Anonimi de seamă la Neguleşti
Izvorul cu apă pentru ochi – înfăţişare
nouă
Noua troiţă |
Zilele trecute, am fost la Neguleşti, la
„ Izvorul lu’ Grasu” sau „ Izvorul cu apă pentru ochi” – aşa cum l-au botezat
vîrstnicii locului şi cum şi eu ţin minte, din fragedă pruncie. De cum treci
podul la Jlabău, în faţă se iveşte maiestuos, cucerindu-ţi privirea, dominînd
peisajul, făptura troiţei nou construită. Lucrare temeinică, solidă şi
arătoasă, făurită de meşteri care e clar că au săvîrşit-o cu smerenie. Cu
suflet şi dedicare, cu discreţie şi modestie, adică. Adică, fără a-şi trîmbiţa
meritele.
Imediat după troiţă, un podeţ nou
construit încalecă obştescul şanţ ce mărgineşte druml, îmbiindu-te să păşeşti
ferm şi sigur pe cărarea care suie înspre izvor. De bună seamă, mlaştina de
odinioară, formată de scurgerea izvorului, a dispărut, pentru că apa se duce,
pe o cunductă subterană, acolo unde şi trebuie, mersul hotărîndu-i-l tot nişte
meşteri.
Noua amenajare a ivorului |
Ei bine, după urcuş, n-apuci să-ţi
reglezi respiraţia, căci în faţa ochilor ţi se înfăţişează o structură din
piatră, pe fronton avînd dăltuită inscripţia ”Sf. Pantelimon”, flancată şi la
stînga, şi la dreapta de două efigii ale unor personaje legendare, şi ele
sculptate măiestru. Amenajare gospodărească, cu etajere şi platforme de aşezat la
odihnă recipientele pline, cu grătar de scurgere, peste care se prelinge
melodios apa ce vine din pîntecul muntelui pe o conductă de inox mai mare
dragul.
Mărturisesc că am fost cotropit de
emoţii, de o bucurie aparte. Pe dată, mi-am trimis gîndurile de recunoştinţă
autorilor acestor două lucrări, ANONIMI DE SEAMĂ!
Inutil să mai spun că, în urmă vreme, am îndemnat
anumiţi „oameni de bine” să dea o nouă înfăţişare izvorului, locului din
preajmă, cu atît mai mult cu cît lemn are pădurea, iar piatră are muntele,
slavă Domnului!
Aseară,
am vorbit cu părintele Lucian Mocănaşu, parohul Bisericii Neguleşti. De la
domnia sa, am aflat că troiţa este opera lui Irinel Ungureanu, iar de lucrările
de la izvor s-au îngrijit Capraru Gică şi Nicuţă Luţescu. Cu toţii, mă veţi
crede, sînt oameni simpli, gospodari autentici. În numele comunităţii, al
sutelor şi sutelor de oameni( inclusiv din mulţe localităţi învecinate) care au luat şi iau apă de aici, cu zecile de litri, pentru acasă, îmi permit să le mulţumesc acestor consăteni ai mei.(Traian SOCEAVechea troiţă |
Izorul, imagine de mai ieri |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu