Ultimele două adamante ale lui Cornel Udrea
Drept care, pe 11 aprilie 2024, chemat fiind încătră tărîmul
mîntuirii personale, Cornel Udrea și-a început călătoria purtat de alaiul unei
herghelii nepămîntene, căreia, cu Divină consimțire, premeditat, i-a închinat
și ultima sa carte pămînteană
„Și-acum să dormim până ieri”,
ca omagiu adus CALULUI, cea mai nobilă dintre ființe, și ca bună-meritare Regatului
Calu-Iapa, neperechele meu Natal:
La parastasul marelui umorist, trecut în neființă în 11 aprilie 2024, apărea placheta „Și-acum să dormim până mâine”, o cu totul altă abordare a existenței – premoniție a morții iminente. Omul care a făcut generații întregi să rîdă, să se bucure de viață, să rumege numai partea optimistă a existenței, chiar arătînd cu degetul spre ce e ridicol, mîrșav și rău, a turnat și în viers de un tragism inimaginabil, gîndul neantizării ființei:
„Ce vezi pe bolta unghiei-eclipsă
E semnul verde-al unui început
Și poate început de-Apocalipsă
Cu rodul florilor în sat,
De mine ce să-ți spun? Sunt lipsă
Dintr-un viitor ce-a fost, dar a trecut...” (Trecutul de mâine, pag. 21)
„Și-acum să dormim până ieri”, aduce în prim plan vînjoși telegari, cu sălbatica lor alergare spre cele lumești și nelumești. Tropotesc spre zări, liberi, prin întreg universul de tristeți al Poetului. Hălăduind spre azimut de necuprins în dialog, acolo unde doar SCRIITORUL, de vorbă cu sine însuși, găsește răspuns la întrebarea:
„Acum mă
îndepărtez eu,
până pe marginea
prăpastiei
spune-mi ce să
fac: să te
privesc în ochii
sufletului,
sau să mai încerc
o dată
chestia aceea cu
un sentiment
înfipt în cerul
albastru
ca o săgeată cu
grai?”
(La timpul petrecut, pag. 41)
”Chiar și noi, cei care am
păcătuit, mai ales cu gândul, cu cuvântul...” (Lumea ca o mirare, pag. 29)
Licăriri de speranță există, dar, până la urmă, luciditatea își spune cuvîntul:
„Și am să cumpăr un regat
și un cal și un răspuns
fără întrebare: „ a fi, sau a
nu fi, aceasta ar fi dacă
(Vâsla lipsă, p.15)
Și, undeva mai departe:
„Nu, nu e indicat să mă sui
Pe pereți: caii verzi ne-or călca
în picioare”
(47 câștigător!, pag.19)
Vocea viguroasă și perenă a lui Cornel Udrea sloboade bidivii buieci în viers îndoliat. Lumina însă vine de la o tînără îndrăgostită de cai, Mara Corăbean, care nu numai că a realizat coperta I și IV, dar are, între paginile 78 și 101, o excelentă expoziție de cai. Ostoind, parcă, gîndul cel negru al scriitorului, tînăra dă viață unor eclatante tușe de cai în mișcare, bidivii cu suflet, cu duh, cu o magie a lor, surprinsă din dragoste față de acest superb animal. Ansamblul mișcărilor colorate, pigmentează cu negru cernitele viersuri. Mara Corăbean a reușit să integreze în textura viersului speranță. Chiar și în loc de verdeață, caii vor cadența cu copitele lor nesfîrșită jelanie, lăsînd aici, pe pământ umbra veche și de neșters a unui autor ce a dat sens și viață cuvintelor limbii ce-o vorbim.
Traian SOCEA
„Ă”
(un „pamfletarium” de zile mari)
Dacă n-ar fi lacrima din colțul ochilor, aș spune că „Ă” este ultima bâlbă a umoristului de primă mână, Cornel Udrea. Atâta doar că nu este bâlba lui, ci a celor neșlefuiți într-ale comunicării, inși şcoliţi pe maidanele patriei care, cu bagajul plin de tupeisme, ocupă locuri și posturi de conducere. Dintre cele mai înalte, dacă se poate. Să ne înțelegem: Editura NapocaStar a tipărit, în 2024, ultima creație a maestrului umorului contemporan în chiar ziua în care Cornel Udrea a părăsit cele pământești.
Cu un râs sănătos și un zâmbet subţire, ne-a lăsat un „Pamfletarium” care se înscrie perfect în galeria unui mare număr de cărți pe care le-a scris cât a viețuit printre noi. Ochi grănicer, de jurnalist experimentat în peste 40 de ani de muncă la Studioul de Radio și în ziarele vremii, dublat de scriitorul cu toate cuvintele la el, cuvinte pe care le-a croșetat cu andrelele omului cultivat, punându-le în cele mai inedite combinații și permutări, Maestrul a aranjat în așa fel graiul, încât să aibă rimă și ritm nou, surprinzător și pentru cei mai buni cunoscători ai limbii române.
„Ă” rămâne ca o mărturisire de credință asupra întregii opere a lui Cornel Udrea:
„Întreaga mea viață am încercat să vindec cuvintele de tristețe. În cea mai mare parte, am reușit: au plecat de la mine zâmbind, râzând, în bună stare sufletească, cu încredere în sine, gata să slujească bine și frumos”.
Așa cum spuneam și pe coperta unui compendiu (UNȘPE – Ed. Eikon, Cluj, 2009), Cornel Udrea sondează starea de sănătate a umorului românesc, lăsându-se încoronat peste regatul mizeriilor politichiei de pe meleag, a incompetenței și nesimțirii unora care, nimeni fiind, se cred cineva. Personaje bine conturate, „intrate demult în panteonul comic involuntar” prind viață în linii groase, buhăite, cu gura până la urechi:
„Având io timp mai mult într-o constipare sedentară, nu zici că ce mia venit? Am să înființez un partid, mai degrabă o partidă, un fel de gagică care mere cu toți, adică mă aliez cu cine vrea să se alieze.
.........................................................................................................................................
Ca ideie ar fi vorba despre o monarhie republicană, or o republică monarhică, cu mine alternativ pe tron și în fotoliu, ca la coaliția rotativă odată Ciucă, după care de mai multe or Ciolac.
.........................................................................................................................................
Sigla la partidu' meu va fi degetul mijlociu în erecție, îmbrăcat în chimeșă populară, cu fodoră, un clop minuscul, apreciate și peste hotare!”
Sunt 275 de pagini dense, de atentă observare a realității sociale, politice și economice de pe meleag. Daar și... atacuri la persoane anonime, ge au darul de a generaliza incompetență, proastă creștere, știință de carte lipsă la apel. Iată un exemplu:
„Mult estimată și onorantă doamnă Cesarela Poponetz!
Sper ca micile mele rânduri din această scrisoare ce vam trimiso prin postă, ca pe vremuri străvechiii trubadur să vă săgească în cele mai fericite momente ale vieții dumneavoastră natale.
Îmi place cum scrieț și porcăiț pe toți care nus patrioț români contemporani. Aveți perfectă dreptate când dați pildă pe Deana Avocata poporului năpăstuit care are sângen coie mai mult ca o mie bărbaț contemporani ce se pretinde.
Sunteți memorabilă căci am intrat în profil dumneata și am văzut doi porumbei giugiulinduse cu ciocurile deasupra la lupu' dacic și jos fald tricolor, plus stânga stema veche Rom. Soc. Și un cocardă dreapta jos.
Transmiteți aceste sentimente de dragoste de țară și îndemnuri dupe meleaguri străbune germane unde dacii a lăsat urme pe feizbug.
Întrebare: când veniți acasă? Chiriașul dumneavoastră m-a inundat de doo ori, aduce femei de sex feminin în casă și practică secs onomatopeic, pisica se isterizază și latră, li se aude secsul lor până în drum, alteori se ceartă dar când e singur acasă dovadă că trage pe fosete.”
E de citit. Pentru că și celelalte mostre sunt tot atât de spumoase, credeți-mă!
Radu VIDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu