Scriere ce n-a văzut Lumina Tiparului…

Traian SOCEA   

 Am găsit-o zilele trecute, uitată-ntr-un “hard extern”, cum îi zic specialiştii la scula asta ataşabilă pisiului. E singura mea producţie despre Ion Iliescu şi văd şi acum, după vreo 6 ani de la comitere, că nu-i chiar răutăcioasă. Acum, o public în revista "Calu Iapa". Acum, cît domnul Iliescu este încă-n viaţă. Încă, neatins nici de corona, nici de puşcărie…

“Sîntem ce n-am mai fost, ba chiar mai mult decît atît!…”

Interviu virtual cu Ion ILIESCU, fost  preşedinte al României

O primavară frumoasă, îmbietoare la optimism şi reconstrucţie sufletească. Pe stîngul mal al Dîmboviţei se ţes  laitmotivele  echinocţiilor aducătoare de meteoriţi neidentificaţi în alcoavele populate de demoazele restaurate prin complicate liposucţii celulitice. Craii din Vechea Curte a lui Mateiu ai zice că zburdă travestiţi prin Cetatea lui Bucur, în aşa halal  domneşte caraghioslîcul asupra atîta populaţie. Oprescu se opinteşte chirurgical păste prapurul ce susţine maţul gros al politichiei “dă Ferentari” şi-i scapă pensa dintre burice. Semn rău, da’ bun pentru vaginoplastiile  politichiei rumâneşti, animată de druştile  alaiului Elenelor de ambe sexe, împinse-ncătre ţuţurucul Cotroceniului de către duducul Traian,  căruia iabraşele  i s-au prosternat urmaşe…

 Despre Crin vorbeşte cu vălean întreaga arhitectură penelistă, ca din chiar bulbii erbaceeei dicotiledonatelor,  specie hotărît superioară monocotiledonului Viorel, un bulb erbaceu şi el, identificat de Băsescu în regnul de prăsilă sîrb, drept “colţunul popii” .

 Peste deasupra a toate  levitează resuscitaţiile naţiei române, într-o devălmăşie imberbă, abulică, dar imediat strunită de clarviziunea LUI. LUI e Ion ILIESCU. Care e divin-trimisul lui Marx&Company peste glia naţiei, e SUVERANUL ce-a amprentat un sfert de veac de domnie a nemerniciei în România. România, ţară atît de frumoasă ş-atît de păcat că-i locuită, vorba prealungă a unui artist, prea pesimist… Dar, omul e un animal raţional şi perfectibil, susţine un filozof. Perfectibil şi muritor, chiar. Iliescu a evoluat asymptotic, adică şi-a desăvîrşit, prin “captatio benevolentiae”, opera de demolare a ceea ce a clădit, vreme de 50 de ani, o generaţie de români…

Undeva, în buricul Capitalei, la ceasurile zece ale dimineţii, fără bodigard, Ion Iliescu la plimbare. Dispus, înspre prea bine. Jovial, cu expresie ce transcende perceptibilul vîrstei sale biolgice. Pare nemuritor. Şi, totuşi, cald. Uman şi social…

-        Domnule Preşedinte, primiţi asigurările noastre de....

-         Băi, patrupedule, las’ că şi Doamna Nina şi eu, Ion, sîntem prea bine asiguraţi. Aşa că, am trecut, şi Nina şi eu, Ion, peste încercările, multe, ale încercatelor noastre  vieţi, care, pe alocuri, au fost provocări ale unor agenturi,  externe, dar mai periculos-interne...

-        Vă referiţi la doamna Nina, să subtilizăm înţelesu’?!...

-        Las-o pe Nina mea, că-n sinergia evenimentelor octogenialităţii noastre, Spitalul Elias a dispersat magiile ocultismului de cumetrie, fapte la care-i martor rotunda noastră contemporaneitate...

-        Domnule Iliescu, da’ posteritatea îşi pregăteşte deja judecăţile, prin urmare...

-        Bă’, dacă tăceai, Pleşu te numeai... Maxima moralia., prin urmare, suie povîrnişul afirmării condiţiei umane a liderului. Din păcate, minima moralia s-a instalat la Cotroceni deodată cu instaurarea dictaturi lui Băsescuu...

-        Spuneţi, cum ar zice un anume, că omu’ e supt vremi, iar vremile-s nemiloase. Aşa că şi Băsescu e om..

-        Mă, Omul e supt vremi, da’ şi deasupra ...Pentru unii… Uite, pe alţii i-am răzbunat EU, martorul zicerilor din anii 45-46, secolul trecut, cînd nouă, comuniştilor, ni s-a revelat o altă aritmetică: “Puţini am fost, mulţi mai sîntem!”. ..

-        E posibil să fi fost umflate cifrele, ce ziceţi?!...

-        Cetăţene, EU rămîn captiv aserţiunii eminesciene: ”Ochiul te minte, iar mintea te înşeală”… Drept care, am levitat spre comunism în zbor vreme-hăt departe, pînă cînd, victimă a dualităţii mele existenţiale, am realizat că, precum şi  zicea Petre Ţuţea: “Comunismul  a fost cea mai mare aflare în treabă din istoria omenirii”…

-        Pardon?!...

-        Care pardon, neşcolitule... Se vede că nu te-a atins  metafizica purpurie. EU am lucrat împotriva dialecticii, ceea ce înseamnă că, să-ţi traduc, din cît de mulţi comunişti au fost la sfîrşit de ’89, nu puţini dintre ei sînt capitalişti, după 25 de ani de la asasinarea lui Ceauşescu.

-        Cum ar veni, asta vi-I OPERA care-l mînă-n posteritate pe omul Iliescu?...

-         Pricepi greu, că rar citeşti. Filosofie. Păi, nici măcar de la ‘ndobitociţii dă analişti ai contemporaneităţii noastre vegetative nu deduşi cum că poporul dă măsura conducătorilor săi?!…

-        Domnule Iliescu, văd că citaţi din Maeştri. Carevazică, Magistrul care sînteţi tre’ să aibă şi Discipoli. Mulţi au fost, puţini mai sînt, se vede treaba…

-        Mă, animalule, m-am prins!... Eşti trimisul lui Băsescu în orbita mea psihosomatică. Ţine însă minte, discipolii mi-s şi-n clandestinitate, şi-n teritoriu. Pe ăl mai de suflet, mi l-a proptit Băsescu în Puşcărie. Vorbesc de Năstase, căruia i-am şi patentat sintagma “capitalismul de cumetrie”. Ăst mic, Victoraş, e-n guvern precum Tutilescu în Poliţia Română. Da’ are şanse, pen’că Băse şi-a rezervat odaie la Poarta Albă. Vezi, fiecare din noi rămîne rob naturii proprii, vorba Aquinoitului, adică aparţine vremilor istorice în care trăieşte. Şi trage consecinţele. Eu, spre osebire de ei, sînt deasupra  vremilor….pentru că mi-am atins scopul, am distrus ceea ce m-a creat….