Readuceri aminte!

 Şcoala şi monumentul eroilor de la Piatra Şoimului(Calu)

Petrică AILENEI 

 Inginerul Petrică Ailenei, prieten şi coleg de muncă în tinereţe, după absolvirea facultăţii, la Bucureşti, a primit repartiţie la fostul IJGCL Neamţ, în 1979. De atunci, sînt, iată, 44 de ani, de cînd lucrează în acelaşi loc, devenit, după “Revoluţie”, Compania judeţeană APASERV Neamţ. Parcursul său profesional este de excepţie, de la inginer stagiar la şef de divizie şi, apoi, director de zonă. Am primit de la Petrică textul de mai jos, pe care mă şi grăbesc să-l public.

    "Traiane, am citit cu mare interes articolele tale privitoare la reperele istorice ce conferă comunei noastre o identitate parcă privilegiată, pe care ar trebui să o cunoască şi de care, evident, să fie mândru oricare dintre consătenii noştri. Ei bine, îţi trimit rememorările mele, şi ca un cuvenit omagiu adus strămoşilor noştri, şi cu credinţa că vor îmbogăţi evocările tale."

    Aşadar, prin primăvara anului 1962, pe când aveam cam 10
ani, mergeam prin satul Calu, dinspre Roznov spre Poieni, unde locuiam la numărul 1. În drum, am ajuns din urmă un preot bătrân, cu care am intrat în vorbă. Mi-a spus că se numeşte Roşescu, că este născut în satul Calu şi că slujeşte în Piatra Neamţ, la Biserica Domnească de lângă Turnul lui Ştefan cel Mare. 

M-a întrebat cum mă numesc. I-am spus, fireşte. După care, a încercat să mă identifice printre multele sale cunoştinţe. Astfel, a ajuns să-mi spună că a fost coleg de şcoală cu bunicul meu, Alexandru Ailenei. Pentru întâia oară, aflam şi că amândoi l-au avut ca învăţător pe tatăl său, care a fost preot slujitor în satul Calu şi care a înfiinţat şcoala şi a predat, pentru început, în casele sale. 

    Despre bunicul meu mi-a spus că îi cuminţea pe colegii care-l necăjeau, spunându-le: ,,vezi că am să te căpăcesc!’’, treabă care i-a adus porecla ,,Căpăcescu’’. Atunci, mi-am amintit că, în zonă, familia mea era poreclită: ,,Capac’’,  amănunt care conferea credibilitate spuselor interlocutorului meu. Precizez că tatăl meu se numea Vasile Ailenei şi era născut în 1909. Mai târziu, cu ajutorul părinţilor mei, am identificat casa familiei Roşescu, în care a funcţionat şcoala din satul Calu, la începuturile sale. 

    Era o construcţie din bârne, poziţionată cu spatele la drum, la care se putea ajunge, din drumul principal, pe uliţa numită ,,la Zbrancani’’. Pe lângă aceasta era o altă uliţă cu ieşire la drumul principal, numită ,,uliţa la Roşescu’’. Am revăzut această construcţie din bârne de zeci de ori până recent, când am constatat că, pe acelaşi loc, există o casă ce pare a fi tot cea veche, însă tencuită, fără a mai avea bârnele la vedere. În dreptul acestei constructii, de partea cealaltă a drumului, şi astăzi este o fântână foarte adâncă, zidită cu piatră, din care am scos şi am băut apă de multe ori, când mergeam cu părinţii la ogoare, pe dealul Horodiştei. (vezi aici )

    Tatăl meu mi-a povestit cum, când avea cam 6 ani, împreună cu mama sa aflându-se în gara Roznov, si-a îmbrăţişat tatăl - pe Alexandru Ailenei - care se îmbarca în tren şi pleca pe front în primul război mondial, de unde nu a mai revenit. Pe monumentul eroilor ridicat în curtea şcolii din centrul satului Piatra Şoimului - fost Calu - este înscris, pe frontonul DISPĂRUŢI, alături de alţi eroi, şi numele bunicului meu  - ,,Alexandru a Ilenei’’, şi al fratelui său, Vasile.(vezi aici )

    După revoluţia din 1989, a fost îndepărtată o porţiune de tencuială de pe peretele principal al şcolii generale “Centru” Piatra Şoimului, de sub care a fost scoasă la iveală placa inaugurală a noii clădiri a şcolii Calu, în 1908. Se întâmpla după 30 de ani  de la reînfiinţarea şcolii(1878) de către preotul Ioan Roşescu, în casa căruia a şi funcţionat atâta vreme. 

    P.S.: Mulţumesc, Petrică,  pentru aprecierile tale, pentru prietenia şi ajutorul pe care mi le-ai  oferit, mai ales în perioada fragedei mele tinereţi, cînd, după absolvirea şcolii profesionale, împreună am lucrat 5 ani ca electricieni în Laboratorul PRAM(“Protecţii, relee, aparate de măsură”) al fostului Azochim Săvineşti. Evident, după absolvirea liceului seral de la Roznov, amîndoi am intrat la facultate. Eram printre puţinii seralişti care reuşeam o asemenea performanţă, în anii 70. (Traian Socea)