Artiștii noștri

 

Cărările actriței

Delia TĂRCĂOANU, în ultimii 10 ani și...

   Au trecut mai mult de 10 ani de când am scris ultima dată aici, în revista „Calu Iapa”. Pe atunci, eram încă elevă în Liceul de Arte din Piatra Neamț, îmi doream să urmez studii universitare la un conservator, visam să concertez pe marile scene ale lumii și, poate, să public un volum de poezii, haha...

Ei bine, în toți acești ani, unele lucruri s-au adeverit mai mult, altele mai puțin.

   Nu am mai dat la conservator, pentru că, pe la finalul liceului, m-a pălit dragostea de teatru și m-am hotărât să mă fac actriță. Nu am mai scris poezie, ci m-am apucat să învăț poezii, mi-am pregătit un repertoriu, după care am dat admiterea la Facultatea de Teatru și Film din Cluj Napoca, unde am intrat din prima. Cu foarte mare entuziasm, m-am dus să iau cheia camerei de cămin, locul în care am conștientizat că nu prea mai sunt copil și că trebuie să pun osul la treabă.

   La cei trei ani de facultate, s-au mai adăugat încă doi, de master, tot pe actorie, tot într-un du-te-vino constant între cămin și facultate; uneori mai mult facultate decât cămin. Am avut norocul să dau peste colegi extrem de talentați și pasionați, precum și peste profesori dedicați și glumeți, care mereu m-au încurajat să nu mă las de muzică, să nu mă las de scris. Așadar, printre orele de actorie, repetiții și spectacole, când prindeam o chitară și puțin timp liber, mai zdrăngăneam și mai notam idei care, cine știe, mă gândem eu, într-o anume zi, poate vor deveni versurile unui cântec.

   În timpul master-ului, întâmplător, am ajuns în Petroșani, unde am și rămas, timp de o stagiune, la Teatrul „I.D. Sîrbu”. Când nu eram la scenă, ori citeam în podul teatrului, ori eram la subsol, cu chitara după mine. Eram fericită să pun în practică cele învățate în facultate, să compun și să scriu. Încetișor, drumul meu începea să capete un contur mai clar, simțeam cum îmi cresc aripi și că, în curând, voi zbura mai departe.

   Însă, neîntâmplatul s-a întâmplat. A venit pandemia. Zborul meu mai departe m-a întors în Cluj, unde, pe întreaga perioadă a pandemiei, am rămas blocată într-un apartament. Prin urmare, aripile mi-au fost tăiate, de jucat nu mai jucam, nu puteam să-mi văd familia sau prietenii, eram izolată în adevăratul sens al cuvântului.

 Totuși, aveam cu mine chitara primită cadou de la un coleg din facultate, iar după câteva zile de plâns, mi-am propus să profit de această ruptură și să-mi fac zilele cât mai productive, să lucrez cu mine și să mă scufund în întrebări existențiale. Când s-au ridicat ordinele de restricție, am venit acasă cu primul tren și cu muuulte caiete pline de
notițe și cântece.

   Acasă, la Luminiș, am găsit liniștea. Dealurile și pădurea de la noi din comună au ceva magic. Dar mereu, după zilele contemplative și meditative de acasă, conștientizez că mai am multe și de învățat, și de trăit, și că încă nu a venit vremea să mă întorc acasă de tot.

   Acum, deja, de trei ani, locuiesc în București. Am venit aici când m-am angajat la Teatrul Masca, un teatru de artă stradală ( pe vremea aceea, acum s-a mai reprofilat). Am animat străzile și parcurile Bucureștiului și i-am învățat ritmul stând pe loc. Azi eram statuie vivantă pe Calea Victoriei, mâine în Cișmigiu, iar după ce mă demachiam și îmi lăsam costumul în recuzită, fugeam la repetiții cu trupa.

   Da, toate cântecele și versurile scrise în tot acest timp și-au găsit locul într-o trupă de rock alternativ, numită „Not My Cup Of Tea”, iar culmea, toți membrii trupei sunt din Piatra Neamț.

În momentul de față avem deja un album lansat (Dwell) și urmează să mai scoatem unul, în viitorul apropiat. De curând, am cântat studioul „Radio Guerrilla”, în cadrul unui concurs dedicat trupelor aflate la început de drum. De bună seamă, dacă vom câștiga concursul, vom avea șansa de a intra într-un studio profesional, pentru a înregistra un album.

În rest, sperăm la cât mai multe concerte și, cine știe, poate unul chiar în Piatra Neamț.

Delia TĂRCĂOANU