Vali TRIFAN

 

Pictorul prunciei mele...„revoluționare”…

Traian SOCEA

    Între eternii mie dragi se află și domnul Vali TRIFAN, pictor și caricaturist, care s-a remarcat înainte de 1989 la Piatra Neamț, într-o galerie de artiști plastici echivalentă, îndrăznesc să spun, generației optzeciste din literatura română.

Vorbesc de Ioan Popei, de Dan Adăscăliței(pictor și un excelent sculptor), de inimitabilul Petru Vamanu. 

    Cei 4, mai ales, talentați și temerari, persiflau rigiditatea vremurilor, canoanele impuse de propagandă și de logofeții U.A.P.(Uniunea Artiștilor Plastici), răzvrătindu-se și în artă, și în viață civilă, cu un curaj care multor titrați le-a lipsit, însă cu care i-a hărțuit pe întîi-stătătorii vremilor comuniste.

Erau și tineri, și frumoși, și n-aveai cum să nu-i îndrăgești. 

    Cu Vali Trifan, întîi și-ntîi, am comis ceva isprăvi, cel mai adesea generate de imponderabilitaea tinereții, asociată inimitabilelor noastre cenacluri bahice, acasă la el sau la mine, producții care stimulau și talentul altora, convertindu-l în arpegii înalte, din care vigilența civică a multora din preajmă extrăgea decibelii necesari turnătoriilor la Miliția tulburării liniștii publice… 

Pe atunci, Vali avea o ureche muzicală de invidiat.

Numai una.

Ghiersul său era și de neîngînat, era și inspirator.

    De la fereastra sufrageriei apartamentului meu de la etajul 3 al unui bloc aflat la vreo sută și puțini metri, în linie dreaptă, de clădirea ce adăpostea și Miliția, și Securitatea din Piatra Neamț, Vali slobozea imnuri duioase, încheiate cu reverberantul îndemn ”Cacă-te și dăi cu pumnul!”, adresat organelor ce siluiau bunul-simț cu vigilența lor atavică… 

Normal, ăst solfegiu îi făcea mintenaș prezenți la ușă pe tablagiii de la ordinea publică, din cartierul Precista.

Pe unii, cucernici și nevinovați, îi invitam în casă,.

La o cană cu vin, la o recitare poetică, la evocarea Divinității.

Căci nu mulți se temeau de Dumnezeu. 

    Însă celor care răspundeau invitației noastre, evident sectoriști de proximitate, la ordinul ofițerilor de serviciu, le întorceam vizita, în odăile lor sinistre, capitonate cu gratii deloc „milostive”.

Unde „dădeam cu subsemnatul”…

Din pricină că, de la tribuna ferestrei sufrageriei apartamentului meu de la etajul 3, închiriat de la Fondul locativ de stat, Vali Trifan glumea cu milițienii.

Șăgalnic.

    Bunăoară, aruncîndu-le peste cașchete mașina de scris portabilă, primită de la al său unchi exilat de mulți ani în Germania, mașină ale cărei caractere de literă trebuiau - așa grăia legea - amprentate de milițienii Miliției.

Miliție care deja fu avertizată de pidosnicii de la Poștă cum că un colet conținînd o mașină de scris portabilă a venit din Republica Federală a Germaniei pentru cetățeanul Trifan.

De bună seamă, în România acelor vremuri, puțini erau șmecherii care dețineau o asemenea sculă. 

Ei bine, acum, acestora li se alătura și civilul Vali Trifan.

    Asta, dacă ar fi apucat să ajungă întîi la miliție, cu Olivetti, parcă asta era marca mașinii de scris, și nu ne-am fi întîlnit total întîmplător.

Căci, întîmplătoare, astfel de întîlniri au fost multe, de parcă ni le-ar fi programat cineva.

Anume să intrăm în cîte o coliziune cu statul de drept al acelor timpuri.

Iar eu, ca ziarist la Ceahlăul, organul de propagandă al PCR Neamț, am mai avut și alte tamponări.

Și-n alte registre, care nu mi-ar fi băgat nicidecum mințile-n cap, chiar dacă le-aș fi avut.

Consecințe au fost, însă nu m-au ucis.

    S-au acumulat tiptil, pînă în 22 decembrie 1989, cînd redactorul șef m-a recoltat din tipografie și m-a condus la sediul Județenei de partid, chemat fiind de către conducerea PCR Neamț. Care conducere i-a ordonat redactorului șef, Vasile Oroșanu, excluderea din partid și cercetarea mea pentru desfiderea avertismentelor anterioare, pentru recidiva conduitei mele infantile față de aristocrația comunistă.

Îi urmam, era ora 10 și ceva, scriitorului Adrian Alui Gheorghe.

Nici Maestrului nu-i tăcea gura.

Deloc.

Însă, Adrian nu bea.

Nu mai bea.

Demult!

Prin urmare, din acest punct de vedere, n-avea nici o scuză.

Eu, da!

Pentru că, unii chiar știți, cîte nu clămpănește omul la beție…Stare din care, spre deosebire de prostie, unii ne mai și trezeam.

    Întorși la redacție, pe terasa dinaintea clădirii, ne întîmpină colonelul Stanciu, răspunzătorul domeniului „Presă și tipărituri”. Îmi zîmbea profetic. Era în misiune. Aștepta verdictul distinșilor mei colegi, deja adunați în sala de la etajul II, în ședință extraordinară de excluderea a mea din PCR, condiție fără de care nu putea săvîrși anchetarea și arestarea mea...

Nu s-a mai întîmplat.

Norocul mi-a fost că Ceaușescu a fugit cu elicopterul.

    Am  trăit momentul - de la agonie la extaz, normal!- în fața TelecolorTv-ului din biroul redactorului șef,  unde minunatul coleg Dumitru Croitoru, trimis după registrul de procese verbale  al organizației de bază a redacției, mă cărase, pe sus, din biroul în care îmi așteptam sentința.

Prin urmare, scăpasem.

    (Cum m-au procesat „informaticienii” din preajmă, ei bine, asta e o altă poveste, pe care vă voi spune-o acuși-acușica, căci turnătoriile veneau nu numai din sînul redacției, de la indivizi care chiar și-n preziua lui 22 decembrie se visau ierarhi în elita PCR).

                                                               ****

    Vali Trifan a fost de-o efeverscență aparte. Mi-a fost aproape la ”Evenimentul 168 de ore”, prima gazetă particulară, săptămînală, apărută în primăvara lui 1990 la Piatra Neamț, care, după nici 2 ani, a fost ucisă tot de „informaticieni” (regrupați foarte curînd, după ”Revoluție”). 

    Vali a publicat mai cu seamă CARICATURĂ (vă voi arăta, din arhiva personală).

 Entuziasmul său, însă, s-a diluat progresiv, în puțini ani după 1989.

 A fost primul dintre noi care a deslușit caricatura vremurilor noi.

 A plecat de-acasă, din Piatra Neamț - România.

Mai întîi în Germania, după care a ajuns în Belgia.

Vali Trifan, „Rînjet erectoral”

        De vreo 30 de ani, laolaltă cu familia, locuiește în Bruxelles. 

    Muncește și pictează, desenează și comite expoziții.

    E un artist.

    Ca el sînt mulți români care-și afirmă performanța în LUME.

    În Lume, pentru că, ACASĂ, teritoriul este înstăpînit de capitaliștii de azi, excelența mediocrității de ieri.

    Așadar, onorat de prietenia domnului Vali Trifan, consolidată în pruncia-mi revoluționară, vă propun cîteva dintre caricaturile sale!