şi                                                                                                                                                    spună dorurile.
                              (Pe scaune, pe laviţe stau fetele îmbrăcate în port popular- fiecare având câte ceva de lucru)
       Povestitorul recită poezia
 Satul meu

Pierdut printre dealuri verzi de catifea
Ai slovele luminii în denumirea ta.
Din depărtări de timp, ţi-ai desenat conturul
Şi chiar de Ştefan-Vodă îţi e legat destinul.

Urci şerpuind alene spre muntele din zare,
Când pârâiaşu-n ropot se scurge-ncet la vale.
Ne-aduci din fund de măguri răcoare de Carpat
Şi ape de leac dulce, trimiţi la vale-n sat.

Sunt slove frumoase despre satul nostru cu nume de lumină, de aceea, se cuvine, să-cepem şezătoarea cu gănduri despre el.

(Fetele nerăbdătoare, se amuză, se veselesc).

Anica: Hei, dar spuneţi-ne şi nouă, ce tot şuşotiţi acolo? Se vede că n-aţi                                      prea muncit din greu astăzi, că prea sunteţi vesele.

Maria: Ba, să ştii că munca ne-a făcut vesele. Am scos cânepa de la topit, am aspălat-o şi am pus-o la uscat, numai să o meliţăm.

Ştefana:  Să fiţi sănătoase, eu cu sora mea, am şi meliţat-o, am tras-o în fuioare şi trebuie, doar, să o toarcem. Aici, în furcă, am un fuior de anul trecut. N-am vrut să-mi cânte piţigoiul călţi în ştiubei ...ca la fetele leneşe.

Frăsina: Înseamnă că voi avea ce ţese la iarnă. Să-mi aduceţi tortul şi firul de bumbac, pentru pânza de îndoitură, ca să vă fac cele mai frumoase ştergare. Am descoperit nişte modele vechi pe care nu le-aţi mai văzut. Aici cos, acum, un ştergar dintr-acelea.

Toate: Iauzi, vom veni şi noi să le vedem.

Catinca:  Ia lăsaţi voi cânepa, că lâna e mai la căutare acum.E toamnă şi acuşi vine şi iarna.Avem nevoie de ciorapi, flanele şi sumane, făcute toate din lâna cea moale a mioarelor noastre. După ce  am spălat lăna, am dărăcit-o şi am făcut nişte caiere, numai gata de pus în furcă. Iată, acesta este primul, pe care îl torc.Din el vreau să fac ciorapi şi mănuşi dragului meu. Dar tu, Ilinco, ce coşi acolo cu-atâta zor?

Ilinca: Aici, pe pânza asta de borangic, ce-o am de la bunica, cos o maramă pentru Ana. Îi fac pe margine altiţă şi apoi o presar cu flori albastre de in, ca ochii ei.

Casandra:.Dar de ce pentru Ana? Ce ştii tu şi nu ştim noi? Cred că este vreun secret, că doar tu eşti prietena ei cea mai bună.

Toate: Am vrea să ştim şi noi!

Ilinca: O să aflaţi voi. Poate chiar în seara aceasta. Dar ce zarvă se aude afară?

Ştefania: Cred că vin băieţii de la muncă din pădure, de la cherestea, de pe dealuri, de la cules via şi de la adunat fânul, de la prisacă şi de la oi şi câte alte treburi...
Fetele:( se bucură de sosirea băieţilor care intră zgomotoşi)


Toţi: Bună seara, fetelor, dar ce hărnicie e aici?

Gheorghe: Ce faceţi voi aici? Aţi plecat de pe la casele voastre şi v-aţi adunat în casa Anei? Aveţi vreo veste, vreun secret?

Fetele: Secrete, noi nu avem, dar am venit ca şi voi, invitate de Ana la şezătoare.

Vasile:  Eu am fluierat la tine la poartă, Catincă, dar nu mi-a răspuns nimeni. Am gândit, însă, că aici trebuie să fii.

Petru:  Dar uite-o şi pe frumoasa mea, Frăsina, cum îi ard obrajii! Credeţi că din cauza mea , ori că munceşte din greu la împletitura aceea?

Toţi: (se amuză).

Constantin:  De bună seamă, lâna aceea roşie îi trimite culoarea în obraji.( răde)

Frăsina:  Mai bine ne-aţi spune pe unde aţi mai umblat astăzi şi ce-aţi mai făcut. Lăsaţi obrajii mei în pace, că nu ştiţi ce dor ascund.

Toţi:  Spune-ni-l tu!

Andrei:  Eu am fost şi mi-am cosit delniţele, că fănul era numai bun de dat jos.Am cules şi un buchet de flori de prin iarbă şi l-am adus...

Toţi:  Haide, spune, nu te sfii!Cui?

Andrei:  Anuţăi, da, că doar ştiţi că mi-e dragă. Dar ea unde este?

Catinca:  Ei, unde este, e afară cu leliţa Smaranda, la cuptor. Scoate plăcintele şi alivencile din vatră.

Mihail:  De aceea miroase aşa bine?

Toţi: Abia aşteptăm să le gustăm!

Ana-( intră cu un paner plin cu plăcinte şi alivenci)  Seara bunnă, dragii mei prieteni, şi bine aţi venit!

Andrei:( se desprinde dintre flăcăi)  Ţi-am adus, Anuţă, flori de pe coastă, frumoase ca tine (o prinde şi o sărută fugar, căci Ana se fereşte).

Toţi( se bucură, se veselesc, fac zarvă. În acelaşi timp intră şi părinţii Anei ,cu un coş de mere şi o cană de vin .Salută tinerii)  Bine aţi venit la noi!
 
Smaranda: Tinereţea voastră să aducă iubire şi statornicie!

Tata Ion:  Iar hărnicia voastră, să aducă bunăstare!

Vasile:  Urarările  acestea sună a ceva special. Ne  spuneţi şi nouă?

Andrei:  Dragii mei, eu, se cuvine, să vă spun, căci trebuie să ştiţi şi voi secretul nostru. Noi ne-am înţeles, ne-am peţit, cum se spune, iar, astăzi vă anunţ, cu ocazia şezătorii, că am ales-o pe Anuţa să-mi fie nevastă.

Toţi: ( strigă veseli):  Să fie într-un ceas bun şi Doamne ajută! ( Andrei o strânge lângă el pe Ana, părinţii sunt emoţionaţi. Cu toţii se prind în horă şi dansează)

Petru: Văd că aţi trecut la dans fără să gustati din bucatele şi din vinul rubiniu.

Părinţii:  Da, poftiţi şi serviţi-vă din bucatele noastre. La nuntă are să fie mai multe.

Toţi:  Dar şi oameni vor fi mai mulţi. Va fi tot satul.

Tatăl:Aşa ne dorim, o nuntă cu tot satul, cu belşug şi veselie.

(Moment- se servesc plăcinte,vin, se fac urări).

Constantin : Paharul acesta cu gust de ananas, mi-a deschis pofta petrecerilor noastre şi o rog pe Ana, căci ea-i sărbătorita, să ne încânte cu ceva.

Ana:  Eu ştiam că veţi veni şi am pregătit o poezioară despre ce mi s-a întâmplat mie de curând. Recită Zburător

Maică, eu nu ştiu ce-i dorul,
Dar mă-nccearcă iar fiorul
Care nu-mi dă somn.

Şi mă cheamă-n toiul nopţii
La portiţă-n drum,
De parcă
M-a strigat o caldă şoaptă.

Ce să fie oare, Doamne,
Tu cunoşti atâtea taine.
Nu ştiu de la cine vin...
De la tine,
Ori dintr-un tărâm străin,
De-mi trimit atâta chin!


Smaranda:  Ei, fetiţa mea, şi eu am cunoscut cândva acest chin al dorului, pe care, la rândul ei, bunica ta mi l-a tălmăcit.

Ştefana: Pe firul meu de tort, am să depăn şi eu un descântec, ca să ştiţi ce să faceţi când vine Zburătorul. Recită Descântec

Pe un fir de romaniţă
Am găsit că mă iubeşti.
Ce uşor e să ghiceşti,
Cât de drag îmi eşti!

Am mai prins o buburuză
Întrebând-o-ncet, aşa:
„-Cu cine m-oi mărita?”
Iară unde va zbura
Va fi casa mea.


Constantin:  Ia uite, acuma ştiu de unde mi se trage şi mie boala aceea de iubit, de care spunea Ana- de la tine, Ştefană.

Smaranda:  Dar de Dragobete  aţi auzit? Am să vă spun o poezie care se cânta pe vremea mea. Recită Dragobete


Dragobete pentu fete-
Sărbătoare de iubire.
Hai pe dealuri
Şi-om culege flori-buchete.

Iar flăcăii după noi
Vor veni în cete.
Noi vom alerga
Şi-apoi, şirete,
Ne-om împiedica,
Căci aşa ne-om mărita.

Maria : Dacă-i seara dorurilor nespuse, am să-mi deschid şi eu sufletul. Recită poezia  Iubire rustică.

Vrei să-mi dai o sărutare?
Haide, vino pe cărare
S-alergăm şi mai la vale
Până la izvoare.

Prinde-mă de cingătoare,
Ia-mi basmaua
Şi aşază-mi la ureche
Câte-o floare.

Uite, vezi că te pricepi?
Lucru-acesta de iubire,
Se învaţă
Fără multă pregătire.

Doar o fată să-ţi dea ghes
Şi să-ţi spună cum se face
Şi devii cel mai dibace.


Casandra:  Eu am să rostesc o slovă de dor pentru cel care nu este lângă mine. Recită Dor.

Cât de mult s-a scris de tine,
Boabă de cuvânt, în rime!
Numai eu, un suflet  biet,
Nu mai pot să te pricep...
Cum ne faci şi ne desfaci,
Cum ne-alergi prin văi şi lunci
Şi-alini doruri de părinţi,
Dor de mame, dor de fraţi,
Dor de ţară, de la cei plecaţi,
Dor de ducă, dor de casă,
Dor de badea de la coasă
Şi de mândra drăgăstoasă.

Vasile: recită direct Năframa


Ce coşi tu, frumoasă fată,
Pe năframa înflorată?
De cu seam-o pregăteşti
Pentr-o nuntă ca-n poveşti.

Şi pe ia cu altiţă-
Cine ţi-a brodat bundiţă?
Iar pe poale, râuri,râuri
Şi hajururi,
Ce-ţi ating opincile,
Cine ţi-a-mpletit nojiţe-n floare
Peste-obele albişoare?


Ilinca:  Eu cos năframa pentru nunta Anucăi, dar dacă vrei să cunoşti şi dorurile mele, am să-ţi spun şi eu ceva la care visez. Recită Taina

Misterioasă slovă,
porţi în a ta trăire,
tumult şi dăruire
căutare de negăsire,
aprinsă pasiune,
serafică privire,
sau castă neîmplinire,
plăcere de durere,
inefabilă rostire!-dor!

Catinca: cântă cu Petru un cântec de dragoste.

Mihail:  Aţi spus poezii, aţi cântat de dragoste, dar n-aţi ascultat o poveste. Credeţi că numai voi fetele aveţi chinuri de dragoste cu Zburători? Aflaţi că şi de noi se ţin Ielele.

Fetele:  Ielele?

Mihail: Am să vă spun o poveste şi o să înţelegeţi. Astă vară, într-o noapte, mă chema ceva nefiresc spre pădure. Voi ştiţi că eu locuiesc chiar la poala pădurii. Am plecat fluierând pe o noape cu lună, de parcă cerul îşi deschisese porţile. Cum să-ţi fie frică pe o aşa vreme!? În desişul codrului se auzeau ţipete de păsări şi graiuri de animale. Era spiritul pădurii, care îmi strecura în suflet ceva sfânt şi mi se părea că mă aflu într-o cetate tainică .Am hoinărit aşa, încât n-am mai avut socoteala timpului. Deodată m-am pomenit în faţa unui luminiş. Razele lunii coborau pe iarba mişcată de vânt care părea vălurită. Fulgerător, în mijlocul acelui luminiş, au apărut şapte fete îmbrăcate în nişte voaluri alburii prin care se întrezăreau trupurile lor goale. Le priveam uluit din spatele copacilor, fermecat de frumuseţea lor. Pletele despletite le acopereau umerii goi. Nu mă văzuseră şi, cu un dor, pe care-l simt şi acum, am plecat, pe potecă spre sat.
Am uitat să vă spun, era noaptea de Sânziene. Acasă, zile întregi am stat abătut, dar mama m-a ghicit şi m-a întrebat ce mi s-a întâmplat. I-am povestit, iar ea mi-a spus că acele fete sunt nişte zăne care coboară în noaptea de Sânziene, când, se spune, că se deschid cerurile şi că ele trimit dor flăcăilor care le văd.

Gheorghe:  Şi mie mi s-a întâmplat, dar n-am spus nimănui.

Smaranda:  Ei, asta-i, trebuie să spui cuiva: mamei întâi şi apoi unei fete.

Maria:  Mie mi-a spus.

Smaranda : Ei, vezi, de aceea nu i s-a întâmplat nimic rău. Am să vă spun o poezie , pe care o ştiu de mult, despre Sânziene. (recită Sânziene)


Sânziene,Sânziene,
Flori din lună scuturate
Pe un ciucure ciorchine,
Pe imaşuri şi coline,
Într-o noapte de iunie.
Noaptea când cerul îşi lasă
Porţile dezăvorate,
Sânzienele ies goale
Şi încing o horă mare,
Sub lumina lunii,
Care le presară aur peste
Voalurile diafane.
Flăcăule, de eşti prin preajmă,
Nu îndrăzni să caţi la ele
Că-ndată se prefac în iele.

Constantin :Eu n-am văzut nici Iele, nici Sânziene, dar am fost Zburător.

 Ion :   Cum ai fost Zburător?

Constantin: (glumind) Păi, când m-ai chemat, Ştefană,  prin descântecul acela şi eu am şi sosit noaptea în prag, luându-te de mână şi pornind spre crâng, ce-am fost?

Toţi: se amuză, comentând în glumă.

Casandra:  Acum înţeleg cine-s Ielele. Suntem noi fetele. Ai spus că erau şapte. Exact câte suntem noi.

Intră Pavel: Bună seara pe la sfârşite. Se pare că o fată nu are pereche.Toate Sânzienele şi-au găsit perechea, numai a mea, nu. Iată-mă, am sosit. A durat până am dat oile la strungă şi am făcut şi caşul proaspăt. V-am adus şi vouă să gustaţi. Iar ţie, Casandră, aici în cană ţi-am cules mure, negre ca ochii tăi. O strânge în braţe şi o sărută fugar.

Toţi se veselesc.

Ana:  Ei, se pare că povestea mea se va repeta la fiecare dintre voi şi toamnă de toamnă, vom avea nunţi, iar primăverile ne vor împrospăta vieţile cu un pui de om , căci astfel timpul nu se va opri.

Prezentatorul( în timp ce tinerii vorbesc, rămânând, parcă, într-un timp de mult apus, încheie).Noaptea şi-a lăsat de mult mantia neagră peste sat. Oamenii dorm istoviţi de muncă, învăluiţi în taina trecutului. Din cînd în când, datoria noastră, a celor care mai ţinem legătura cu acel timp, este de a-l readuce, de a nu-l lăsa pradă uitării, ca să nu devină prezentul, un Cândva nostalgic.

Cândva, pe câmpuri
Fetele cântau şi chiote scoteau
De dragoste şi dor.
Cântau şi în pridvor
Şi pe ogor
Şi la fântână, la izvor
Unde-ntâlneau pe-al badei dor.

Şi aş mai spune ceva care ne frământă pe toţi. Împlinindu-se această dorinţă,  prezentul nu va mai fi un Cândva nostalgic. Se recită poezia Veniţi acasă...

Veniţi acasă, înstrăinaţi copii,
Veniţi în satul vostru,
Căci vă aşteaptă casa, în care v-aţi zidit
Iubirea şi speranţa, bătrânii încă vii.

Ce dor pribeag vă mână  spre departe
Şi cine oare vă trimite să adunaţi suspin?
Rămâneţi în puţinul în care toţi trăim
Şi-o să vedeţi că traiul se va schimba odată.

Cândva ştiaţi de Ţară, de Patrie şi Mumă,
De iarba din grădină, de apa din fântână.
Nimic din toate-aceste odoare preţuite
Nu mai găsesc în voi virtuţile ştiute.
Epigonism se cheamă, sau altceva asemeni
Întoarceţi-v-acasă, până e încă vreme!


Lumina se stinge, iar scena rămâne în umbră, cuprinsa de valurile timpului neiertător.
   


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Copyright

Protected by Copyscape Duplicate Content Detector